miercuri, 18 martie 2020

CARTEA DIN BIBLIOTECĂ


1.       „Omul dintre două lumi” de Diana Dobrița Bîlea

      Cu acest roman din sfera realismului magic și al poemului basmic (ed.Ex Ponto, 2017), autoarea face să tresalte de bucurie inima cititorului fiindcă, iată, lumea basmului e la ea acasă în acest roman. Această carte reprezintă, în complexitatea plăsmuirlor sale, o explorare imaginară în spaţiul nebănuit al magiei, al conviețuirii dintre oamenii aflați la granița dintre două lumi, într-un sătuc situat la Dunăre. Și a putut încăpea în ea atâtea istorii, profeții și viață, tradiții, superstiții, credințe și obiceiuri străvechi. Este și un roman al magiei unor trăiri, de la primii fiori ai dragostei între doi tineri, de la nașterea omului și până la moartea sa, dar și al fascinației vieții aşa cum este aceasta astăzi, iar descrierile cele mai realiste se împletesc cu elemente fantastice și onirice, cu motive din mituri și din basme și explorează, din prima clipă a întâlnirii dintre un el (perspectivă ireală) și o ea (ființă pământeană) până la ultimul moment al regăsirii, spațiul basmului popular de la noi. Romanul este o alegorie a două conștiințe ce ajung să conviețuiască, ba chiar să se împletească, fără a da impresia că cele două suflete bântuie prin lumi diferite, dar care nu îşi pot depăşi condiția de a ieși din tărâmul binelui și al răului. Evenimentele ce se vor derula cititorului prezintă viața studentei Ileana, acțiunile sale îndrăznețe pe tărâmul mirific al Dunării („cu poveștile ei cu tot”), temperate de prudența prietenei Luana, într-o aglomerare a detaliilor şi a patimilor: iubire, ură, violență, delir, sete de cunoaştere. Realitatea și fantasticul coexistă într-o societate umană cu credințe obișnuite, dar autoarea conduce firesc firul epic al poveștii de dragoste între Ileana (studenta de la medicină) și Călin, „om doar pe jumătate”, într-o poveste petrecută la granița dintre cele două lumi intangibile. O frescă a unei lumi de basm.

2.       „Terapia ploii de chihlimbar” de Mihaela Roxana Boboc

     Cartea (ed. Mitteleuropa/2019) – e un fel de eksoteros poetic, ori acel tărâm unde a dispărut graniţa dintre scriere şi trăire, mai exact, un fel de dincolo de limitele gândite. „Fericirea are gust de poezie” – spune– și odată cu ea intrăm în poezia spectacol (cu un proces de umbre ce se furișează în alte umbre și acelea în cine știe ce întuneric îndepărtat), ca în clarobscurul rembrandtian. În tabloul acestor viscoliri ale poeziei sunt tot atâtea rostogoliri și tot atâtea victorii ale celei care „țese ani în șir această pânză fragilă” prin cuvinte. „Poezia, această femeie plângând la fântâna lui Iacob,/cu ochii negri de dor,/nu va mai înseta/nici nu va mai cere mângâieri” („Scrie-mi măcar un rând”) – e miracolul descoperit la hotarul dintre lumea văzută prin porțile irealității sau chiar cheia participării ei la ceremonialul unui suflet care ni se confesează în „prima noapte cu cerurile deschise...(și)  în jur se simte mirosul ploii...”. Pentru că, doar „noaptea ploile se cuibăresc în unghiul ferestrei/orice aș privi se întoarce ca-ntr-o oglindă spre mine/pânza și pictorul, poetul și poezia/doar îmbrățișările se ascund după mâinele iluzoriu” (Două orfeline). Ori, dragostea e „pânza aceea fragilă” la care își „țese” poemele? „Dacă aș stinge luminile în orașul meu ar rămâne crângul și/mâinile îndrăgostiților prinse în părul iubirii/e noapte cu lună, noapte cu prunc născut în mine/îmi așezi în sertarul minții manuscrise pe care le voi uita până/în ziua/când se vor scrie singure” (Cum aș putea să flămânzesc?”). Volumul e alcătuit din două părți. Primul ciclu: „Mamă, pune pelerina pe umerii de brumă” este dedicat mamei (tablou întrețesut și cu imaginea tatălui plecat la ceruri). Al doilea: „Spre duminica lăuntrică” este cel al căutărilor ei labirintice, totul într-o notă de meditație, de contemplare și melancolie, pendulând în imagini inedite care se întrepătrund cu sentimente tulburătoare, determinate de efuzi­unea stării.

3        Zbateri facile, strădanii futile” de Dumitru Augustin Doman

     O carte cu 49 de schițe/povestiri, multe dintre ele cu un deznodământ neașteptat și gustat de cititor prin poanta finală și o alunecare subtilă spre comic și exasperare, adică în situații de-a dreptul comice pentru cititor. Învestit cu funcțiile comicului denunțător, autorul ne oferă plăcerea de a ne teleporta în stradă, în piață, la cafenea, la tribunal, printre șpăgari, ospătărițe, polițiști, clanuri de țigani, profitori de ocazie, popi hrăpăreți, politicieni aroganți, familiști încornorați și dispune de ușurința prezentare (nelipsindu-i armele umorului, ironiei, sarcasmul biciuitor și satirei) a fenomenelor comice din societatea actuală. Între a înfiera personajele (comicul de caractere) și a le prezenta în goliciunea lor la evenimentele din viața reală (comicul de situație), râdem în ambele prilejuri, dar în primul rând pentru a pedepsi. Câte moduri de a stârni umorul în această carte! Umorul de situație, vezi schițele: ”Ilie face coteț pentru porci”; „O sută de lei”. Umorul de limbaj: „Porcăiala generală”, „Texticolul lui Hitler”. Umorul rezultat din calamburul situației: „Eternitate”, „Ministru de interne, marți în zori”. Umorul și ironia unui anumit stil de scriere: „Poeta cu însoțitor”, „Romantism târziu și facil”. Evoluând spre povestirea de factură satirică, îi recunoaștem o atitudine față de realitate și un discernământ, uneori de nuanță caragialescă: „„E limpede, de la mielul negru cu șase picioare ni se trag toate. Are dreptate baba știrbă: e semn de sus, vine sfârșitul lumii”. Nu lipsesc din volum prozele cu trimiteri moralizatoare, de altfel modulații ale unei anume îndemânări ale autorului de a construi pe un fond epic atmosfera dominatoare a lumii banului. Nu ai cum să nu-i descoperi autorului acel simț mereu întreținut al spiritului de observație, a virtuților de pamfletar și, deopotrivă, de fin umorist. Proza sa este o radiografie dură a unei societăți conturată discret în corpul narațiunii cu accent satiric: „Romănia e o țară inventată de nenea Iancu Caragiale la o halbă de bere și-o tacla!”

4        Prin subteranele dostoievskiene” de Ion Fercu

     O carte (573 pag) de vastă întindere documentară și analiză (încadrată la „eseu enciclopedic”), despre fenomenologia universului dostoievskian și armonia universală a romanelor lui Dostoievski în literatura rusă și a lumii. O monografie de cercetător prin viața „oamenilor din subterană” - eroii din cărțile lui Dostoievski. „Totul se transformă în eseistica ferculesciană, în simboluri, în tâlcuri, în semnificații deschise” – scria Petre Isachi într-un comentariu. Ion Fercu, în această carte erudită, pune dinaintea cititorului rodul admirației sale pentru complexitatea și adâncimea sufletului omului simplu din popor, ridicate de Marele Rus la rang de valoare și adevăr. Acest labirint al căutărilor de eseist ale scriitorului Ion Fercu, constitue, în fapt, calea de ieșire în LUME cu „obsesia” Dostoievski. Cartea are opt părți de studiu amănunțit: „Zvârcolirile destinului”, „Dostoievski, psihologul-filosof”, „Nuanțele strigătului”, „Interferențe și prăpăstii I și II”, „Agora: coridă, angoasă și furtuni”, Neliniști esențiale: Euterpe, Apollo, Afrodita/Eros, Thalia” și „Ecouri dostoievskiene în revista Gândirea”. Cititorul e purtat prin viața (ca o poveste de dragoste) a autorului rus, apoi condamnarea la moarte, urmează ocna, lecturile preferate, parabolele dostostoievskiene, unde nimic nu este mai fantastic decât realul, dar unde lumea scriitorului era de fapt... infernul. Un infern al unei societăți ruse, în care marele Rus a avut îndrăzneala de a se măsura cu Dumnezeu. Admirația lui Ion Fercu pentru eroii „cugetători cu fibră de filosof”, pentru concepția de libertate a personajelor, ori credința Marelui Rus în mântuirea întru frunos și sublim, este nețărmurită. Cu această carte-eseu, Ion Fercu a urcat o Golgotă a scrierii sale, un bun prilej de a demonstra că Dostoievski, acest mare creator de lumi posibile, este și va rămâne scriitorul tuturor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu