așa cum erai uitată în poveste

 

așa cum erai uitată în poveste

 

dar să te ivești și să spui

acest pahar dus până la gură

nu l-a știut nimeni băut până la fund.

aici, sub bolta a o mie de fulgere cum e viața

chemată să ne dezlege la amândoi tainele

s-au legat ochii noștri care au privit spre cer

că va veni cineva

să-și spele la râu sufletul

să facă focul la umbra pădurii care-și plânge frunzele

să-ți ascult vorbele

ce m-ar fi îmbrăcat în mantia de borangic a unui mire,

să te întreb

ai văzut tu lupii flămânzi hăituind suflete ca ale noastre?

încolo, nu-mi amintesc

decât cântecul acelor rusalii dansând în jurul focului;

în alaiul de nuntă despre care s-a scris

că nicio poveste nu te lasă uitată în ea.

însă lămuririle tale încă n-au ajuns și la mine

aici unde am început să vânez păsări cu arcul

așteptând să fiu mântuit și să înțeleg acest anotimp.

că sub aceste piroane bătute în coaste

câte un osândit răstignit în iubire

trage de sacii cu poveri

în care mai toate adevărurile despre tine

sunt păsări ce au uitat să mai cânte.