2. La coada lacului, în Piatra Neamţ.
3. Pe platou, la biserica sf. Ioan (lângă colegiul Petru Rareş)
4. Soţia, tot acolo, pe acel platou menţionat mai sus.
3. Se anunţa o lansare de carte la Piatra Neamţ
Motto:
„A intrat Poezia în oraş
Cum intră toamna mai întâi: stârnind o frunză
………………………………
Ziarele au scris cu
litere de-o şchioapă
că fenomene stranii
s-au abătut asupra lumii noastre…”
(Adrian Alui Gheorghe)
1. Prima zi
Fusesem
anunţat, dinainte (pe google), că în data de 12 Noiembrie 2013 (marţea), la
orele 17, la Piatra Neamţ va
începe un nou proiect intitulat „Antologia scriitorilor români contemporani”,
deschiderea acestuia, avându-l în prim plan pe poetul, dramaturgul şi omul de
litere Gellu Dorian. Am plecat cu soţia, încă de luni, dându-mi, acolo,
întâlnire cu bunul prieten, cunoscut de pe „la comentarii” (pe blogul lui Ion
Lazu), nimeni altul, decât bădia Culai, în persoana lui Nicolae Ciobanu. Pe cât
sunt melancoliile de dulci, pe atât sunt „regăsirile” – nici dulci, nici amare
– (ci de la început), ca un izvor cu alte adâncimi şi cu alte clarităţi. Cel
mai ciudat lucru pentru mine, un străin în acest oraş, era să mă întâlnesc cu o
persoană necunoscută, ca şi cum ar fi urmat după o despărţire avută loc mai
deunăzi, cu un bun prieten. Am mers pe străzile şi prin împrejurimile unui
vechi oraş, alături de Nicolae Ciobanu şi erau toate prinse de farmecul unor
culori locale – şi temporale – care se apropie de înţelegerea mea de a
descoperi, pretutindeni, uimirea clipei. Cu alte cuvinte, timpul a trecut prin
sufletul meu lăsându-şi mâlul amintirilor, acolo. Am admirat coada lacului de
dinainte de barajul hidrocentralei din aval, pe a cărei pânză de apă pluteau în
depărtare, numeroase lebede. De pe digul lacului, am traversat spre pădure şi
de aici printr-un hipodrom, din care doar caii lipseau, în rest toate erau la
locul lor (inclusiv câinii şi oamenii locului), şi am revenit în oraş. Am băut
vin fiert (într-o bortă? – nu era chiar bortă!-), iar după o cină cu mititei şi
bere la „Casa paharnicului”, ne-am întors la hotel doar cu o oboseală şi
senzaţia că timpul trecuse prea repede, că pe Pământ există două lumi: una
creată de Dumnezeu şi alta complotată de diavoli. Spinoza ajungea la o
concluzie, când spunea că a-i da lui Dumnezeu atribute omeneşti este ca şi cum ar
susţine cineva, de pe margine, că Dumnezeu are doar trei însemne specifice:
cele trei braţe ale crucii. Adică este bun, milostiv şi drept. Precum cel
întruchipat din lut, Adam, şi noi suntem reflectarea lui. Cândva, Eminescu
„petrecea” în lungi şiruri de vorbe, alături de prietenul său mai în vârstă,
Creangă, la borta rece – probabil, tot cu o cană de vin fiert, alături. Şi,
câte mai depănau ei! Ca în „O mie şi una de nopţi”. Eu şi bădia Culai n-am
avut, la dispoziţie, decât o după amiază. Am vorbit despre epopeea unei vieţi
din care facem parte şi noi, despre modele ilustre în literatură „şi precum
grecu’-odat? că timpu-i vadul/În aspra lui latină-a cercetat/Povestea veche cu
a fost odat!” (din păcate nu reţin cui aparţin aceste versuri), ne-am dus, fiecare
cu gândurile lui, la culcare, fiindcă la
Biblioteca G.T. Kirileanu din centrul
oraşului Piatra Neamţ, avea să urmeze (odată cu zorii) mult aşteptata zi.
(va urma: luni – ultima parte
a însemnărilor)
Parafrazand un glumetz :Daca apa din fantana s-ar preface in cotnar/Ai lasa literatura
RăspundețiȘtergeresi te-ai face fantanar.