aș vrea

 

aș vrea

 

aș vrea ca noaptea asta nicicum să vadă zorii

să nu privim la stele văzându-le altfel

și să nu-mi spui că-n cerul în care grăbesc norii,

cu ploaia care cade, te-ai scufundat de fel.

 

dar strâng cu stângăcie cuvinte-n coala albă

că-n raiul cu iluzii, mă crezi, te-aș fi strigat

și mă opresc cu mâna să îți arăt o salbă

prin șirul de comete, clipind îndepărtat.

 

mi-aud inima, bate. o pasăre imensă

de pe-un salcâm la geamuri pare un sol trimis

c-atât rezumă viața și-mi pare o ofensă

să-nceapă și furtuna când încă nu ți-am scris.

 

ce noapte! de-o iau razna. nu cred că am scăpare

așa că strig: „ai grijă!” și brusc trag de zăvor

nu-i clar ce mă așteaptă, că uneori se pare

cum lumea se învârte sub mâini de vrăjitor.

 

dar nici să-mi fac iluzii ca un pescar de mare

ce scormone-n adâncuri, ori unde nu pătrunzi

acum când toți salcâmii înnebunesc în floare

și-mi strigă: „ehei, zorii, de ce ții să ne-ascunzi?”