„Strigi ca orbul (spui tu doamnă), ca cel rătăcit de turmă,
azi, chiar până și ecoul îți întoarce şoimii-n zbor”
– Doamnă, prin țărâna gliei, trec, dar nu şi
cel din urmă
peste care ghimpii biblici, căzut la pământ îl vor .
Dacă trec şi eu pe ape… cel născut în astă viață,
cu icoana poeziei ținută la pieptul său…
Iată, păsări de o vreme vin cu aripe de ceaţă
picurând în ploi de aur sângele lui Dumnezeu.
Şi-mi spun, surd: tu ochi de vidră, leagă-ţi rana din clepsidră;
(timpul îşi retrage colţii din movile de nisip)
Cine rostul întrebării va ciopli
ca-n piramidă,
să dezvăluie pe cruce, adevărului un chip?
* o poezie de a mea de pe vremea liceului (trimisă de un coleg pe email, care o avea în revista GAUDEAMUS, a Liceului)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu