Între înjurături şi
încurajări
Cum
cititorii blogului (măcar unii dintre ei) ştiu că de vineri până duminică seara
sunt plecat la ţară, la stupina şi casa socrilor mei, decedaţi acum doi ani, că
acolo nu funcţionează internetul, deci, nu am cum intra în polemică cu aceştia,
găsesc acest mod, de a posta, duminică seara la sosirea acasă, câteva
explicaţii:
1. Da prietene Marin Ifrim: Am citit ce mi-ai sugerat. Acest
poet buzoian, singurul care m-a somat să scot, cronica „Icarlandia poetului”
din prima mea carte de comentarii lieterare „La temelia cetăţii”, despre cartea
sa, în balamuc a stat o viaţă. Băiatului ăsta ori i s-o fi implantat o minte de
găină poetică, să mai scrie şi gura lui ceva, ori, bivol cum îl ştim (ţii minte
cum se lăuda cum îl sponsorizase Becali şi Băsescu?), va arunca rahatul
atât de sus, că tot el ne va şi demonstra cum trebuie să te poziţionezi, în
literatură, pentru a-l prinde întreg.
P.S. Dragă Marine! Cum poţi crede că un asemenea specimen mă poate
convinge şi, poate convinge şi pe alţii, când spune: "Membrii din
conducerea Renaşterii Buzoiene" îşi scot cărţi cu banii Primăriei Buzău,
apoi le vând tot Primăriei"... iar Tudor Cicu, un apropiat al celor doi
(O.C. Petrescu şi Marin Ifrim, a se vedea contextul articolului), are 7 cărţi
scoase aici. Dacă eşti doar BOU, şi nu citeşti unde am scos cărţile (măcar
citeşte primele două pagini şi te vei documenta), cu ce sponsori şi ce
greutăţi am publicat cărţile - poţi arunca căcatul acolo sus şi să-l
prinzi tot tu, pentru a demonstra cât de tare eşti în prinderea şi scoaterea
lui la iveală. Un bou, Lixandru ăsta, căruia i-am dat cândva bani (neînapoiaţi)
şi, mai aud, că a scăpat de la balamuc. Să fie la el! Dacă demonstrează că
eu am luat din banii Primăriei Buzău, că eu am intrat o singură dată acolo, că
primarul Boşcodeală mă cunoaşte personal, că figurez pe o listă sponzorizată de
Primăria Buzău (ceea ce eu nu ştiu şi habar nu am), păi, am să propun unui oraş
întreg, precum Buzăul, să-l recunoască de CETĂŢEAN DE ONOAR E pe abia ieşitul de la balamuc cu
mintea întreagă, pe numele său George Lixandru.
2. Unui anonim (dacă mă ştie din facultate, de ce
anonim? – noi n-am stat acolo ascunşi): Am şi fost bucuros să-i citesc
rândurile pe blogul meu literar. Asta, pentru că arăta că mă cunoaşte, de
acolo, de la blocul A-B de lângă fosta Semănătoarea, de pe vremea Facultăţii de
Energetică. Aşa cum îl întâlnisem pe Nicolae Caprinciu, abia în 2013, şi, cu
surprindere (că mă ţinuse minte) aflasem că fusesem „colegi de palier” pe
vremea anilor 1975, la Facultate. Că ne plăceau petrecerile cu bere, etc...
asta e durerea unora? Chiar am fost mândru că ţineam un cenaclu în viaţă,
preluat de la generaţia de dinaintea mea: Dan Goanţă, Dan B., Indre Gheorghe etc... că fusesem făcut
membru de partid (nu oricine era făcut membru p.c.r. în facultate). Cred că a
înţeles că nu sunt pentru o filosofie (fie şi legitimă) a doctrinei lui Horia
Sima din care a postat pe blogul meu, mai apoi din S. Bastavoi (pe care din
păcate nu l-am citit), dar, care scrie legitim despre Eminescu. Aşadar, nu sunt
un om de litere, complet, să pot comunica cu oricine. Dau doar din umeri şi le
dau dreptate fiecăruia. Cine sunt eu să-i pot judeca pe alţii?
3. Bădie Culai: Îţi mulţumesc pentru aceste vorbe (scrise pe blogul meu). După ce
ai terminat cu „vinerea-ca-post”, te-am acuzat de „trădare” a bloguitului dumitale
minunat, care ne ţinea şi pe noi, cititorii dumitale, în priză. Nu neapărat
pentru a comenta, cât a ne îndulci cu expresia moldovenească a lui Creangă din
„Amintiri...” Până la dumitale, chiar
păream a-l fi uitat. Ceva mai târziu, ţi-am dat dreptate, cum i-am dat (mult
mai târziu) lui Liviu Ioan Stoiciu şi am vrut a proceda şi eu la fel. Mai ales
că am un serviciu zilnic de 8 ore, că mă aşteaptă acolo atâţia oameni
nemulţumiţi de cum li s-au calculat indexele pe contorii găsiţi blocaţi, cum
doresc a scăpa prin comisia de reexpertiză (al cărei secretar, sunt) de decizia
„inumană” – zic ei – de la prima comisie, cum, altora nu li s-au satisfăcut
cererile de acum 4-5 zile şi câte altele. Apoi, pentru cele întâmplate prin
2009, 2007... dracu mai reţine cu câţi ani în urmă, pentru nu ştiu ce
reclamaţii eşti chemat să dai, zilnic, la poliţie declaraţii dictate tot după
cum vor ei? Să nu mai spun: cereri, plângeri din partea consumatorilor, că de!,
e democraţia poporului şi noi suntem, încă, la stat. Apoi, soluţii şi atribuţii
profesionale (prin fişa de încadrare a postului!). Păi, în astfel de condiţii,
mi-ar mai arde mie de bloguit, de literatură? Ştie cineva, oare, ca să postez
APROAPE zilnic, câte ceva pe blog,
trebuie să scriu, ori să bat cele scrise seara acasă, a doua zi, la calculatorul de la
servici? Iar, aici la program, să fiu surprins de câte un şef şi să-mi
reproşeze acest fapt? De câte ori nu m-am simţit jignit, când mi s-a spus:
„Ţi-am cerut un lucru, o situaţie la care trebuie, e adevărat să munceşti şi
peste program, dar, de câte ori ţi-am reproşat noi, că în timpul serviciului
mai scrii şi poezii?”. Cât priveşte gramatica: bădie... bădie! Cineva, să facă
şcoala în limba turcă, apoi liceul Industrial Energetic, urmat de o facultate
de specialitate, cum am făcut eu şi să mai aibă pretenţia la: virgule, nume
proprii, semantică, ortoepică. etc... Pe unul ca ăsta, aş vrea să-l văd şi eu! Acum,
dacă l-aş citi pe profesorul Ştefan Beldescu din Vrancea (de care doar am
auzit), îl voi înţelege pe moment, voi şti unde se pun virgulele, cum se scrie
corect cutare şi cutare... dar, a doua zi am şi uitat totul. Sunt un „violonist”
după ureche... ca nea Floricel cel din „Lăutarul” (schiţa de pe blog, mult în
urmă), dar, după care juca tot satul.
P.S. pentru toţi: Unul îl
numea pe Marin Ifrim, „pamfrecaru” (pe blogul său), altul pe facebook (mie mi
se adresa), că nu se dă lecţii de literatură pe facebook... etc. Toţi, după cum
văd, dau lecţii... însă, nimeni nu arată şi cum se face. „Fripturiştii
ne-talentaţi ai literaturii sunt furajaţi cu bani publici...” – zicea ăla, abia
scăpat de la balamuc. Despre mine (ca să nu vă mai obosiţi a-i căuta blogul)
spunea că aş fi „scriitorul” (?! – la mintea lui înceţoşată, încă nu se
dumirise ce aş fi) care toarnă pe hârtie
doar ceea ce, cică (găsise băiatu mingea pentru joaca lui), i-au zis alţii.
Aici, unii îi pot da dreptate: ca să scriu cele 12 cărţi de până acum, au
muncit alţi 12 scriitori de seamă ai Buzăului (mulţi anonimi, ca Homer),
printre care şi el. Fără să ştie, tot înjurându-mă, pe la toate colţurile a uitat că pentru a
scrie ceea ce doresc eu, trebuia să-mi lege mâinile şi să mă cheme la secu şi
poliţie să le dau declaraţii după cum dictează ei, nu după stilul şi conştiinţa
mea. Uite că nu mai deschid poarta să vă răspund la comentarii, cum au făcut
cândva grecii cu calul de lemn al troienilor. De ajuns că s-a făcut, atunci,
acea enormă gafă!
Dragă domnule Cicu, atacului ignobil al poetului cornut transformat în peisajul urban în lătrău maidanez, răspundeţi-i cu vorbele-avertisment ale lui Anton Pann: "Câţi câini au lătrat la mine, toţi au turbat!". Cu prietenie, i.v.
RăspundețiȘtergereMulţumesc d-le Ioan Viştea! De la DAD, unde vă urmăresc comentariile, v-am reţinut / dar şi de pe blogul lui Ion Lazu, unde, plăcându-mi poemul zilei, l-am "preluat" ca scânteie pentru postarea nr. 427, la mine pe blog -, cum reţin, acum, acest aforism-pildă-proverb (nici nu ştiu cum să-i spun) al maestrului Anton Pann, pe care sincer, nu-l ştiam. Dar e de talia antonpannului, la care, nuştiu de ce, eu nu m-am mai întors.
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru reacţie şi pentru că poemul găzduit de blogul dlui. Lazu cu atâta generozitate v-a inspirat o atât de reuşită replică. La bună citire, vedere şi auzire, cine ştie, într-o zi!?
RăspundețiȘtergereTudore, se întâmplă ceva firesc. Eşti invidiat de "plusii şi minusii" infinitului. Tu, ca matematician, ar trebui să ştii ce înseamnă vaginul cifrei zero. La Buzău se munceşte de o construcţie literară antimpostură. Tu eşti unul din stâlpii de beton armat al acesti clădiri. Se aruncă în tine precum într-un măr cu ramuri arcuite de rod. Atentatorul, aruncătorul de pietre, e un fost puşcăriaş. E scos de la naftalină de băieţii cu ochi tricolori. Pune lângă calculator câteva boabe de tămâie şi mergi mai departe. Eşti unul dintre cei mai buni scriitori actuali. Cu moralitate, cu tot. Nu mai pronunţa numele jivinei. El asta vrea. Te îmbrăţişez cu drag, Marin
RăspundețiȘtergerePrietene şi Efendi Tudore!
RăspundețiȘtergereE foarte bine c-ai avut viaţa aceea şi la fel de bine cu asta, de-Acum!
Dar eu te doresc în posteritatea literară, că ai cu ce, bre!... Şi, pentru aia, stilul tău, ca şi scrierea să fie cleştar!
Ştiu că nu ai timp Acum. Mai ai oleacă pînă la Vacanţa Mare cea de pe urmă, şi-atunci să vezi guleai pe Domnia-Ta: numai albine şi scris, iar scris şi albine. Iar, pînă atunci, va apare şi mult-aşteptatul soft (ca la alte limbi, te asigur, le ştiu) care să ne ajute la omisiunile de norme, din prea multă patimi a scrierii...
De greşeli Nimeni nu duce lipsă. Iar, de te-ai supărat pe mine, nu-ţi doresc decît să te desuperi înainte de-a-ţi da la spălat cămeşa!
Cu prietenească iubire, Culai - cel care-i sărută şi mîna Doamnei tale!
Bădie Culai: Apoi de s-ar vedea supărarea venind la uşa mea tare i-aş da cu vătraiul peste picioare. Mă necăjesc şi eu, aşa, ca să-mi pot exprima oful, că dacă aici pe blog scriu şi cum îmi vine la mânie, apoi spre editură nu pleacă textul decât trecut prin tehnoredactare, musai domniţa care mi le corectează îmi mai trage şi ea câte o scatoalcă de observaţie. Eu casc ochii la îmbârligăturile ei pe text (au corectorii ăştia nişte semne de te ia la ochi până şi Aghiuţă din "Dănilă Prepeleac"), dar tot nu pricep de ce nu se duc ele virgulele şi alte şi alte celea... la locul lor, unde îi şade bine textului. Hei!... e o poveste întreagă. Să nu crezi domnia ta că la Lb. Română aveam note mari. Noroc cu profesoara de la liceu, care ne socotea câte o notă la: gramatică, conţinut, tehnoredactare, compoziţie, idei originale, caligrafie, etc... că nu le mai ţin minte şi, 10 cu 2, cu etc... făcea de un 6, acolo, scărpinat ca pe burta scroafei pusă la îngrăşat. Apoi, dacă eram cât de cât priceput şi acilea, nu dam eu la Politehnică! Am transmis soţiei salutările domniilor voastre. Să auzim numai de bine şi, la vară... vorba dumitale, înapoi la albine! Că printre ele mă simt eu bine. Ca Gogol printre cazacii săi de pe Don.
RăspundețiȘtergere