John Steinbeck: De la el am învățat că brutalitatea poate fi și ea o virtute literară.
Dar brutalitatea e și o modalitate a patetismului. Toate cărţile lui Steinbeck
sunt brutale și emiționante; sunt adevărate parabole despre creaţie şi
sacrificiu. "Dacă această poveste este o parabolă, atunci poate că fiecare
îi va afla un tâlc şi îşi va citi în ea propria viaţă." -
spunea autorul John Steinbeck, despre scrierea, în general, a cărţilor sale. De
luat aminte! Autorul (n. 27 februarie 1902, Salinas, California – d. 20
decembrie 1968 New York) - scriitor american - este laureat al Premiului Nobel
pentru Literatură în 1962 “pentru
scrierile sale realiste şi imaginative, îmbinând un umor afectuos cu o
observaţie socială ascuţită”. Realismul
care caracterizează operele sale a fost una dintre trăsăturile distinctive,
esenţiale care i-au asigurat recunoaşterea şi prestigiul. Voci critice îi
imputau lui J.E.Steinbeck caracterul prea teluric al
personajelor sale. Născut la
Salinas, în comitatul Monterey-California, John Steinbeck
(după terminarea liceului) s-a înscris la Universitatea din Stanford ca student
special, deoarece trebuia să-și finanțeze singur studiile. Din acest motiv și-a
întrerupt adesea cursurile, făcând diferite munci ocazionale ca lucrător de
fermă, culegător de fructe, zugrav, muncitor constructor și altele. După patru
ani, fără să-și termine studiile, a părăsit Universitatea şi a plecat la New
York unde a încercat să trăiască din scris ca gazetar. Nereușind, s-a întors în
California unde a lucrat ca laborant chimist, zidar și muncitor agricol,
pribegind din loc în loc. Un timp a trăit pe o ambarcațiune proprie,
câștigându-și existența din pescuit. În anul 1962, i-a fost decernat Premiul
Nobel pentru literatură.
„Şoareci şi oameni”: Despre această minunată scriere am mai vorbit și scris pe acest
blog. Reiau. Dincolo de asprimea şi ciudăţenia personajelor sale, vă veţi lăsa
cu siguranţă copleşiţi de sensibilitatea cu care această poveste cu nuanţe
parabolice despre prietenie şi destin a fost scrisă; pe de o parte pentru
frumuseţea limbajului utilizat, pe de altă parte pentru firescul dezarmant al
oamenilor: prin simplitatea lor, oameni simpli, care ascund în suflete un
univers de nepătruns şi de nesondat de către cei asemeni lor. Titlul romanului
a fost inspirat dintr-un poem al lui Robert Burns (”To a mouse“) – cel
amintit şi când vorbeam despre J.D. Salingher din „De veghe în lanul de secară”
– dar, evident, rezonează puternic cu mesajul romanului: visul de veacuri al
omului de a avea căsuţa şi locul lui unde să ducă un trai pe care şi l-a visat
o viaţă. La acest vis al lor aderă şi un muncitor negru de la fermă (Candy),
rămas infirm în urma unui accident de muncă, nici unul dintre ei nu-şi poate, o
clipă, imagina, că visul lor se va spulbera dintrodată, precum o şandrama
dinaintea primei furtuni. J.E.Steinbeck a surprins şi ilustrat în mod
magistral, într-un roman/nuvelă de un realism dramatic, visul omului de
pretutindeni – luminos şi radios şi, după cum se poate anticipa, la fel de
lipsit de speranţă şi iluzoriu, cavisul american al celor care cutreierau ţara
Americii pe fondul crizei
economice şi pe cel al „marii secete” de şapte ani din Statele Unite. Măiestria
autorului este aceea de a devoala visul-speranţă, ca fiind ceea ce este de fapt
orice vis – o himeră. Povestea
aceasta captivantă, în sine, nu este lungă şi în aparenţă este simplă, dar mai
presus de toate este şocantă. Se petrecea pe vremea foştilor fermieri din
Oklahoma, când muncitorii erau nevoiţi de a se muta din loc în loc lucrând pe
la diferite ferme din cauza saraciei şi a condiţiilor grele de trai. George
Milton, inteligent, dar needucat („scund şi sprinten, oacheş la faţă, cu ochi
neastâmpăraţi şi liniile chipului ascuţite şi puternice”), şi Lennie Small
(„exact opusul, un uriaş cu chip nedefinit, cu ochi mari şi deschişi la culoare
şi cu umeri largi, aplecaţi”), un om de statură mare şi abilităţi mentale
limitate ce îl face să semene cu un copil mare, sunt doi lucrători cu ziua care
se îndreaptă spre o fermă în apropiere de Soledad de California, cu
speranţa că vor găsi de lucru pentru ca „într-o bună zi să adunăm nişte parale,
o să ne luăm o căsuţă şi vreo două pogoane de pământ şi-o vacă şi nişte porci
şi… şi-o să trăim din belşugu’ pământului. Şi-o să avem iepuri”. Iar lucrul
acesta în care nu crezuseră niciodată cu adevărat, pe măsură ce tot repetau cu
vorbe acest vis, el devenea aievea. Aşadar, cei doi prieteni visează să câştige
destui bani ca să-şi cumpere propria fermă, unde Lennie să aibă grijă şi să
mângâie iepuri: („Am avea o căsuţă şi-o cameră numa’ a noastră. C-o sobă mică
de tuci şi iarna am face foc în ea. Pământ nu-i aşa de mult ca să lucrăm toată
ziua. Numa’ vreo şase-şapte ceasuri. Şi n-o să ne spetim încărcând orz unşpe
ceasuri...”). Cei doi fugiseră din Weed, după ce Lennie fusese
acuzat de viol după ce încercase să pipăie rochia unei femei şi se panicase
când aceasta începuse să strige. Alăturarea celor doi li se va părea celor din
jur, cel puţin ciudată. Dar George ştie de ce: „Vreau să rămâi cu mine, Lennie.
Doamne Dumnezeule, dacă eşti de unu’ singur, o să te ia careva de coiot şi-o să
te împuşte”. Bătrânu’ Slim, cel care îi cazează la noua fermă remarcă: „Mi s-o
părut numa’ ciudat că unu’ ţicnit ca el şi unu’ isteţ ca tine (George - n.n.)
umblă laolaltă”. Cititorul nu are cum să nu realizeze, din acest contrast
evident, că soarta celor doi este pecetluită de autor înca de la început.
Bănuind că prietenul său va intra din nou într-o încurcătură, George stabileşte
ca loc de întâlnire în astfel de situaţii poieniţa în care îşi petrec noaptea
înainte de a merge la ferma unde trebuiau să înceapă lucrul. La noul loc de
muncă, cei doi îl întâlnesc pe Curley, fiul şefului, un tânăr agresiv, de mică
statură, cu un complex de inferioritate împotriva
bărbaţilor mai înalţi şi puternici, printre care şi Lenny. Soţia lui Curley
cochetează cu toţi bărbaţii şi Lenny este imediat atras de ea. Ea este şi cea care
va declanşa lanţul de evenimente ce vor devia ireversibil cursul vieţii celor
de la fermă. Considerată o femeie frumoasă, dar frivolă şi ostentativă, ce nu
reuşeşte a obţine respectul a aproape nici unuia dintre modeştii muncitori de
la ferma socrului ei. În contrast cu aceste două personaje, Slim este amabil,
intuitiv şi inteligent. Cum căţeaua lui tocmai fătase, Slim îi dă lui Lenny
unul dintre pui. Acesta ar fi în stare să doarmă în grajd cu căţeii abia
fătaţi, atras de meteahna sa de a simţi pipăind sub degete blăniţa lor moale,
întocmai cum o făcea, cândva, cu şoarecele mort din buzunare. Să credem că
visul s-ar fi îndeplinit, dacă n-ar fi fost, la mijloc, naivitatea lui Lennie
şi neputinţa lui de a distinge răul de bine? Întâmplările tragice ce vor urma,
nu duc decât la singurul deznodământ al naraţiunii de faţă. În faţa mulţimii
înfuriate și înarmată cu puști și pistoale, care îl vor fugări să-l linşeze pe
Lennie, comportamentul lui George rămâne şocant şi greu de înţeles. Finalul se
citeşte cu răsuflarea tăiată. („...ridică
pistolul, îl ţinu drept și îi apropie țeava de ceafa lui Lennie...”). Mai
departe nu se poate povesti. Este, oricum, o călătorie pe care trebuie să o
facă fiecare, realizând în tăcere, că prin visele omului mai bântuie şi himere.
Fructele mâniei: Un roman de un puternic realism. John Steinbeck surprinde
destinele unor oameni obinuişnuiţi încleştaţi în lupta pe viaţă şi moarte cu
greutăţile vieţii şi încercând din răsputeri să-şi păstreze demnitatea în faţa
crizei sociale. Nevoită să-şi părăsească ferma din Oklahoma, familia Joad se
alătură miilor de emigranţi care pornesc spre California cu visul de a deveni
proprietarii unei bucăţi de pământ. Drumul spre Califormnia se dovedeşte un vis
despre un alt El Dorado primejdios. Nopţi şi zile petrecute într-o nouă
societate guvernată de reguli nescrise, cu lideri aleşi, sub imperiul urii,
violenţei şi a conflictelor de tot felul, care mai de care mai sângeroase. Familia
Joad (el un bărbat înverşunat împotriva nedreptăţii, ea de un stoicism rar
întâlnit) devine prototipul literaturii americane într-un roman ce redă ororile
Marii Depresii, prin felul cum pune în balanţă noţiunea de dreptate şi
egalitate în America anilor 30. Soarta familiei Joad poate fi considerată
emblematică pentru alte sute de mii de familii care urmează aceeași cale spre
miraj. John Steinbeck anunta prin acest roman o revolutie. O revoluție care nu
va avea loc, în America. Subiectul e simplu: Celebra Route 66, nu este altceva în vremurile tulburi din roman decât un drum
al foamei, al celor nedreptăţiţi, forţaţi să ia drumul pribegiei cu toată
agoniseala în spate şi cu speranţele în suflete. Parabola speranţei: dacă unui
om i-ai luat speranţa, înseamnă că i-ai luat totul, e bine reliefată în aceste
cutremurătoare pagini despre existenţă. După ce ferma pe care o administrau în
regim de arendă este desfiinţată, rămasă pe drumuri, familia Joad (eroul
colectiv din Fructele mâniei),
este silită să se îmbarce într-o maşină veche, inclusiv cu cele câteva animale
care au mai ramas după ce totul a fost vândut. Toţi membrii familiei visează să
găsească un trai mai bun în California, iar ca ei sunt toţi cei pe care îi întâlnesc
în drumul spre tărâmul făgăduinţei. Tom Joad, cel mai mare dintre copiii
familiei, este eliberat condiţionat din închisoare, dar când ajunge acasă,
descoperă doar pământul pustiit şi sălbăticit şi casele lăsate de izbelişte pe
un pământ al nimănui. Un alt personaj interesant al romanului este fostul preot
Jim Casy, cel ce va încerca să devină, la un moment dat, glasul celor năpăstuiţi.
Cei doi aleg să meargă împreună în căutarea familiei Joad. Familia suferă un
continuu proces de disoluție. Pe rând, membrii săi dispar sau pleacă încotro
văd cu ochii. Singura figura constantă e cea a mamei care se străduieşte din răsputeri
să îi ţină pe toţi în jurul său. Mama din roman, e o personalitate puternică, decizia
și cuvântul ei e singurul principiu care stă în picioare, în timp ce ceilalţi îşi
pierd capul şi totul se duce de râpă. Mirajul se destramă, pământul făgăduit
este guvernat de exploatatori nemiloşi şi populat de săraci şi amărâţi. Cu alte
cuvinte, o societate a răului social, a violenţei şi a nedreptăţii. În finalul
romanului, se zăreşte, la orizont, o promisiune. Cu puţinul rămas, dar cu demnitatea integră,
familia Joad, cu toţi cei care încă o mai formează, îşi continuă drumul mai
departe. Nimeni nu le poate lua şi ultima speranţă.
La răsărit de Eden: Ceea ce face romanul de faţă
atât de renumit este combinaţia ideală şi reuşita scrierii unei acţiuni înţesată
de personaje având în spate istorii captivante cu multitudinea de simboluri, în
mare parte cu referire la Biblie, care surprind cu înţelesul lor. Unul din
aceste simboluri se află chiar în titlul cărţii, la răsarit de Eden aflându-se ţara
Nod (,,fuga"), locul în care Cain a fost pedepsit să se ascundă mereu de
Dumnezeu (Geneza 4:16). Se anunţă astfel importanţa poveştii lui Cain şi Abel în
desfăşurarea acţiunii, dar şi una din temele romanului. Steinbeck reconstruieşte povestea biblică a lui Cain
şi Abel în decorul Văii Salinas din California. Romanul, a carui acţiune se întinde
din timpul Razboiului Civil american până la sfârşitul Primului Război Mondial,
urmăreşte conflictele dintre două generaţii de fraţi, începând cu Adam şi
Charles Trask. „Scriu această carte pentru băieţii mei... Le voi istorisi una
dintre cele mai măreţe poveşti, poate cea mai mare dintre toate – o poveste
despre bine şi rău, despre putere şi nevolnicie, despre iubire şi ură, despre
frumuseţe şi hidoşenie... este singura carte pe care am scris-o vreodată.”
(John Steinbeck) Romanul descrie cu patos tema rivalităţii
dintre fraţi. În orice familie unde există cel puţin doi copii apare competiţia
între aceştia pentru dragostea şi atenţia părinţilor lor. Jocul ascuns,
dedublarea părinţilor de a-şi iubi în mod egal copiii, poate avea urmări dintre
cele mai grave. Aşa cum Cain, furios că Dumnezeu i-a refuzat jertfa şi a
acceptat-o pe a fratelui său, îşi ucide fratele, aşa şi personajele din roman
se luptă continuu pentru a fi pe placul părinților şi au reacții extreme atunci
când nu reuşesc să își fenteze ori păcălească părinţii. Romanul tratează
destinul a două generaţii. Întâi sunt fraţii Adam şi Charles Trask, primul, o
persoană blândă şi pacifistă din fire, al doilea, combativ şi dispus la orice
pentru a câştiga indiferent de împrejurare. Deşi tatăl lor este pasionat de
cariera militară, şi preferinţele sale ar fi de aşteptat să se îndrepte către
Charles, ca fiind o persoană cu mult mai multe şanse de a reuşi în acest
domeniu, el ţine mai mult la placidul Adam şi poate tocmai de aceea îl forţează
să intre în armată, singura profesie pe care o considera demnă de un barbat.
Charles nu poate să nu observe afecţiunea tatălui pentru fratele său şi este
chiar pe punctul de a-l ucide pe acesta din urma într-o încercare disperată de
a ajunge la dragostea tatălui. Povestea se repetă aproape identic atunci când
Adam are doi fii gemeni, Aaron şi Caleb. Acum, intriga
romanului o reprezintă apariţia lui Cathy (batută de proxenetul său) în casa
familiei Trask. În adolescenţă aceasta îşi
omorâse părinţii şi le furase banii; este deci întruchiparea răului, este
monstrul din roman, şi cu toate acestea Adam se îndrăgosteşte şi se căsătoreşte
cu ea. Surprinzător (sau nu?) Cathy îl înşeală pe Adam cu Charles în chiar
noaptea nunţii. Neputându-se înţelege cu fratele sau, Adam se mută la o fermă în
Valea Salinas, unde îi cunoaşte pe cei din familia Hamilton. Acolo Cathy rămâne
însarcinată şi încearcă fără succes să
facă un avort, vrând să rupă orice legatură cu soţul. Imediat după naşterea a
doi copii (Aaron şi Caleb), Cathy îl împuşcă pe Adam şi fuge în oraşul Salinas
unde îşi reia activitatea de prostituată la bordelul de acolo. Câştigând încrederea
proprietarei o otrăveşte treptat până când aceasta moare şi îi ia locul. Adam
nu moare, dar trece mult timp până când îşi revine din depresia provocată de
gestul soţiei sale. Cel care îl ,,trezeşte" este Lee, servitorul chinez de
o inteligenţă rară. Ajuns măricel, Caleb află totul despre mama sa, deşi Adam
le spusese că a murit, şi se luptă cu gândul că este blestemat să ducă o viaţă
de păcat la fel ca aceasta, care trebuie sa-i fi transmis trăsăturile sale. Din
această cauză el este o altă întruchipare a lui Cain, avându-l ca şi
corespondent pe fratele său; ba chiar se face o aluzie la Cain prin replica pe
care o dă Caleb tatălui său ,,Eu trebuie să-i port de grijă?"(lui Aaron),
asemănătoare cu ceea ce îi spune (în Biblie) Cain lui Dumnezeu, când El îl întreabă
despre Abel. Cei doi sunt foarte diferiţi; Aaron
este cel placut de toata lumea, este cel sensibil, fragil, şi chiar trăieşte un
început de poveste de dragoste cu Abra, o fată din oraş. Dar pentru că se închide
în religie, faptul acesta o îndepărtează pe Abra. Caleb însă, este mai rau,
manipulator ca mama sa, gelos pe Aaron şi nepăsător faţă de alţi oameni. Cu
toate acestea se străduieşte să învingă aceste trăsături ale sale şi să ducă o
altfel de viaţă. Supărat că nu primeşte aceeaşi dragoste ca şi Aaron, Caleb îl
duce pe fratele sau la Cathy. Aaron este dezgustat şi decepţionat, iar Cathy
este profund rănită de reacţia fiului ei, comiţând poate singurul gest care
arată ca în corpul de monstru există totuşi o inimă. Din păcate, Aaron se înrolează
fără ştirea nimănui în armată. Primul Razboi Mondial era în plină desfăşurare. Sfârşitul
romanului este... optimist. Cum stă
scris în Biblie: ,,Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul
pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti." Fineţea psihologică a scriiturii lui Steinbeck
se remarcă şi aici, pentru ca personajele sale sunt foarte complexe şi de multe
ori ne surprind prin decizii de care nu le-am fi crezut în stare, dar la fel de
fireşti ca cele care se întâmplă de multe ori şi în viaţa reală. John Steinbeck
reuşeşte să recreeze o întreagă lume în acest roman, dar nu atât o lume
sociologica, întrucât epoca în care se petrece acţiunea nu este neapărat relevantă pentru evoluţia
personajelor. Autorul creează mai degraba o lume de sentimente şi relaţii
interumane. Dincolo de tema centrală, cea a competiţiei dintre fraţi, învăţăm şi
multe lecţii despre slăbiciunile omeneşti.
Perla: “Cred că este o poveste
aspră, căreia nu-i lipsesc străfulgerările de frumuseţe.”, avea să declare
Steinbeck despre un roman mistuitor, precum obsesia protagonistului său pentru
o perlă neobişnuită, ce-ar fi trebuit să-l scape de săracia extremă. Perla capătă nuanţele înşelătoare ale unei
legende, conţine înţelepciunea unei parabole şi începutul candid al unui basm
despre tihna visată de oamenii cumpataţi în faţa ispitelor, dar nesăţioşi
când au dat peste lada miturilor păstrate. Sunt oamenii unui Mexic scindat între
tenacitatea mercantilă a conchistadorilor şi moştenirea vechilor
pre-columbieni, ai căror urmaşi au fost împinşi la marginea societăţii şi a
“oraşelor din piatră şi tencuială”. John Steinbeck a scris un roman acaparant,
de-o luminozitate cutremuratoare. E o carte răscolitoare care
vorbeşte despre năruirea visului american. „Kino este un pescar
foarte sărac dar mulţumit de viaţa pe care o duce alături de Juana şi fiul
lor, Coyotito. Asta până în ziua în care descoperă cea mai mare şi
perfectă dintre perle, Perla Lumii, despre care se vorbeşte în toate
legendele căutătorilor de perle. Găsirea ei îl transformă pe tânărul Kino
într-un om foarte bogat, mai bogat decât ar fi visat vreodată. Având Perla
Lumii, îndrăzneşte să viseze: să-şi cumpere o puşcă, haine frumoase, să se
cunune la biserică cu Juana, Coyotito ar putea merge la şcoală dar mai
presus de toate acestea - siguranţă , bunăstare şi respectul semenilor! Dar
fericirea este de scurtă durată , căci mirosul banilor atrage toată
răutatea semenilor, iar Kino e nevoit să se confrunte cu invidia, lăcomia
şi violenţa oamenilor. Ceea ce părea a fi un miracol se transformă într-un
coşmar” – (stă scris pe coperta a IV-a). După o goană către necunoscut, fuga
din satul natal La Paz, hăituit prin munți și ținuturi sălbatice, Kino ia
hotărârea să se întoarcă în satul natal după ce-și pierde copilul, ucis de arma
hăitașilor. Asta, după ce îi trimite pe toți pe lumea cealaltă. Cu perla în
mâini se întoarce la țărmul mării din satul natal și aruncă blestemata perlă
cât mai departe în largul mării, spre a se pierde pentru totdeauna. „Perla”
e parabola unei vieţi de coșmar ca fugă până la ultima suflare din fața
răutăților ei, și până la capătul destinat vieții de ursitoare.
Tudor Cicu
