Cutia cu amintiri
Pe fundalul unei povești de
amor, Tudor Cicu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea,
autor de poezie și proză, reliefează soarta scriitorului raportată la cea a
cititorului și, mai ales, supunerea la judecata de apoi, în fața lui Dumnezeu.
Astfel, îl face responsabil pe scriitor de toată tragi-comedia umană, de racile
și violență, de torturi și obscenități. Se pare că orice scriitor este trecut
prin iad pentru a vedea unde a adus omenirea prin operele lui, iar apoi, la
judecata cea mare unde va da socoteală pentru tot ceea ce a îndrăznit să
tipărească pe hârtie, un alt martiriu, cel al pădurilor: -Și văzând scriitorul că în grădina aceea nu era cum se aștepta, după
tot ceea ce credea că făcuse el bun pe
pământ, după ce scrisese atâtea cărți, s-a supărat ăe înger: “Bine, bine!Mă
ațșteptam să mă duci în locuri cu lumin ă și verdeață, cu livezi înflorite și
curcubeie pe boltă, dar tu m-ai dus în locuri necunoscute, unde văd numai
prăpăstii sau năluci hlizindu-se pe toate gardurile și în toate țepușele,
pârjol și nenorocire la tot pasul. Iadul ăsta îl merit eu, pentru cât am trudit
pentru oameni?Vreau să mă duci în fața Domnului, ca să mă plâng!”
Personajul principal, Vlad
Mateescu, arheolog, fost coleg de facultate cu Ahileas Sugakis, este invitat de
acesta să-și petreacă o vacanță de o lună în orășelul Platamonas din Grecia, în
casa de la malul mării, în timp ce el pleacă în Turcia într-o delegație de
serviciu, toată luna iunie.
Povestea propusă de autor se
țese în jurul unei tinere pe numele Iriana care pare că-și așteaptă cu
obstinație iubitul, adică pe așa-numitul Nikos. O poveste de dragoste, ai zice
de la începutul lecturii, numai că firul Ariadnei este suficient de încurcat
încât să te țină în suspans până să ajungi să ai satisfacția deslușirii finale
a faptelor. Fata suferă o depresie după plecarea subită și fără explicații a
lui Nikos. Astfel că obișnuiește zilnic să se așeze pe o bancă, pe chei, cu
ochii în zare, nemișcată, într-o perpetuă așteptare.
Vlad devine preocupat de
aflarea poveștii și chiar dorește să scrie o carte privind relația Irianei cu
Nikos.
Limbajul folosit de autor este
cursiv, presărat cu cuvinte grecești și sintagme aforistice, unele dintre ele
preluate din biblie. Merge pe latura povestirii în care dialogul este bine
strunit, cu replici scurte și lucide, urmărind un fir logic chiar și atunci
când autorul imbrică planurile.
Sunt de remarcat povestea
scriitorului, întâmplarea muzicianului Franz List, pățania din podul
depozitului de cărbuni unde își aveau
sălaș porumbeii de prin împrejurimile cartierului, întâmplarea de la malul
mării când a căzut în gol și și-a pierdut cunoștința, întoarcerea în copilărie
când alerga după pescăruși pe plajă sau amintirea mamei cu care se ducea la
cimitir la mormântul bunicii să smulgă buruienile etc.
Pe Vlad îl preocupă să scrie un eseu despre un talisman... Unul identic
cu cel din cutia de amintiri a Irianei, povestea unui talisman cu jumătatea aceea de drahmă.
În romanul lui Tudor Cicu nu
lipsesc metaforele, tonusul liric este experimentat atât în felul în care
tratează subiectul, cât și în modalitățule stilistice de abordare. Limbajul său
nu e rigid, are o flexibitate care îi conferă armonie. În plus, dialogurile și
monologurile, suspansurile pe alocuri au o vioiuciune care antrenează,
ademenește cititorul. Firul poveștii este luminat de paragrafe explicite din
natură care reliefează cadrul
desfășurării diverselor acțiuni: vânzoleala
unor păsări ce trăgeau după ele cerul în jos.
Se simte proveniența autorului
din zona mării prin redarea locurilor și a expresiilor de factură marinărească.
În paralel cu povestea
reală incluzându-l pe Vlad și pe cei cu care se vizitează ori apar
disparat pentru a întregi epicul, se desfășoară în planul scrisului relația
dintre Iriana, cea care cântă la pian și Nikos, băiatul care pictează. Foarte
limpede expuse cele două planuri, fără sincope curg unul din altul, cum de
exemplu este starea interioară a autorului, respectiv Vlad, când contemplă
tabloul cu fata de la debarcader care se apleacă exagerat peste balustradă ca
să ia apă în mână și imediat prezentarea dialogului dintre fată și tânărul
pictor, aducând în prim-plan povestea dintre Iriana și Nikos. Asistăm, practic,
la derularea filmică a faptelor și totodată a subiectului cărții pe care Vlad o
scrie în timpul sejurului său în Grecia.
Folosirea unor vocabule ori
expresii grecești conferă un ambient exotic și curios. Sub pretextul efectuării
săpăturilor arheologice din Turcia, unde se afla prietenul său Ahikeas, autorul
jonglează cu repere mitologice și trecutul istoric pomenind pe Aganemnon,
regele din Micena, cel plecat să-i dea
lui Menelau (soțul Elenei) o mână de ajutor în războiul de zece ani din Troia.
Tudor Cicu face scurte dar vizuale descrieri peisagistice, jonglează cu
itinerariile geografice și ne poartă arheologic și mitic prin istoria locurilor
grecești ca fir de derulare a romanului de față. Uneori, autorul evidențiază
proaste obiceiuri, vicii și tare care persistă de demult și de care nu an
scăpat nici în zilele noastre. Proverbe, aforisme întâlnim pe alocuri ca dovezi
ale celor afirmate în roman, ca un accent pus pe o pildă auzită din străbuni
ori citită prin cărți: În timp ce
Vanghelis îngenunchease îăn fața eroului și se ruga, mi-au venit în minte
versurile lui Coșbuc despre moartea lui Gelu: “Pierdut-a și oaste și țară,/ E
noapte-n văzduhuri: și rară/ E zbaterea apei, când valul/ Atinge cu aripe-i
malul-/ Iar Gelu, prin noapte, stand singur,/ Vorbește cu calul...”.
Acele pasaje scrise cu italic sunt gândurile lui Vlad pe care le transcria
pe hârtie pentru romanul său. Autorul stăruiește, istoric vorbind, pe o
paralelă între Gelu Menumorut din poezia coșbuciană și Ulisse, omagiind astfel
mari personalități, neîntrecuți eroi ai istoriei despre care îi povestea
bunicul și pe seama cărora s-au scris legende, mituri, epopei, balade.
Un alt plan al acțiunii este cel al războiului sub incidența căruia Iriana
rămâne orfană, este dusă la orfelinat de un soldat care o găsește în brațele
unei femei moarte sub dărâmături în urma raidurilor aeriene. Acest plan este
prezentat în romanul pe care îl scrie Vlad în urma cercetărilor făcute câtă
vreme se află în concediu, în Grecia. În
acest plane se derulează o altă poveste, cea a Brenei
și a celor doi copii, Georgios și Iriana, precum și a soțului acesteia, Kostantinos,
despre care se spunea că umblă cu lucruri
asunse. Povestea acestora este spusă de Zetola, cea care a sfătuit-o pe
Brena să se ascundă pentru a nu fi prinsă de tovarășii bărbatului ei, însă nici
aceasta nu dezvăluise cine știe ce din taina care o izolase definitiv pe Iriana
de ai săi. Talismanul fetei însă avea să o determine pe Zetola să spună tot ce
știa, astfel că Vlad avea să continue romanul dedicat Irianei.
Interesantă este căutarea
adevărului și perseverența personajului principal, Vlad, în a afla detalii
despre Iriana și despre toate legăturile ei, încât romanul pe care îl scrie să
fie veridic și atractiv.
Trecerea din plan real în plan imaginar se face prin îmbarcarea în și
dincolo de vis. Onirismul este bine poziționat în roman ca modalitate de
asamblare a scenelor asigurând un curs lin al poveștii fără tăieri ori inserări
bruște. Desigur, autorul insistă pe stări emoționale pe care le atribuie
personajului principal atât în calitate de turist cât și în calitate de
scriitor, ambele situații permițându-i munca de cercetare, aflare a detaliilor
necesare pentru construirea romanului său.
Foarte bun povestitor, autorul aduce în prim-plan o pildă a schimbării
nevoite – acesta este adeptul pildelor și ele apar deseori în roman- despre o
păpușă furată care dispare în lume, fetița plânge după ea, dar un bătrân
înțelept găsește o modalitate de a o face să înțeleagă sensul dispariției în
lume a păpășii favourite scriindu-i tot felul de bilete, în numele păpușii, cum
că e bine și se că se va întoarce, iar într-o zi, când epuizează toate
scenariile, îi aduce o altă păpusă împreună cu un bilețel în care scrie că de
atâta preumblat prin lume, ea, păpușa, s-a schimbat vizibil. Pilda este că
fiecare om se schimbă de-a lungul vieții datorită a ceea ce se petrece în viața
lui.
Nu se poate trece cu vederea nici faptul că Vlad se îndrăgostește de
Iriana, în periplul acesta de căutare a lui Nikos și aflării traseului vieții
Irianei.
Finalul romanului deslușește întâmplarea și pune cap la cap fiecare element
de puzzle din jocul propus inițial. Dovezile sunt chiar persoanele din viața
Irianei, fotografiile din copilărie.
Un roman captivant. Un roman care are acțiune, te ține în suspans, atractiv
prin vocabularul exotic inserat pe alocuri.
O necunoscută care se devoalează!
Ottilia Ardeleanu, Năvodari, 15 martie 2020
*(Necunoscuta de Tudor Cicu/ EditGraph, Buzău, 2019)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu