țârâiau din ierburi greierii-n ceir(e)...

 

țârâiau din ierburi greierii-n ceir(e)...

 

țârâiau din ierburi greierii-n ceire

când sosi cu pânza să o spele-n lac

eu, căzut pe gânduri, ce să mă mai mire...

pulpele ei goale m-au lăsat buimac!

cred că luna-n mreje stăpânise iazul

când intrase-n undă cu al ei picior

și prins în fereastră mi-am ciupit obrazul

toate-am pus în seama, doar a viselor.

numai că și bluza îi căzuse-n trestii

părul strâns codițe se zbătu la vânt

când păși spre sălcii, nuferi și-alte chestii

până ce în apă își făcu avânt.

aș fi vrut ca luna să ia-n seceri norii

sau în furci hidoase să-i alunge hăt...

că prins în painguri mă găsiră zorii

numai ea din cețuri nu veni-'ndărăt.