dacă n-ar fi apus mult înainte soarele

dacă n-ar fi apus mult înainte soarele

au deschis gura să spună toți deodată câte ceva

peste hohotele lor de râs

m-am dus și m-am așezat lângă apă

să-ți trimit un gând de sfârșitul acelei toamne

fără să înțeleg că nu mai puteam salva nimic

doar să mă rog

să mai ascult odată povestea ta

cu pletele udate de ploaie

a celor care n-au înțeles în întregime fericirea.

să fi împietrit din senin toate fulgerele

mult înainte de acest poem ce ți-ar fi ajuns la inimă

aici sub candela aprinsă ca de-o altă înviere

ori ca un dans, spuneai tu -

rămas în urma celui prins în joc de unul singur

să fluture batista

să cadă în genunchi în urma trenurilor șuierând de plecare,

după aceea să fi suflat din palme sufletul

să zboare descătușat, liber ca un fluture

peste livada de vișini, nu-i așa?

am fi oprit mult înainte de apus soarele

chiar dacă lumea, mă întreb

aparent fericită

sub hohotele lor de râs va roti în aer topoarele

abia în ultimul act al piesei.