uite cum au trecut anii

 

uite cum au trecut anii

 

morți sau plecați sunt toți prietenii de pe strada mea

nici nu mai știu dacă ar fi încăput toți în acest poem

oare ce-om fi vorbit noi atunci, Doamne?

câte amintiri să ne fi depănat

ca să nu mai fie o așa tristețe

și uite că au trecut anii...

ca să-ți umple rafturile cu păpuși,

în corcodușul de la geam răvașe celor dragi

atârnate de crengi

uite, nu se mai poate, mai degrabă-i târziu

copilăria pleacă, se-ntoarce,

cine să-ți mai fure jucăriile abandonate?

ai grijă, mare grijă de suflet mi-ai spus

ba cred că de o vreme îți aud pașii

e un du-te-vino pe scări

de la parter până la ultimul etaj

aproape acum când îți scriu și e noapte

și nici un poem n-am încheiat pe coala de scris

nici un cântec de-al tău nu mai ajunge aici

de ce s-o fi făcut așa târziu în mine?

a fi sau a fi fost umbra ta trecând

nici asta nu mai știu dacă e o întrebare

sau un răspuns.

de un timp mi s-a spus

că și rândunicile de la streașina casei au plecat

nu mai am cu cine încropi câteva cuvinte

în acest poem la care mâna încă șovăie,

stând de vorbă cu Dumnezeu.