Romanul „fantasy” al unei tinere buzoience

 

Visând frumos, chiar și sfârșitul are un nou început

      Pentru tânăra autoare Denisa Elena Cristian, elevă în a XII-a la liceul Alexandru Marghiloman, încă din primii ani de adolescență, scrisul a devenit tărâmul ei de vis, unde toți (omul care scrie, omul care citește) ne retragem pentru a ne descărca sufletul de povara unor trăiri zbuciumate și duse pe firul vieții trecătoare. Proza, devenind pentru ea și tărâmul unde se va lupta cu morile de vânt, e speranța că suntem ființe participante și simțitoare la zbuciumul acestei lumi invocate în narațiuni despre viață și destin până la granițele ei de trecere dincolo: de la încercările primelor scrieri, la cea de acceptare a unui destin de truditor al scrisului. Tânăra autoare buzoiancă și-a imaginat în romanul ei Trăiește și visează (apărut la ed. Alchimia Cuvântului/2023, de 142 pag.) povestea captivantă a doi tineri, regăsiți după ani de tăcere și uitare, într-o frumoasă idilă de dragoste pe care o deapănă antrenant în episoade zbuciumate, căutând să obțină emoția cititorului. Cartea este scrisă pe principiul capitolelor în foileton, sub forma unor relatări directe ale eroilor narațiunii, mai exact, în genul unor scenete cinematografice, și unde capacitatea de fabulație a autoarei iese în evidență. Aici se dovedește „un bun mânuitor de destine” însăși autoarea, care face excelent trecerea de la un capitol la altul, creând punți între personaje. În ciuda acestor structuri scenice, redate cinematografic, textul reușește să fie captivant și poveștile eroilor noștri sunt palpabile și credibile până la un punct. Și ceea ce este interesant e că nu sunt create dificultăți în a urmări fiecare relatare, în fapt, a fiecărui personaj în parte. E o poveste în genul literaturii fantastice (gen „fantasy”), iar desfășurarea acțiunii are loc într-un univers imaginar, undeva la granița dintre real și posibil, acolo unde cu ceva har scriitoricesc are loc și acea intruziune a supranaturalului în lumea reală. Magia, evenimentele suprarealiste și întâmplările fabuloase sunt elementele comune acestor lumi imaginare și acestui gen de scriere care presupune multă imaginație. Beneficiind de forța imaginației, poveștile fanteziei sunt înconjurate de un mister ce întrețin, mai mereu, personajele în fel și fel de intrigi, ca și în povestea în care se desfășoară iubirea dintre Olivia și Marco. Olivia visa să ajungă o mare scriitoare și pare că norocul îi și surâde în față. Este la facultate în Olanda și locuiește într-un apartament împreună cu prietena ei Lorelai. Se prezintă la un interviu și ca din întâmplare, în drum, destinul i-l scoate în cale pe Marco, prietenul ei din copilărie, un tânăr imatur care o făcuse să sufere ani la rând „din cauza lui fiind alungată de acasă” (avusese chiar o viață distrusă, trăind uneori pe străzi). Asta se petrecea pe vremea cât au fost împreună la același gimnaziu, mai apoi la același liceu. Totul începe cu o intersecție în plină stradă a fetei Olivia cu băiatul Marco, întâlnire ce avea să ducă la o iubire romanescă, acțiunea desfășurându-se ulterior prin universitățile din America, apoi cei doi se regăsesc cu serviciul, în diverse afaceri, prin Franța. Cum viața nu e întotdeauna roz, cei doi tineri vor da curând „piept” cu secretele părinților. Idila nefastă dintre mama Oliviei, Ingrid Cristescu, și Remus tatăl lui Marco, este și cauza necazurilor care au alungat-o pe Olivia de acasă. Cei doi soți a mamelor eroilor noștri lucrează ca piloți la aceeași companie de avioane și pentru a scăpa de rivalul său, Remus (tatăl lui Marco) plănuiește accidentul în care va pieri Ric Cristescu. Naivitatea mamei Oliviei și dragostea ei pentru perfidul Remus (tatăl lui Marco), idilă care se duce în continuare, pare a aprinde fitilul unei noi drame în viața celor doi tineri îndrăgostiți. Însă prietenii din jur sunt atenți la desfășurarea iubirii dintre cei doi și mereu gata să pună umărul la elucidarea intrigilor ce se țes de părinții acestora spre a-i despărți, și le furnizează mesaje cu noi piste de cercetare. Aceasta este doar atmosfera romanului pe care Denisa Elena Cristian ne-o induce în povestea celor doi eroi. O poveste savuroasă și plină de suspansuri, aventuri palpitante și iubiri de zile mari, în care naratoarea este și ea un personaj neutru, dar unul care trage sforile celorlalți spre întâmplări cât mai halucinante.

       Denisa Elena Cristian scrie cursiv (dialogurile abundente îți induc impresia că te afli la o piesă de teatru), dar în același timp stilul propozițiilor scurte și directe îți fac impresia că asiști la scene cu desene animate din viața unor eroi detectivi, scene mult apreciate de cei mici. Modul convingător de a fi al personajelor te bântuie multă vreme după ce ai lăsat cartea jos. Totul în acest roman este viu și natural, deși unele întâmplări sunt de domeniul imposibilului, iar universul descris, uneori straniu, este plin de necunoscut, facțiunile și personajele care se înfruntă în intrigi complexe și întrețesute și în primul rând Olivia, personajul principal, par naturale. Aceasta este dovada vie că autoarea poate să dea viață și unui personaj feminin lipsit de malițiozitate sau de superficialitate, cu la fel de mult succes ca și atunci când creează personaje îndrăgite și sufletiste, ori anti eroi cu caractere dubioase.

      Vocaţia de a îmbina epicul şi liricul (atât de intuitiv şi natural) la o vârstă atât fragedă nu poate să fie decât o vocaţie de începător care și-a găsit calea, care nu vine la comandă atunci când narezi o poveste imaginară, fiindcă trebuie să ai maturitatea și claritatea mesajului cât și acea pasiune crescândă pentru actul scrisului. Sunt trăiri ce pot fi surprinse tot atât de bine și într-o poezie, dar proza are ceea ce unii numesc percepția memoriei în a reda ceea ce avem de comunicat prin scris. După ce lăsăm o carte jos mai toți ridicăm ochii spre cer și privim în ochii vulturului care ne pândește de deasupra și ne întrebăm de ce lumina lăuntrică nu-l orbește? Și întrebării noastre îi găsim și un răspuns: mereu în căutarea pietrei minunate a diamantului din povestea lui Andersen, memoria (care reține atâtea povești găsite în lumea cărților), pare a fi lada în care își căuta trecutul, la întoarcerea din „valea plângerii”, feciorul de împărat din basmul lui Ispirescu, dar e tărâmul unde încap toate căutările de-acum și viitoare ale acestei tinere autoare.

 

                                                                               Tudor Cicu