poem fără adresă

 

poem rămas al nimănui

 

te-am întâlnit într-o seară sub tei

cum mi-apari uneori și în vis

ochii tăi pradă doar ochilor mei

„de unde ești frumoaso?” ți-am zis.

 

ai tresărit, venind de la sine

o întrebare cât mai șiret

„domnule, în vis, chiar oricine

mai aruncă o vorbă discret!”

 

o, de-ar fi stele pe cerul pustiu

le-aș cerși lor un pic de noroc,

dar tu, vezi doamne, acum e târziu

când să mai oprești timpul în loc?

 

câte vorbe... poate azi sub un tei

se mai spun într-o noapte de vis

și ce poem pentru buzele ei

într-o viață! atunci să fi scris.