1.
„Omul dintre două lumi” de Diana Dobrița Bîlea
Cu acest roman din sfera realismului
magic și al poemului basmic (ed.Ex Ponto, 2017), autoarea face să tresalte de
bucurie inima cititorului fiindcă, iată, lumea basmului e la ea acasă în acest
roman. Această carte reprezintă, în complexitatea
plăsmuirlor sale, o explorare imaginară în spaţiul nebănuit al magiei, al
conviețuirii dintre oamenii aflați la granița dintre două lumi, într-un sătuc
situat la Dunăre. Și a putut încăpea în ea atâtea istorii, profeții și viață,
tradiții, superstiții, credințe și obiceiuri străvechi. Este și un roman al
magiei unor trăiri, de la primii fiori ai dragostei între doi tineri, de la
nașterea omului și până la moartea sa, dar și al fascinației vieții aşa cum
este aceasta astăzi, iar descrierile cele mai
realiste se împletesc cu elemente fantastice și onirice, cu motive din mituri
și din basme și explorează, din prima clipă a întâlnirii dintre un el (perspectivă ireală) și o ea (ființă pământeană) până la ultimul
moment al regăsirii, spațiul basmului popular de la noi. Romanul este o
alegorie a două conștiințe ce ajung să conviețuiască, ba chiar să se
împletească, fără a da impresia că cele două suflete bântuie prin lumi
diferite, dar care nu îşi pot depăşi condiția de a ieși din tărâmul binelui și
al răului. Evenimentele ce se vor derula cititorului prezintă viața studentei
Ileana, acțiunile sale îndrăznețe pe tărâmul mirific al Dunării („cu poveștile
ei cu tot”), temperate de prudența prietenei Luana, într-o aglomerare a
detaliilor şi a patimilor: iubire, ură, violență, delir, sete de cunoaştere. Realitatea și fantasticul coexistă într-o societate
umană cu credințe obișnuite, dar autoarea conduce firesc firul epic al
poveștii de dragoste între Ileana (studenta de la medicină) și Călin, „om doar
pe jumătate”, într-o poveste petrecută la granița dintre cele două lumi
intangibile. O frescă a unei lumi de basm.
2.
„Terapia ploii de
chihlimbar” de Mihaela Roxana Boboc
Cartea (ed. Mitteleuropa/2019) – e un fel de eksoteros poetic, ori acel
tărâm unde a dispărut graniţa dintre scriere şi trăire, mai exact, un fel de
dincolo de limitele gândite. „Fericirea are gust de poezie” – spune– și odată
cu ea intrăm în poezia spectacol (cu un proces de umbre ce se furișează în alte
umbre și acelea în cine știe ce întuneric îndepărtat), ca în clarobscurul
rembrandtian. În tabloul acestor viscoliri ale poeziei sunt tot
atâtea rostogoliri și tot atâtea victorii ale celei care „țese ani în șir
această pânză fragilă” prin cuvinte. „Poezia, această femeie plângând la
fântâna lui Iacob,/cu ochii negri de dor,/nu va mai înseta/nici nu va mai cere
mângâieri” („Scrie-mi măcar un rând”) – e miracolul descoperit la
hotarul dintre lumea văzută prin porțile irealității sau chiar cheia
participării ei la ceremonialul unui suflet care ni se confesează în „prima
noapte cu cerurile deschise...(și) în jur se simte mirosul ploii...”. Pentru că,
doar „noaptea ploile se cuibăresc în unghiul ferestrei/orice aș privi se
întoarce ca-ntr-o oglindă spre mine/pânza și pictorul, poetul și poezia/doar
îmbrățișările se ascund după mâinele iluzoriu” (Două orfeline). Ori,
dragostea e „pânza aceea fragilă” la care își „țese” poemele? „Dacă aș stinge
luminile în orașul meu ar rămâne crângul și/mâinile îndrăgostiților prinse în
părul iubirii/e noapte cu lună, noapte cu prunc născut în mine/îmi așezi în
sertarul minții manuscrise pe care le voi uita până/în ziua/când se vor scrie
singure” (Cum aș putea să flămânzesc?”). Volumul e alcătuit din
două părți. Primul ciclu: „Mamă, pune pelerina pe umerii de brumă” este dedicat mamei
(tablou întrețesut și cu imaginea tatălui plecat la ceruri). Al doilea: „Spre duminica
lăuntrică” este cel al căutărilor ei labirintice, totul într-o notă de
meditație, de contemplare și melancolie, pendulând în imagini inedite care se
întrepătrund cu sentimente tulburătoare, determinate de efuziunea stării.
3
„Zbateri facile, strădanii futile” de
Dumitru Augustin Doman
O carte cu 49
de schițe/povestiri, multe dintre ele cu un deznodământ neașteptat și gustat de
cititor prin poanta finală și o alunecare subtilă spre comic și exasperare,
adică în situații de-a dreptul comice pentru cititor. Învestit cu funcțiile
comicului denunțător, autorul ne oferă plăcerea de a ne teleporta în stradă, în
piață, la cafenea, la tribunal, printre șpăgari, ospătărițe, polițiști, clanuri
de țigani, profitori de ocazie, popi hrăpăreți, politicieni aroganți, familiști
încornorați și dispune de ușurința prezentare (nelipsindu-i armele umorului,
ironiei, sarcasmul biciuitor și satirei) a fenomenelor comice din societatea
actuală. Între a înfiera personajele (comicul de caractere) și a le prezenta în
goliciunea lor la evenimentele din viața reală (comicul de situație), râdem în
ambele prilejuri, dar în primul rând pentru a pedepsi. Câte moduri de a stârni
umorul în această carte! Umorul de situație, vezi schițele: ”Ilie face coteț
pentru porci”; „O sută de lei”. Umorul de limbaj: „Porcăiala generală”,
„Texticolul lui Hitler”. Umorul rezultat din calamburul situației:
„Eternitate”, „Ministru de interne, marți în zori”. Umorul și ironia unui
anumit stil de scriere: „Poeta cu însoțitor”, „Romantism târziu și facil”.
Evoluând spre povestirea de factură satirică, îi recunoaștem o atitudine față
de realitate și un discernământ, uneori de nuanță caragialescă: „„E limpede, de
la mielul negru cu șase picioare ni se trag toate. Are dreptate baba știrbă: e
semn de sus, vine sfârșitul lumii”. Nu lipsesc din volum prozele cu trimiteri
moralizatoare, de altfel modulații ale unei anume îndemânări ale autorului de a
construi pe un fond epic atmosfera dominatoare a lumii banului. Nu ai cum să
nu-i descoperi autorului acel simț mereu întreținut al spiritului de
observație, a virtuților de pamfletar și, deopotrivă, de fin umorist. Proza sa
este o radiografie dură a unei societăți conturată discret în corpul narațiunii
cu accent satiric: „Romănia e o țară inventată de nenea Iancu Caragiale la o
halbă de bere și-o tacla!”
4
„Prin subteranele dostoievskiene” de Ion
Fercu
O carte (573
pag) de vastă întindere documentară și analiză (încadrată la „eseu
enciclopedic”), despre fenomenologia universului dostoievskian și armonia
universală a romanelor lui Dostoievski în literatura rusă și a lumii. O
monografie de cercetător prin viața „oamenilor din subterană” - eroii din cărțile
lui Dostoievski. „Totul se transformă în eseistica ferculesciană, în simboluri,
în tâlcuri, în semnificații deschise” – scria Petre Isachi într-un comentariu.
Ion Fercu, în această carte erudită, pune dinaintea cititorului rodul
admirației sale pentru complexitatea și adâncimea sufletului omului simplu din
popor, ridicate de Marele Rus la rang de valoare și adevăr. Acest labirint al
căutărilor de eseist ale scriitorului Ion Fercu, constitue, în fapt, calea de
ieșire în LUME cu „obsesia” Dostoievski. Cartea are opt părți de studiu
amănunțit: „Zvârcolirile destinului”, „Dostoievski, psihologul-filosof”,
„Nuanțele strigătului”, „Interferențe și prăpăstii I și II”, „Agora: coridă,
angoasă și furtuni”, Neliniști esențiale: Euterpe, Apollo, Afrodita/Eros,
Thalia” și „Ecouri dostoievskiene în revista Gândirea”. Cititorul e purtat prin
viața (ca o poveste de dragoste) a autorului rus, apoi condamnarea la moarte, urmează
ocna, lecturile preferate, parabolele dostostoievskiene, unde nimic nu este mai
fantastic decât realul, dar unde lumea scriitorului era de fapt... infernul. Un
infern al unei societăți ruse, în care marele Rus a avut îndrăzneala de a se
măsura cu Dumnezeu. Admirația lui Ion Fercu pentru eroii „cugetători cu fibră
de filosof”, pentru concepția de libertate a personajelor, ori credința Marelui
Rus în mântuirea întru frunos și sublim, este nețărmurită. Cu această
carte-eseu, Ion Fercu a urcat o Golgotă a scrierii sale, un bun prilej de a
demonstra că Dostoievski, acest mare creator de lumi posibile, este și va
rămâne scriitorul tuturor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu