438. Ultimele trei zile de concediu prin Moldova.(4)

 1. Ce 7 magnifici de la prezidiu

 2. Şi, eu, în plan de ascultare, atent la tot ce se întâmpla în sala Cupola.

 3. Gellu Dorian, anunţând un moment poetic.

 4. Cu aparatul (în zare) bădia Culai - în persoana lui Nicolae Ciobanu - cu "ochii" pe mine.

 5. Public receptiv la momentul poetic al serii.

6. Adrian Alui Gheorghe, cu un premiu special pentru Gellu Dorian.

Se anunţa o lansare de carte la Piatra Neamţ

 2. A doua zi

                      Motto:

                        „La intrare va creşte un pom din zahăr candel

                          chiar împăratul va întreba de ce tocmai acolo” 

                                 (Aurel Dumitraşcu)

   Mulţi cred că înaintea unei zile în care se dezlănţuie furtuna, domneşte liniştea. Ei bine nu-i chiar aşa. Marţea la orele 17, în sala Cupola a Bibliotecii GT Kirileanu, avea loc mult aşteptata lansare. Afişe cu anunţul respectiv le zăream, mai pretutindeni, în oraş. Tot marţea, trebuia să părăsim hotelul, să ne găsim, prin oraş (greu, foarte greu!), un nou loc de parcare, să onorăm vizita promisă familiei Ciobanu. Multe mai trebuia noi să facem. În linişte, le-am făcut pe toate. Am încheiat socotelile cu hotelul, ne-am plimbat prin oraş, am făcut şi vizita familiei Ciobanu şi, iată-ne la numai 2-3 ore de clipa lansării pentru care am venit în Piatra Neamţ. „Dar o trompetă ar spune/mult mai bine/lucrurile acestea” (Adrian Alui Gheorghe) – aşa ar fi scris, aici, mai departe, poetul gazdă. Cu un sfert de oră, înainte de ora anunţată, am urcat treptele spre sala Cupola. Sala era aproape goală. Doar noi şi trompeta de care tocmai aminteam. Glumesc. Erau alte două persoane înaintea noastră, acolo. Imediat, după noi, a sosit poetul Adrian Alui Gheorghe, urmat de soţia sa, actorul Vasile Murariu şi scriitorul Grigore Grigore de la Târgovişte, dacă nu mă înşel, însoţiţi de preşedintele Filialei Scriitorilor de la Iaşi, Cassian Maria Spiridon. Cum a dat ochii de mine, poetul A.A.G. a rămas ca interzis. Nu se aştepta (după lansarea de la Biblioteca Bastilia de la Bucureşti, de acum două săptămâni) să dea de mine, acolo, tocmai la Piatra Neamţ. Încet-încet, sala s-a umplut cu cei nerăbdători, ca şi noi, să dea ochi cu Poezia. Adrian Alui Gheorghe şi-a invitat musafirii pe rândul de scaune, postat în semicerc, dinaintea iubitorilor de poezie şi a rostit câteva cuvinte, explicându-ne nouă, de ce ea cartea, ea poezia, ea literatura e un orizont de aşteptare pentru toţi. Menţionând, că doar poezia, ca şi literatura, nu prinde rădăcini decât între oameni, a anunţat că în seara aceasta, aici, la Piatra Neamţ, începe un nou proiect (mai exact, era reluat, începând din acea seară), intitulat „Antologia scriitorilor români contemporani”, cu un poet de o calitate aparte: unul dintre scriitorii care ştie să producă evenimente culturale de excepţie, iar numele său este Gellu Dorian. Criticul supercunoscut, Mircea A. Diaconu, primul invitat să ia cuvântul, îşi reaminteşte că se află din nou, aici, în sala Cupola a bibliotecii GT Kirileanu, unde a citit cărţi şi a şi făcut practică, după mulţi ani. „Există o mentalitate, care va trebui uitată: toţi scriitorii mari au trăit altădată! (aşa se spune), dar, privind în jur, scriitorii sunt şi acum prezenţi, şi nu unii dintre cei mai neînsemnaţi. Are încredere în generaţia tânără care mai şi citeşte (în sală sunt destui tineri), iar, ceea ce se întâmplă, azi, e o dovadă că trebuie continuată şi nuanţată o astfel de manifestare. Întocmeşte un portret al poetului onorat cu această deschidere, punctând pe substanţa creativă şi identitatea inconfundabilă a poetului. „ca să-l surprinzi îţi trebuie o anumită distanţă faţă de poet”. E greu (recunoaşte), pentru că se află în relaţii foarte apropiate şi îi „numeşte” câteva trăsături esenţiale, explicabile prin faptele lui Gellu Dorian: 1) Este unul dintre poeţii importanţi ai vieţii culturale contemporane; 2) E unul dintre deţinătorii a numeroase premii literare; 3) Deşi consacrat ca poet, scrie teatru, a luat şi aici câteva premii, ca dramaturg dar şi prozator; 4) Indiscutabil, înainte de orice, Gellu Dorian este poet. Având în vedere, înaintaşii săi de la primele încercări literare: Geo Dumitrescu, Ştefan A. Doinaş etc., poetul a dezvoltat, în scris, o mare preţuire faţă de literatura universală. A şi dat o carte, intitulată „Cititorul de poezie”, dovadă că în tinereţe, Gellu Dorian visa cărţi în loc de fete. Invitat de Adrian Alui Gheorghe, mentorul serii, poetul G.D. ne citeşte din cartea sa, prefaţând momentul de poezie urmat de cel de muzică (la pian Doru Sascău, apoi voce, rând pe rând: Roxana Văideanu, Lorena Maria Muntenaş, Corina Zotta, Cristi Laiu) din acea seară. Cassian Maria Spiridon, crede că în această seară, cu toţii, facem un exerciţiu de admiraţie pentru noul proiect care începe cu un poet de excepţie. Aminteşte de Festivalul Nicolae Labiş, de la Suceava, de surpriza din seara aceasta, căci, acolo, se aflau şi cei din seara aceasta. Precizeză că un autor care nu are conştiinţa artistică, este un fel de „cormoran” al vieţii, dar, în ceea ce-l priveşte pe G.D. nu e cazul. Acesta are profilul unui poet complet şi, astfel, exerciţiul nostru de admiraţie din seara aceasta, e unul de admirat. Iarăşi un moment poetic (aici este rugat actorul Vasile Murariu să numească două cifre de la 1... la ... 60) şi G.D ne citeşte poemele cu nr. 7 şi 13. Adrian Alui Ghorghe, intervine şi ne aminteşte că, fără un poet care ştie să îndulcească cuvântul, limba noastră devine un bolovan ce produce doar zgomot. Poetul Radu Florescu, spune că G.D. îşi desăvârşeşte viaţa lui, prin scris şi, că odată cu el trăim şi noi visul său de a salva, ceea ce a mai rămas, frumos, în om. Cum tot ceea ce contează... de acum încolo (în poezia lui G.D), totul depinde numai de el. Nicolae Sava (un alt poet al locurilor), ne reaminteşte că G.D. face parte din grupul de la Durău, şi doar sub aspect astral, la minunata vârstă, abia împlinită de poet (60 de ani) el se află aici, că aplecarea sa, în poezie, asupra mitului Ghilgameş, vine ca o continuare la rosturile poeziei lui Nichita Stănescu. Cum, poezia se cultivă mai greu decât pământul, G.D. le mulţumeşte celor care au luat, deja, cuvântul şi au făcut astfel de aprecieri la opera sa. Ne încântă, iarăşi cu un moment poetic, urmat de muzică. Poetul Emil Nicolae, înţelege (cum altminteri, o Doamne!) ce uşor era înainte, să scrii venind doar în contact cu cărţile scriitorilor. Dar, e greu să vorbeşti, acum, despre un autor, cu el, dinaintea ta. Face, însă, o remarcă, dacă nu hazlie, pesemne interesantă: În ’53, luna Martie, moare Stalin şi, de fericire, părinţii noştri au trecut la „procreere”, din dorinţa de a sărbători evenimentul, şi din acel „orgasm” s-a născut generaţia „optzecistă”, de după moartea lui Stalin. Crede că, se poate vedea în această nouă carte a lui G.D. şi acel „scenariu” intuit, poetul fiind şi dramaturg, iar ecuaţia poetică a acestei cărţi o consideră a sta în semnificaţia poemului cu nr. 39, intitulat „Setea”. Acestea fiind, deja, spuse, Adrian Alui Gheorghe aminteşte celor prezenţi, că fapt rar întâlnit la astfel de lansări de carte, în sală se află prezenţi şi poeţi de prin alte locuri: Tudor Cicu de la Buzău şi Grigore Grigore de la Târgovişte. Sala e încântată de această ştire şi A.A.G. trage, imediat, şi concluzia serii: poetul trimite mesaje învăluite în cuvinte, cu gândul că cineva, din spaţii îndepărate, le va recepta. Citeşte, chiar o mică parabolă, în acest sens. Însă, reţinem, mereu şi mereu, astfel de mesaje ale poeţilor, vor pleca spre o lume... cum se va vedea, uneori (dacă nu de cele mai multe ori – n.m.) indiferentă. Vi s-a părut o seară tristă? O seară fără semnificaţiile ei? Nu pot răspunde decât cu aceste versuri ale lui A:A.G: „ca un steag împăturit/Universul a rămas la uşă schelălăind”. Şi am plecat spre Buzău. În urma noastră, oraşul rămăsese îngropat la rădăcina caselor.     

                                                                              sfârşit