Detectivul pădurilor – (un proiect cu povestiri fantasy-basmice-polițiste)
de Florin Alexandru - Colombo
Povestirile din aceste două noi
apariții scrise de autorul lor Florin Alexandru–Colombo, în proiectul denumit „Detectivul
pădurilor” (prima carte intitulată Trenul
pădurilor, cea de a doua Vaporul
pădurilor – ambele apărute la ed. Rotipo în 2024 și 2025), urmăresc ca
țintă acel gen al prozei narative care imaginează situații și evenimente
ireale, pornind de la dezideratele estetice ale educației timpurii și militând
în rândul copiilor pentru literatura de anticipație. Ținta autorului a fost, în
primul rând, să transmită copiilor interesul pentru scriitura aflată între
granițele dintre literatura Science Fiction și literatura Fantasy, iar în al
doilea rând să recunoască și copiii cât e basm S.F. în scrierea sa, ca specie a
ficțiunii speculative. Și nu putem spune că nu există, totuşi, un optimism în
această așteptare continuă pentru generația care vine după noi. Optimismul lui
Florin Alexandru–Colombo, după scrierea acestor cărți pentru copii, ne face credem
că poveştile vor înflori din nou, chiar dacă cu ceva happy end entuziasmat, ori
cu feţi frumoşi întorși acasă pentru a vedea ce au ascuns ai lui în cuferele la
care au trântit lacăte grele, ursitoarele. Iubirea și imaginația din aceste
scrieri ne fac să sperăm că poate va mai salva ceva, că genul acesta fantasy-polițist
e gata să trimită speranța în tărâmuri necunoscute, spre a ne salva sufletele. Și cum literatura nu e niciodată în afara lumii, ci
într-o relație foarte strânsă cu tot ce freamătă într-o societate, acești copii,
cărora li se adresează, de această dată, autorul acestui proiect literar, au
înțeles un lucru cert: scriitorul poate creea o lume nouă, o poate îndrepta pe
cea strâmbă și veche, poate face dreptate în scenariul său; el deține în ranița
lui de scriitor și bagheta magică cu care poate face minuni cu eroii săi. Trenul
pădurilor (prima carte din seria Detectivul
pădurilor) conține trei povestiri care vin să argumenteze ideea noastră, că
literatura SF poate fi privită ca parte a literaturii de aventuri și împreună
cu romanul polițist și proza exotică de călătorie este parte a literaturii
pentru copii și tineret. Prima povestire „Colierul
din tanzanit” e cazul bursucului detectiv Buro, cel care, în timpul
călătoriei cu trenul prin pădurile exotice ale unui tărâm imaginar, asistă la
furtul unui colier de preț (al unei doamne Păun Evant), de către un Motan și un
excentric călător Raton, apoi acționează, cu ingeniozitatea unui adevărat
detectiv, la prinderea hoților. Participanți la desfășurarea acțiunii se
dovedesc și Ursul Hat controlorul trenului cât și Ursul Pat conducătorul de
tren. Până și gorilele însoțitoare ale doamnei Păun Evant se dovedesc a fi
„unelte” ale planului de sustragere a colierului și, ca în orice scenariu de
roman polițist, totul se termină cu bine. Cea de a doua povestire „Gemenii de aur” e scenariul basmic al
unei răpiri a doi lupușori de la părinții lor, găsiți de capra Neagră Rina în
pădure și pe care îi ia acasă ca să-i crească. Trenul Ursului Pat cu detectivul
Buro și alți călători (printre care un leu bătrân plecat la stațiune), oprește
în orașul Carnaval unde toți călătorii participă deghizați în costume de
animăluțe la o horă a bucuriei. Aici are loc răpirea celor doi lupușori și
detectivul Buro trece din nou la acțiune și dezlegarea enigmei răpirii. Taina
răpirii este dezlegată, lupii părinți sunt eliberați din captivitatea unor
zimbri care plănuiau ocuparea tronului din Pădurea de Aur destinat celor doi
lupi. Și această povestire are un final fericit, spre bucuria micilor cititori.
Ultima proză „Pofta roșie” e despre
lumea dulcețurilor și gemurilor mult îndrăgite de copii. Trenul pădurilor este
obligat să oprească în Pădurea cu Fructe, ca urmare a unui apel venit de la
Doamna Broască Brina, întrucât soțul acesteia fusese dat dispărut de câteva
zile, în mod straniu: ușile, ferestrele casei fiind închise pe dinăuntru.
Bursucul detectiv pornește spre casa Doamnei Broască să elucideze cazul. Singurele
probe analizate îl conduc pe detectiv la Domnul Cârtiță Cârti, apoi la casa
Doamnei Mistreț (cunoștința din tren din povestea colierului) și... în final la
subsolul din casa Doamnei și Domnului Mistreț unde îl găsesc captiv într-un
borcan pe Broscoiul Brin și îl eliberează. Povestirea parcurge și o serie de
peripeții și scene parcă desprinse dintr-un roman polițist, până când enigma
înroșirii la piele și păr a locatarilor din Pădurea cu Fructe este
elucidată.
Credem că ținta autorului a fost atinsă,
pentru că atunci când scrii o carte, cu scopul
de a instrui și educa prin astfel de povestiri scurte, de tipul scenariilor
fantasy-polițiste, cititorul vede în povestea aceasta basmică și firul întins
care să-l scoată din acel labirint emoțional. Unele proze accentuează tragismul
unei viziuni expresioniste în scris, celălalte lasă loc zborului imaginației
lirice, a fiecăruia, să explice până unde proza narativă ne-a forțat imaginația
să distingem mesajul educativ din astfel de situații și evenimente ireale.
Din seria a doua a proiectului
„Detectivul pădurilor” face parte și ce-a de a doua carte „Vaporul pădurilor” o nouă aventură pentru copii, din care pot trage
învățăminte, citind-o. Și pentru care, însuși autorul, are un mesaj aparte:
„Trăiesc bucurii și emoții fără margini pe care le împart cu cei care m-au
direcționat pe drumul acesta”. Acum, dacă ne uităm mai bine în peisajul lumii
noilor scrieri ale lui Florin Alexandru–Colombo, observăm că în noul teritoriu
străbătut de noii alergători textuali în domeniul prozelor science-fiction pentru
copii, unii dintre scriitori nu-și abandonează definitiv stilul scrierii
polițiste din primele romane, acum când se pun din nou la încercare în
scrierile de genul fantasy, căutând să-și depășească limitele. Astfel, nimic
din ce se întâmplă în realitatea imediată a lumii fantasy nu-l descurajează pe
autorul de care ne ocupăm să-și continue vocația inițială, aceea de scriitor de
romane polițiste. De această dată povestirile sale se adresează micilor
cititori, văzând că se citește tot mai puțin, și pesemne tot mai prost, ceea ce
îi alungă pe micii cititori de la dragostea pe care am avut-o noi, cei mai
vârstnici: adică, de la lectura cărților. Cartea „Vaporul pădurilor” are ca
început povestirea intitulată Dirijorul.
Acum, mai vechea noastră cunoștință, bursucul detectiv Buro primește ca
recompensă, din partea Împăratului Pădurii Verde, în urma extragerii la
tombolă, o vacanță cu balonul de aer. Cum veverița, o altă câștigătoare la
tombolo, are rău de mare în călătoriile cu vaporul, cei doi fac schimb de
bilete și drept recunoștință detectivul primește din partea ei un talisman
vechi care, după cum vom vedea, se va dovedi magic. Pe vapor, printre pasageri,
se află și căpitanul Deriva, dirijorul Broască Rosto și alții. Acțiunea de
sustragere a talismanului, dovedit a fi un avertizor de lucruri rele, nu-i va
reuși Camelonului Universal (prins cândva de detectivul nostru și ținut captiv
în Pădurea Infractorilor). Acesta reușise să evadeze, să îl mobilizeze în casa
lui pe adevăratul dirijor al concertelor de pe vapor și să îi ia locul.
Istețimea detectivului Buro deturnează toate planurile Cameleonului și în final
îl va prinde, încătușa, și retrimite la închisoare. Cea de a doua povestire Scoica din epavă este una și mai încurcată
și plină de peripeții, care mai de care mai palpitantă. Lupta infractorilor
(căpitanul Deriva, al unor ajutoare ale acesteia deghizate în pești-spadă,
Lupul cu Coamă, un Caiman cocoșat, Rechinii ciocan, Caracatița lipiciosă etc)
se dă, de data aceasta, pentru o perlă deosebită ascunsă într-o scoică aflată pe
o epavă, sub supravegherea unui Crab paznic. Totul începe cu „tentativa” de
răpire a căpitanului Derivă. Talismanul și de această dată va lucra la apărarea
detectivului Buro. Scenele se precipită pe vapor, pe submarinul cu care
detectivul pornește spre epava cu scoica magică, iar satisfacția micilor
cititori e întreținută de autor prin succesele dobândite ca urmare a pregătirii
sale la școala de detectivi, iar în toate aceste scenarii, istețimea detectivului
Buro se va dovedi deasupra tuturor, demascând intențiile căpitanului Deriva
(stăpânită de păcatul invidiei pe colega ei doamna Parga, sperând ca prin
furtul perlei să dobândească postul ei la serviciu) și culminînd cu arestarea,
în final, a Lupului cu Coamă.
Concluzia
pe care o poate trage și micul cititor nu poate fi decât una optimistă: autorul
simțind că are nevoie de povești ce par a se fi petrecut pe tărâmul situat între
realitatea vieții și fantezia ei, dar într-un spaţiu tangibil unui anumit
segment existenţial, ori în asta constă și măiestria creatorilor pentru cei
mici: să pipăim și noi, cu simţurile noastre, iluzia creată, să ne convingem de
substanţa şi învelişul întâmplărilor ca făcând parte şi din mister, dar şi din
realitate. Uneori, în această lume de poveşti a copilăriei, de
povești fantastice cu final moralizator se întâmplă numai lucruri, fapte,
întâmplări, a căror povață este una benefică pentru o bună creștere a copilului,
iar cel care scrie, doar împletește ghemul poveștii care ne/îl scoate pe
cititor din labirint. Când
scrii o poveste cu hapy-end fericit e ca și cum ai citi o carte despre cum ar
trebui să te descurci tu în viață alături de eroii narațiunii... dar și te poți
întreba dacă nu cumva povestitorul ți-a deschis perspectiva reală a unei
„ferestre” prin care ți se cere să privești viața (pe de o parte), dar și acea
notă fantastă ce dă realului percepția unei lumi posibile în sfera imaginației
(pe de altă parte). Noi, cei care scriem, deja știm că aceasta e fereastra la
care dă târcoale acea haită de lupi (gândurile cititorului), care-i prăduiesc
viața și trăirile, atât cât au mai rămas din ele într-o lume tot mai devastată
de fapte reprobabile. Un sondaj făcut în școli ne
arată că lectura e, azi, în acută suferință. Și totuși tinerii din ziua de azi,
citesc proză, poezie, eseu... dar noi, cei care le oferim creațiile noastre
spre lectură, observăm că lipsa de imaginație (a unora) e izbitoare atunci când
li se cer texte proprii cu care să participe la concursuri și tocmai de aceea
intenția autorului de care ne-am ocupat în cronica de mai sus, este binevenită.
Îi dorim cât mai mulți cititori și să continue proiectul început.
Tudor
Cicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu