Mâna mea se oprește deasupra hârtiei*
Tudor Cicu
Am de la strămoșii mei
Așteptarea celor câteva mici lașități
Ce întârzie - în viclenie cu rațiunea inspirației
Cu jerba de vânt și viziunea unui cântec
prea-cuminte.
O, de-aș izbuti să închid pentru totdeauna
Temnița cu care îmi adulmecați ursita!
Să vă fiu ca pe vremuri
Lampa cu care voi, căutați comori prin pădure,
Minciuna ce trebuie ținută cât mai departe
De viața ca un ospăț.
Și-mi permit să ridic pumnul
să-mi strig libertatea ca pe-o mântuire
la care Domnul ne va aștepta cu nesaț.
Iată: sunt tot eu
Cel ce pe vremuri vă deschidea inima
Și vinurile curgeau
Pentru a fi zvârlit, alungat,
Cu furia îngerului doar cu o umilă floare în gură.
Pentru a fi ridicat ca un prunc acestui secol aflat
în întârziere.
Așadar:
Nu mai am făgăduinți pentru nimeni.
Aștept lovitura de grație
Pe care Frumusețea mi-o va da
Cu un salt angelic, surd,
Socotind că viața nu-i decât farsa
Îndesată ca busuiocul sub pernă.
(*scrisă lui Ion Lazu – la o aniversare)
TULBURARE MARE PRIN LECTURA.POETUL AJUNS INTR-UN PUNCT DE CRIZA CROIESTE PLANURI CA SI CANTEMIR"DIN CUTITE SI PAHARA".A.A.
RăspundețiȘtergere...ca sunetul sfâșietor al unei viori căutându-și calea spre cântec. (Scris și în amintirea părinților mei Ion și Ioana - ca și ai dvs. domnule profesor, nu? -) Dacă aș fi avut o vioară mi-aș fi pus obrazul pe jalea ei. Dar dacă nu am? Caut sunetele în cuvinte.
RăspundețiȘtergereAm postat pe-al meu blog poemul dedicat de prietenul Tudor Cicu la aniversarea 75 și acest comentariu:
RăspundețiȘtergereIon Lazuacum 20 de ore
1
Editează
”Eu scriu la lumina mâinii mele / noaptea mai mult/ când sunt numai uitare...”
Este oare de crezut că am izvodit aste versuri cu peste 4 decenii în urmă?! Și că duhul acelei stări de grație s-a perpetuat până în anii senectuții?
Posibil, deoarece simțeam că în acele momente inefabile ”mai ard doar cei eterni pe zare”....
Nu mai am de adăugat decât că nicio revistă nu mi-a acceptat poemul cu pricina. Poate că, fără a fi strict subversiv, poemul meu aducea în față niște valori spirituale inacceptabile pentru comuniști.
Prietene poet Tudor Cicu, cu poemul ce-mi dedicați, gest de indicibilă delicatețe, mi-ați produs o bucurie de neegalat. Mulțumesc din inimă.
Devotat, Lazu-75
Îmi place poemul dv. "Iată: sunt tot eu/ Cel ce pe vremuri vă deschidea inima", e versul pe care m-am oprit să-l contemplez. Are două sensuri, cel care se deschidea în fața voastră sau cel care vă deschidea orizontul pentru ceva nou. Interesant.
RăspundețiȘtergereDa! Unele comentarii îmi intră direct6 laașteptare fără posibilitate de ale vedea,doar dacă din întâmplare intru pe...așteptare. Te citesc și uimirea a venit de la cărțile citite cărora le faci și recenzia. Eram,cândva liceean, făceamla fel pe un caiet cu foi albe. Nu erau calculatoare. ai dreptate, continuă. Poezia e al doilea suflet al nostru exprimat prin cuvinte care seaud rostite. Sufletul celălalt din noi, se simte. dacă pricepi asta poți merge mai departe. Viața e doar farsa menită a fi dusă de toți. Mulțumesc de vizită!
RăspundețiȘtergere