(o amintire de la lansarea romanului meu „Tătărușca”, la Mamaia/2017)
nici luna nu avea să știe
ninge și-acum viscolit peste satul natal
și copacii la porți cad pe gânduri în val;
dacă te uiți, soarele se retrage la somn
umbrele zilei se furișează pe horn
și troienesc vise dintr-o seară nebună
cu sufletul meu haiducit până-n lună.
ce să spun despre tine, să mă mint, să spun nu
că-n toate aceste poeme nu ești tu...
că iarna nu-i hoața ce mi te fură din vis
și-ntr-o carte mai veche povestea s-a scris?
dacă-n sat suflă ca-n lumânare doar vântul
pe foaia ce-ți scriu îmi trec anii și gândul
în timp ce bătrânii vor povesti la copii
cum sub duzi eu la geam îți scriam poezii
cu marea în suflet și câte mai cele
în vreme ce gerul, chiar mușca din podele.
Tudor Cicu
Frumos, ca de obicei! Mi-era dor sa mai citesc o poezie scrisa de dvs.! :) Sper ca toamna aceasta sa va aduca multa inspiratie!
RăspundețiȘtergereDacă în ultima vreme se vorbește tot mai intens de prăbușirea lecturii în rândul cititorilor, ce mai poate să facă un poet? Să vorbească în șoaptă (că oricum nu e ascultat), să privească în gol la masa lui de scris (că oricum nu va fi băgat în seamă), ori să spună rugăciuni de trei ori pe zi pentru a-i da viață și speranțe, doar ea, poezia? Uneori îți pui întrebarea: de aceea să fi optat tot mai mulți dintre noi către poezie? E posibil. Fără doar și poate poetul, spre deosebire de prozator, vede lucrurile altfel, sim¬te altfel viața, oamenii, poezia... Cum oare? Să fi devenit scrisul (pentru toți) o himeră greu de atins și vor spune la unison: „nimeni nu mai crede povestea aceasta!” Uite că (deși mai rar) eu continui să cred, că dacă Șeherezada a visat că va învinge moartea prin povestea ei, nu văd de ce nu m-ar crede și pe mine, cititorii care mai cred în magia poeziei! Alta e dispozi¬ția poetului față de temele existențiale (viața, iubirea, lumea înconjurătoare etc), ceea ce aduce textului liric o notă de meditație, de contemplare și melancolie care îl prinde de „gulerul hainei” și pe cititor. (După o vreme de lăsare de-o parte a blogului, credeam că m-ai uitat și nu mai „treci” pe aici. Mulțumesc pentru comentariu!)
ȘtergereHmmm, nu stiu dacă noi am optat pt poezie sau dacă ea ne-a ales, oricum ar fi, e de bine. :)
ȘtergereNu am uitat, doar că nu comentez de fiecare dată când trec.
... da, te înțeleg. Adevărul nostru este că lumea se sfârșește încetul cu încetul și nimic nu se mai întoarce, vreodată!
RăspundețiȘtergere