sonetul
copilăriei
pândind
mult departe, spre zări, la fereastră
țineam
să-ți văd umbra și-un cântec e tot
ca
fumul din hornuri în noaptea albastră
cu
care-ți fac semne, atâta cât pot
ca-n
vremuri copilă să-mi strigi, hai, băiete
mai
ieși azi din vise, că ploaia a stat;
să
batem câmpia, în doi, pe-ndelete
și
drumul spre casă să pară-ncurcat.
și
tu să dai veste, că poate va ninge
că-i
vremea de sănii și chiote-n drum.
privind
pe fereastră, ceva-n mine plânge,
la
hornuri pe case nu văd niciun fum
și-n
zări mult departe încerc a distinge
frumoasa
ninsoare ce vine acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu