dorințe
dacă ai Doamne-n ceruri și timp cumva să-ți faci
pune-n Geneză-atâta, ceva un rând mai jos:
să nu-mi aduci la scaldă doar ursitori și vraci
ci adu peștișorul de aur, lunecos...
a-mi cetlui ursita, cu solzul între dinți
că trâmbițe și surle, o, Doamne-n niciun caz!
și-un car de draci să-mi ducă, trena ca unor prinți
ca lui Dănilă, iapa, săltând cu ea prin iaz.
un țarc de corbi vreau daru-ți, eu însumi ca dresor
ca să-i trimit în lună, de-acolo într-o stea
iar sub salcâmii-n floare, când tot s-or duce-n zbor
în fiecare seară să fiu doar eu și ea.
vezi, Doamne, nu-ți cer aripi, de șoim în plin avânt;
doar visului să-i crească, precum niște momâi
ce Don Quijote văzuse, în morile de vânt...
săltând pe catalige în lupta sa dintâi.
și ultima dorință... pe pragul de noroc;
ninsorile să cadă, în dans, sub geamul ei
chiar mii de ani de-or trece, cu veacuri la mijloc
dar va citi și află, că-i ea în toate trei.
