Doamne, tu ne mai auzi?...

 Doamne, tu ne mai auzi?... 

 

Doamne, tu ne mai auzi?

Iarna-i lungă, norii grei

Țara geme, domnii-s surzi

Iar noi tot mai singurei.

 

Doamne, chiar nu mai putem

Să distingem calea ta;

N-am să scriu un recviem

Dar nici nu mai pot tăcea.

 

Vezi, suntem ai nimănui

Nici nu știm cu ce-am greșit

Iar de am tăcut, nu spui:

„Cum să taci la nesfârșit?”

 

Să nu spunem ce gândim

Să fim morți ori adormiți...

Ce păcat tot făptuim,

De suntem veșnic mințiți?

 

Doamne, chiar, cu ce-am greșit

De ai pus acest blestem

Dușmănoși, la infinit

Conducători să avem?

 

De aceea te rugăm

Doamne, tu de-acol' de Sus!

În lacrimi te implorăm

Mai trimite-l pe Iisus,

 

C-am ajuns să nu mai știm

De copii ori de părinți;

Calea Lui nu mai găsim

Iudele, pozează-n sfinți.

 

Și... mă iartă că îți cer

Acel bine pentru toți,

Sub ploi, arșiță sau ger...

Să ai milă... Și că poți!