caut să aflu
tu zici:
nici unul nu și-a aflat drumul către celălalt
deși uneori pare că sună cineva la ușă...
de unde să mă iau Doamne, pentru a mă întoarce
când păsări fără cuib au rămas,
când pe hornul casei doar o bufniță mai avea somn
de credeam că sună printre copacii desfrunziți nimicul.
caut să aflu unde s-a risipit cenușa atâtor visuri
și strig la tine
să aprinzi un chibrit ca îngerașul lui Andersen
că tu eși ficțiunea mea
am să-ți spun așa
până voi scrie și acest poem
ca pentru orbii lui Bruegel din fața zidului;
și te aud,
te aud întrebându-mă cum ajungem la taină
cu același zâmbet pe buze ca Duniașa lui Cehov
furată de visuri prin livada cu vișini.
„mi-am păcălit moartea!” strigă și eroina lui Tolstoi;
până și în mintea mea
viscolul dinaintea acelui tren îmi spune că totul e
pierdut
și lumea se mai întreabă pe aici, agită brațele
aprinde făclii și caută
în acele cuiburi părăsite în livezile de odinioară.
Iar tu îmi ceri să mai scriu în acest poem
ca și cum doar un cântec îmi va aminti
unde s-au risipit
ca cenușa atâtor visuri
mai toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu