Scrisoare moșului Nicolae

 

O scrisoare pierdută...

 

Mic copil m-am pus și eu

De-am scris moșului pe-ascuns

Și-am tot așteptat mereu...

Nici azi n-am primit răspuns.

 

Moșule! Să știi cumva

Că oriunde te-ai fi dus

În răvașul meu scria

„Te iubesc!” – atât am spus.

 

Însă tu nici n-ai citit

Și-a mea rugăminte-acum,

Necitită... stă-ntr-un plic

Rătăcită pe un drum.

 

Poate alt copil cândva

Din nou, moșule, mai știi?

După mulți ani și ceva

O să-ți scrie poezii.

 

Iar în ele, ce să vezi

Pe o uliță-ntr-un sat

Cu o traistă prin zăpezi

Eu... ca el, te-am așteptat!

 

Și cum știi, nici n-ai venit

Cel copil în pumni n-a plâns

Dar și-a zis: „Câți te-au iubit,

Câți în brațe te-ar fi strâns?”

Nu din sac tu să-i fi scos

Jucăria ce-a visat

Un surâs... un gest haios

Atât, măcar să-i fi dat!

 

Căci în drum de-ai fi ieșit

Cu o nucă, ori ceva...

Acum te-ar fi pomenit

Toți copiii-n țara mea!