Ca la șezătoare...
tot felul de povești
După o serie de cinci volume,
în care a conturat impactul prezenței în poezia română a poeților (ba
contemporani, clasici, din diaspora, din lirica feminină și cea a poeților
boemi) și a strâns impresii, momente de viață, și cele mai frumoase poezii ale
lor în „Șlefuitorii de cuvinte”, Stan
Brebenel se înfăţişează cititorului cu un volum de proză scurtă și foarte
scurtă sub forma unor tablete și întâmplări anecdotice, intitulat „Poveștile lui Melu” (ed. UZP, 2024/123
pag.), prin care cititorul este invitat să participe, ca la o șezătoare, ori
șuetă între flăcăii prezenți la o clacă ținută în casa unui om gospodar, la tot
felul de povești cu lumea strânsă în colecția de amintiri a unui povestitor al
satului, cam despre cele trăite și văzute pe spirala vieții. Spunem proză
scurtă și foarte scurtă, având în vedere cele 80 de tablete anecdotice
așternute pe cele 123 pagini ale cărții. Cu privire la mediul din care au fost
ele culese, autorul ne mărturisește: „Există în viața fiecărui om, trecut de o
anumită vârstă, o perioadă în care întâmplările, evenimentele, amintirile ce au
stat ascunse, poate zeci de ani, în cele mai tainice unghere ale sufletului,
când acestea pur și simplu năvălesc în viața prezentă”. Unul dintre ei este și
Melu Iamandei din Lopătari/jud. Buzău, de la care a auzit majoritatea acestor
savuroase povești de viață. Și cu speranța că ele or să aducă, unora, zâmbetul
în colțul gurii și să le însenineze fața, ele au fost strânse într-o carte. Carte
care ar însenina ziua celui pornit cu trenul ori autobuzul într-o lungă
călătorie, sau l-ar destinde pe prosopul întins la plajă sau la iarbă verde, în
weekend. „Se cunoaște că cele mai multe dintre nostimadele povestioare vin din
zona consumatorilor de alcool și a celor de plăceri carnale” mai spune autorul,
dar multe dintre anecdote vin și din lumea slujitorilor bisericii, a
gospodarilor strânși în jurul cazanului de țuică, a copiilor care spun, uneori
și „lucruri deștepte”, a celor care au făcut armata ori slujesc armele, a
întrunirilor cu scriitorii, lumea politicienilor, a celor aflați în servicii de
tot felul etc.
Ele au fost scrise spre a nu fi date uitării
în primul rând, dar și pentru a evidenția că încă mai există umor în
comunitățile unor oameni trăitori în vâlvătaia himerelor și a viselor prin
satele noastre de munte, pe de altă parte, și cred că a primat credința că, în
felul acesta, le va scoate din matca unei „nepăsătoare uitări”. Stan Brebenel
își cucerește cititorii, atât prin povestirea propriilor isprăvi din anii
copilăriei, cât și prin evocarea atmosferei misterioase a celor ce se întâmplă
în fiecare din acest colț de județ.
În cele cca. 80 de proze scurte
și foarte scurte există un transfer permanent de stări, reflecții și sensuri cu
tâlc, neputând trasa o graniță precisă până unde autorul lucrează cu anecdota,
pilda sau comentariile cu tâlc asupra vieții personajelor narate care își cer
dreptul la ascultare, cât şi la o judecată dreaptă. O carte de suflet pentru
autor, o carte pentru destinderea clipei pentru cititori, greu de povestit
despre fiecare tabletă în parte, însă, o carte menită să capteze cititorul prin
umorul şi morala destinelor, a oamenilor simpli, născuţi şi trăitori într-un
anumit loc conturat de spaţiu şi timp arhaic, peste care ochii lui Dumnezeu
pare a nu fi poposit. Și exemplificăm cu schițele: Puntea; Opriți ringhișpilul;
Sicriul; Ascuțitul lamelor; La mobilă,
la Șontica; Petrov; Părinte, fă ceva!; Frumoși și pățiți; Întâmplare
anecdotică cu Dinu Săraru; Întâmplări
cu scriitori; Căciula etc. Și
acum câte ceva despre atmosfera lor:
Dacă e să amintim și
cititorului povestea unora dintre ele, cred că întâmplarea redată în tableta Căciula
ascunde în tâlcul ei câte ceva despre
istețimea orășeanului mucalit care se întoarce de la târg cu fală mare și musai
să închidă gura trecătorului care i-ar fi plăcut să-l pună la punct pe
târgoveț. În schița Frumoși și pățiți autorul ține să ne amintească, în evocări
atât de vii, că viața fără drame nu există, nici când e vorba despre dragoste.
Nararea curge fluent, ca și cum secvențele de viață se petrec sub ochii
povestitorului și în anecdota Puntea, deși unii dintre noi
cunoaștem că anecdota a circulat și ca poantă. Ascuțitul lamelor face
parte din acele întâmplări, care au scos în față ironia, pe de-o parte, și
prostia, de cealaltă, relevând, totuși, credința că glumele bune pot îndrepta
până și cel mai simplu om de la țară. Schița „Nopți de coșmar” sau „La ocazie”, fac corespondența între
vise și tot felul de întâmplări din viața omului. „Opriți ringhișpilul”: „La
înmormântare” și „Minunea din plop” sunt ba
întâmplări, ba evenimente despre ceva în care cred oamenii, și în special cei
care stau sub semnul ursitelor rele, ori a prefăcătoriei, și că până la urmă
totul se întoarce înapoi omului otrăvit cu tot felul de clevetiri şi gânduri
negre. Și pare evident că în toate aceste povestiri sunt momente din înfrângerile
unor destine rămase uitate într-un colţ de lume, lume părăsită uneori de
Dumnezeu, alteori chiar sub privirea Celui-de-Sus. Și cam ceea ce se petrece pe
pământ între oamenii satului de munte, stă tot sub semnul unor glume.
Literar, vorbind, unele
tablete sunt pecetluite estetic de o eleganţă acaparantă asupra cititorului și
doar morala e totdeauna una înaltă, superioară convenţiei sociale și chiar dacă
nu au pretenția de a da soluţii ci numai deducţii, după citirea unor întâmplări
fără o prea mare însemnătate, astfel de texte scurte au fost date tiparului cu
intenția de a scoate din ele ceea ce e esențial: viața și firescul omului
simplu, rămas pe locul lui doar cu regretul că viața trece și toate rămân în
uitare. Să mai menționăm că stilul direct al narării pune în continuă priză
cititorul. Monologul interiorizat al autorului, coparticipant la dramele
eroilor săi, salvează în final sufletul acestor oameni rămași în durerile lor, dar cu acea nostalgie
continuă către cititor, și că, astfel de întâmplări, au fost multe și
nenumărate... și în viața noastră.
Tudor Cicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu