poveștile au mereu un
final fericit
sfârțitul lumii vine la zeci de ani
și atunci depărtarea îți va părea un pod imens între noi
pesemne că nu de iubire m-am temut,
pesemne mai pipăi iluzia unei alte vieți
ori cum eram biruit... am înțeles
ca unul care a văzut tot ce trebuia să vadă;
dar mereu cu ochii spre acele tărâmuri de poveste
uite, îmi amintesc
cum spuneai că rătăcești lângă unul
pus să joace la zar iubirea
oare cum ar fi, ți-am zis!
să ne trăim viața
ca și cum din stele ar porni să ningă cuvintele încă
nespuse
ori să ne așezăm povestea,
fiecare sub mărul de aur al prințului
ca în o mie și una
de nopți?
îmi vine să arunc oglinda și să se facă o apă mare în
urmă
o mare pe care Solomon a despărțit-o cu judecata,
să citesc în ochii tăi
cât din tine eu
sunt în prelungirea drumului pe care ai plecat.
știu că în noaptea asta o să te caut din nou în așternut...
dar ca mine sunt o mie de visători
ei sunt cei care mă privesc cum șovăi
de parcă acesta ar fi destinul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu