spune-mi...

 

spune-mi...

 

sub un plop am urmărit noi umbra vulturului pe cer

atunci m-am apropiat eu de marginile lumii

și am simțit tristețe

și toate gândurile mele s-au strâns

la streașina ochilor tăi

ca sub o cădere de pietre

dar m-am ghemuit sub frunza din palma ta

ca puii de rândunică în cuib

să-ți ascult povestea.

„eu visez noaptea, mi-ai spus

uite, aici vorbesc eu cu păsările

și mă rog ca rugăciunea să ajungă ca ploaia pe pământ

prelung îmi bate

ca un clopot inima în seara asta;

spune-mi doar că mi-ai găsit cuvintele într-o carte

că la capătul ei mă aștepți

precum o apă care să mă atragă în adânc.

sau spune-mi orice

că poeții s-au lăudat cu un vis,

ori cu un pod care să treacă prin gândurile noastre...

că pentru tine ridicarea acestui pod e însăși viața

și atunci am să tac

mă așez

fac focul

și îmi las să zboare imaginația

ca într-un tablou de Goya

privind în urma ta cum ai să-ți porți pașii

în acest poem ca și umbra acelui vultur.