în labirintul multor umbre
dincolo, spuneai – arătându-mi zarea
dospesc poveștile în jurul iubirii noastre
eu visam că se stârnise vântul în acest octombrie
mult prea viclean în dialog cu cerul
cum niște năluci se scăldau sub razele lunii
în lac
acolo unde luntrașul nu avusese nici un regret
și totuși ne lăsase la mal cu mâinile întinse
sau nu era pregătit
să dea glas acelor cuvinte temătoare de intrigi.
acum,
eu te știu hălăduind prin pădurile unor iluzii
cu toți copacii pe urmele tale obosite de gânduri
sub ropotul ploii,
vânând încă o poveste de dragoste
ți-aș pune o întrebare
și buzele mele crăpate vor căuta un răspuns
pe care doar foșnetul de frunze pe drum
mi-l va putea răstălmăci.
o, cum aș vrea să fiu un șoim pe această bucată de cer,
în dialog cu poemul pe care l-ai scris
în labirintul multor umbre,
că nici lumina unor candele aprinse
nu ne va așeza de-a dreapta, ori de-a stânga
celui care va judeca veșnicia
atâta câtă ne-a mai rămas
să ne declare
pierduți într-o filă de carte.
nu mai vanez povesti,
RăspundețiȘtergerenici macar de iubire
prin padurile iluziilor nu
mai las firimituri pe cale
pentru ce m-as intoarce din
labirintul umbrelor?
pe cerul meu nu mai e nimeni
sa-si sprijine scara,
nimeni sa-mi fie strajer,
sa ma intrebe,
sau sa-mi raspunda
nici macar nu viseaza
sa dea glas unei iubiri,
unei altfel de iubiri
decat cele care se perinda
pe la geam
tot ce-a ramas e acest vant
starnit in octombrie,
care-mi infige frigul in oase
ca un antidot impotriva melancoliei
numai asa pot ramane
treaza sub cerul gri,
rastalmacind sub talpi
fosnet de frunze la marginea drumului
numai asa pot tine fixata privirea
asupra candelei aprinse de cu seara,
singurul far in aceasta lume absurda,
aflata dincolo de zarea unde dospesc
povesti despre iubiri nemuritoare
...„singurul far in aceasta lume absurda,
RăspundețiȘtergereaflata dincolo de zarea unde dospesc
povesti despre iubiri nemuritoare”... da!, inspirate versurile tale. Îmi plac!