când eu visam cuvinte...
de unde-aceste spaime, știi tu cine le scoate? -
că n-am băut cucuta impusă lui Socrate
pentru-a-nțelege lumea și-a te pătrunde-n ea
și-n „la țigănci”, ea viața, prins într-un joc te-ar vrea;
ori în liceu cu-o fată, la mare, pe faleză
vieți paralele, Plutarh... mergând pân’ la geneză.
deși ca Topîrceanu îmi tot căram valiza
sub valul ce-și împinge spre țărmuri doar baliza,
de a rămas nepusă și-acum o întrebare:
pe care față-a Lunii m-ai fi zărit tu oare,
când eu visam cuvinte, ca Hemingway numai lei
și ochii pe pendulul... uitatului Galilei?
și chiar mă-ntreb ca Gogol, cum poate fi în viață,
dintr-o manta, ea soarta, pe mulți să-i scoată-n față,
să-i poarte ca Mateiu în birja lui cu crai
și-n zaiafet, Fănuș chiar, să-i ducă până-n rai.
...frumoși nebuni (cu toții) ai marilor orașe
cu plosca ce te-‘mbie, la mesele nuntașe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu