Un punct de vedere „al
criticii”... citindu-i pe clasici (11)
(impresii dintr-un caiet liceean,
rătăcit...)
Herman Melville: De la el am înţeles
că un scriitor care nu-ţi inspiră, măcar o pagină din tot ce ai scris, nu poate
avea măreţia unui scriitor universal.
Imaginaţia sa fabuloasă, echilibrul, în scris, între real şi fantastic,
mai ales pentru cei care au visat de o viaţă marea, nu se poate să nu le dea de
gândit (mai ales celor care i-au citit romanul „Moby Dick”), atunci când aflaţi
pe ţărmurile ei, îi scrutează întinderile nemărginite în căutarea poveştilor cu
oameni aflaţi într-o încleştare pe viaţă şi moarte cu stihiile mării. Nu se
poate să nu-ţi atragă atenţia fraza de
la începutul romanului: „Uitaţi-vă la mulţimea de gură-cască ce se zgâiesc la
mare”.
Herman Melville s-a născut pe 1 august 1819 la New York.
Tatăl lui era scoțian și mama sa era olandeză, ambii cu origini aristocratice.
Falimentul tatălui îl silește să întrerupă studiile școlare la vârsta de 15
ani. După moartea tatălui în 1832, familia se mută la Lansingburg pe fluviul Hudson, unde
tânărul Herman studiază la Albany Classical School . Lui Melville îi place însă să călătorească și în
anul 1835 se îmbarcă
pe un vas ancorat în portul orașului New York,
traversează oceanul ca elev matelot până la Liverpool.
Câțiva ani își asigură existența dând lecții particulare ca meditator. În 1840, Melville se
îmbarcă din nou ca marinar și, pe 1 ianuarie 1841, părăsește
portul New Bedford/Massachusettes pe bordul balenierei Acushnet în direcția Oceanului Pacific. Ajuns la Insulele Marchize, părăsește nava. Impresiile din
călătoria efectuată constituie tema povestirilor Taipi (1846) și Omoo (1847). În amintirile
sale afirma că gustul pentru aventuri l-a dobândit ascultând povestirile tatălui
său Allan despre valuri marine monstruoase, înalte cât un munte, despre
catarguri de corăbii care se rupeau ca surcelele în bătaia furtunilor, despre
peripețiile unei călătorii pe mare. În 1851 scrie epopeea intitulată „Moby
Dick”, romanul care i-a adus gloria. Putem afirma, fără să greșim, că
este o carte tulburătoare prin poezia și tragismul ei, în care documentarul
călătoriilor pe mare se împletește cu epopeea eroilor populari aflați în
încercarea cu viața. Abia la câțiva ani după moartea lui Melville, romanul Moby
Dick este redescoperit de public, recunoscându-i-se calitățile literare care
i-au asigurat o popularitate crescândă ca una din creațiile cele mai importante
ale literaturii universale. Romanul istorisește aventurile căpitanului Ahab al navei
Pequod, obsedat de dorința de a ucide legendara balenă albă, Moby Dick, care îi
cauzase pierderea unei gambe. Povestitor este un membru al echipajului, Ismael.
Căpitanul Ahab pornește cu baleniera „Pequod” din Nantucket spre Pacific, pentru a vâna un cașalot de o inimaginabilă perfidie (fabuloasa
balenă albă) care, în urmă cu câțiva ani, era cât pe-aci să-l omoare, dar
scăpase mutilat sufletește de un picior, reconstruit acum, dintr-un os de
cașalot. După numeroase peripeții, Ahab ajunge în fața monstrului pe care a
jurat să se răzbune: „Ți-e dat să pieri fără mine? …Mă bat cu tine până la
ultima suflare! Din inima iadului te lovesc”. Ce avea să urmeze, bătălia cu
balena albă, e iadul însuși. Și asta, fiindcă bătrânul Ahab e legat cu inima,
cu sufletul și cu trupul, cu toată viața lui de această ultimă bătălie cu
monstrul mărilor (a se vedea cap. 134). Nu se poate uita de către cititor, nici urletul
neomenesc făcut de Ahab când balena înnebunită de harpoanele care îi sfârtecau
trupul face manevre neașteptate, sfărămând din ambarcațiunile care o urmăreau
și trimițând în fundul mării cadavrele marinarilor prinși pe picior greșit:
„M-ai tras pe sfoară! M-ai tras pe sfoară!” În cele din urmă, căpitanul Ahab e
răpus de balena monstru și corabia Pequod distrusă, iar echipajul, de asemenea,
nimicit. Un singur matelot, Ismael, martorul îngrozit al teribilei lupte și
naratorul acestor întâmplări, rămâne în viață, grație sicriului lui Queequeg,
canibalul cu care s-a legat frate de cruce și care, în ciuda păgânismului cu
care a fost hrănit, se dovedește mai uman și mai generos decât toți ceilalți.
Sunt unele asemănări cu mitul biblic al regelui iudeu Ahab (Biblia: Cartea întâia a
Regilor), ori povestea lui Iona. Ca și în povestirea lui Hemingway
„Bătrânul și marea”, omul iese învins din această imposibilă luptă cu Natura,
fiindcă Natura, în starea ei materială, primitivă, nu poate fi biruită de către
om. Ca și înfruntarea dintre zei și oameni. Proza lui Melville este complexă și
de o imaginație bogată, ceea ce a făcut din el unul din cei mai fini stiliști
ai limbajului din literatura americană , alături de William Faulkner ş.a. Ignorat în propria sa
patrie, multă vreme, H.Melville s-a impus peste ocean ca unul dintre titanii
literaturii universale.
Această parabolă a urmăririi nesfârșite (pe o mare, de
asemeni, nesfârșită) îl va urmări și pe Kafka în „Castelul” ori „Procesul”. „Moby
Dick” e o carte symbol despre lupta dintre Bine și Rău, despre ticăloșia unor
oameni în lupta împotriva Răului, prelungită nepermis până la convingeri, ale
unora care se cred DREPȚI, dar se dovedesc a fi eronate, iar posesorii lor
niște manechine ce vor sfârși la groapa de gunoi.
Tudor Cicu
(va
urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu