pe când soarele cobora după deal
tot coborând și suind soarele atâtea dealuri și văi
îți urmăream fiecare cuvânt, fiecare suflare
ca povestea să fi început
cu fața nevăzută a lunii
cu istorii auzite care n-au început nici sfârșit
și ți-aș fi spus multe cuvinte;
deși nu povestea ar fi trebuit pictată
pe pereți în camera ta.
doar să-ți închipui un cer
din care ploaia să te ajute să uiți
în noapte
gândurile care au început să te caute.
să te întrebi dacă nu cumva
poate desluși drumurile până la cerul acela
sau din cauza ploii pesemne
nu înțelegeai cine ți-ar fi bătut la ușă
în singura întruchipare a umbrelor
venite pe neașteptate în minte
și deja pusese între noi un zid de întrebări.
însă răspunsurile nu le-au atins umbra
nici lumina acelor ochi prinși în tablou
pe pânza unde singur soarele
încerca să coboare până după deal
și e de acum altă poveste
ce aveau s-o știe
doar acele păsări care nu mai venise la cuib.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu