Cântec pentru frumoasa Lișca

 

cântec pentru frumoasa Lișca

 

1.

ochi ca ai ei

de cimbru înflorit

după cum mi-a arătat viața

nu mai văzusem.

venise în sat după lumânări

să le aprindă, zicea

pe malul apei

în descântecul

ce părea o chemare de dragoste.

Lișca

avea ceva numai al ei

mergea legănat

cânta

și din ochi îi curgeau lacrimi.

în urma ei

când a plecat

și câmpia părea pârjolită de arșiță.

 

 

2.

mie nu-mi rămăsese

atunci

decât să-mi îngrop

la picioarele mele

năzăririle cu care un capăt al drumului

fumega în neguri;

îmi venea să strig la vederea ei

ca la Maraton:

am învins!

dacă vântul n-ar fi pornit din senin

 printre salcâmi

ca semn

că drumul meu

nu o ia către nebunie.

 

 

3.

țineam s-o mai văd

din clopotniță puteam zări până departe

dar,

cine îmi spune mie

că nu se vede din turn

capetele Brâncovenilor

căzând

în țărână,

înroșite de sânge,

ca la Posada

pietrele?...

și unde,

încă

o mamă își plânge fiii

în cea mai curată

limbă română.

 

4.

acum pe peron

unde trenul oprește în gară

o mamă

își așteaptă copila

poștașul oprește în fiecare zi

bicicleta

la poarta ei

(așa cum l-am și rugat pe-ascuns)

dar din tolbă lipsește o singură scrisoare

una

care ne-ar fi schimbat lumea

la amândoi.

 

5.

iar

unde șezurăm cu gândul

și pomenirăm pe cruci

numele celor

căzuți pentru țară

s-au fost văzuți cerbii

adăstând zarea...

care încă se mai cutremură

la câte voci

îmi tot strigă

umbra ei

alunecând pe suprafața râului.

nu de puține ori

privind în sus

cât vedeai cu ochii norocului...

parcă-mi tăia inima,

luna se pregătea să îmi țină sufletul de mână

să-l ducă destul de departe

pentru întâlnirea din o altă viață.