deși ploua
ca în basmele cu împăratul Roș’
citeam Villon și mă gândeam la Kafka
la streșini însă ploaia, o ce reproș!
cădea în picuri ca un vers de tanka.
tu uiți că trebuia, să-mi spui de atunci
ce pași sunt de urmat în poezie
că nu e timpul nici ca Proust să arunci
în Mona Lisa o vină târzie.
mai știi tu ce ne ziceau unii la geam
(ploua ca în Bacovia... întruna)
când noi, doar ca Gretel și Hӓnsel eram
iar în codru bătea surdă cătruna.
vezi că nu e totul, cum pare în zbor!
ca Maiakovski scriind despre sine
norul cu pantaloni, dar nici măcar nor
sau un covor zburător prin destine.
dar frig, vântoase și ploi încă mai sunt
prin cea pădure cu elfi la furie
culcând copaci după copaci la pământ
până când basmul... finalul își scrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu