marți, 26 noiembrie 2013

445. Cred că Dumnezeu ne-a părăsit.


Cred că pe noi ne-a părăsit Dumnezeu.

Cu mulţi ani în urmă, când mergeam la finii mei din Pârscovul poetului V. Voiculescu, am văzut un puşti mulatru. O curiozitate pe străzile prăfuite ale Pârscovului. Uite, domnule!, mi-am zis. A pătruns un negru şi-n Pârscov. Era, ce-i drept o ciudăţenie, ca la ţară, să vezi un negru mic, mic de tot. Peste mulţi alţi ani (prin 2003), la Pârscov, chinezii au făcut o fabrică de lemn, lemn pus la uscat adus din pădurile apropiate şi nu numai. Brad şi fag uscat, cherestea peste cherestea, uscată în cuptoarele lor şi, apoi vândută italienilor ca material brut din care ăia făceau mobilă etc... şi ne-o vindeau, după aceea, tot nouă, ca lemn ori mobilă de lux. Nu asta vreau să spun, ci, că numai peste câţiva ani de la această invazie a chinezilor la Pârscov de Buzău, în locul unui mic mulatru au apărut pe străzile comunei, mici chinezoi, progenituri de-ale noastre, dar cu nişte ochi oblici şi mici, înfundaţi în scăfârlie, care te priveau ciudat, nu ca pe la noi, românaşi d-ăştia, de-ai noştri. A fost o transformare uriaşă în Pîrscov: femei abandonate de soţi, divorţuri masive, sinucideri în rândul femeilor şi tinerilor, curvăsărie ştiută acum şi de gurile vecine Pârscovului. Şi, s-a mai schimbat ceva: blocurile au luat locul ghetourilor, sinistre şi afumate de burlanele sobelor improvizate ce funcţionau cu lemn, ieşite ba prin zidărie, ba prin ferestre, iar prin localurile de zi ori de noapte, au început a se strecura căţelele şi câinii comunitari, atraşi de mizeria momentului. Doar V. Voiculescu a rămas, acolo, sus în ceruri, să mai privească locurile pitoreşti, cândva, ale copilăriei sale. Cred că pe noi ne-a părăsit Dumnezeu.


 P.S. Peste un sfert de oră începe meciul Stelei cu Schalke 04... Mai rămânem să facem doar nişte calcule, în rest, iată, doar Dumnezeu ştie ce e cu noi! Asta, dacă nu ne-a părăsit, în toate, definitiv.

9 comentarii:

  1. "Nu părăsiţi niciodată rugăciunea şi Dumnezeu nu vă va părăsi. Prin rugăciune recunoaştem două lucruri: neputinţa noastră şi atotputernicia lui Dumnezeu.Prin rugăciune îl înălţăm pe Dumnezeu la locul Lui şi-l coborâm pe om de asemenea la locul lui.Oamenii care nu ştiu de rugăciune răstoarnă totul: se înalţă pe sine şi îl coboară pe Dumnezeu. Lucrul acesta este obişnuit la cei ce nu sunt oameni de rugăciune. Este de ajuns o singură discuţie cu ei ca să vezi cât de sus se ţin pe sine şi cât de jos pe Făcătorul lor. Unde lipseşte rugăciunea se află trufia, iar trufia este ca un burduf umflat, care plesneşte de la o singură înţepătură de ac, fiindcă se preface în deznădejde în urma unei singure împunsături a sorţii. Omul înţelept este întotdeauna smerit, iar cel smerit devine prin smerenie foarte înţelept. Când omul smerit caută ajutor de la oameni, el aşteaptă de fapt ajutor de la Dumnezeu."

    RăspundețiȘtergere
  2. "Parasirea omului virtuos de catre Dumnezeu are ca scop si ferirea omului de a cadea in mandrie. Se poate intampla ca aceste persoane sa ajunga sa uite ca au primit harul ca dar si sa faca din har o realizare personala. In astfel de situatii, incercarile si retragerea harului sunt leacuri bune pentru cunoasterea slabiciunilor personale, cautare a ajutorul dumnezeiesc si sporire in smerenie.

    Scriptura ne spune ca "Cine nu aduna cu Mine, acela risipeste" (Matei, 12, 30), de unde reiese ca diavolul nu este absent din virtuti, ba este chiar mai primejdios in astfel de virtuti decat in vicii, pentru ca in aceste virtuti el are infatisarea binelui. Cu hristos cel din vedenii de pilda, il poti pierde pe Hristos cel adevarat.

    Starile de parasire pot dura cateva clipe, ani sau chiar o viata intreaga. Insa, ceea ce este important de retinut este ca indiferent de durata si intensitatea parasirii, Dumnezeu nu ne abandoneaza niciodata pe deplin. Din acest motiv, aceasta parasire dumnezeiasca poate fi numita mai degraba ascundere sau micsorare a harului, decat lepadare sau parasire si are drept scop mantuirea si nu nimicirea omului.

    Harul vine si pleaca spun Sfintii Parinti. Cand vine il umple pe om de mangaiere duhovniceasca. Iar plecarea este ingaduita ca omul sa-si doreasca asimilarea lui. Iar pentru asimilare e nevoie de multa truda. Daca nu ar exista si aceasta retragere, omul ar putea sa nu-l asimileze niciodata. E de ajuns sa ne amintim de Petru care a primit mult har pe muntele Tabor dar neasimilindu-l, a ajuns sa se lepede de Hristos.

    In concluzie, harul se retrage deoarece astfel inima inseteaza dupa Dumnezeu si Il iubeste mai mult. Persoana care a cunoscut viata traita prin har, nu mai poate afla odihna in nimic din cele prezente in aceasta lume, doreste din nou harul. Iar cand l-a dobandit dupa retragere, are parte de o netulburata pace."
    Iarta-mi indrazneala,ma gandesc ca "Cred ca pe noi ne-a parasit Dumnezeu"este
    un fel de metafora.Poate cele doua texte nu strica ,daca tot a venit vorba....

    RăspundețiȘtergere
  3. Vasile Voiculescu - Ştiu, Fără Ca Să Pricep


    Ştiu, fără ca s-o pricep, Treimea
    Şi pe Ea viaţa îmi aşez,
    Cum îmi cred, cu toată adâncimea,
    Inima, pe care nu mi-o văz:

    Tainica, neistovita ei lucrare
    Într-o rană mi s-a-mpărtăşit:
    Rodnicul de viaţă fără încetare
    Sânge, în trei feţe, dar nedespărţit...

    luni, 19 aprilie 1954, Bucureşti

    RăspundețiȘtergere
  4. Pe când trăia bunicul, nici el, deşi se ducea la biserică şi ducea calendarele date de părinte, la lume, în sat, nu l-am auzit să-mi ţină lecţii de cateheză ori să-mi amintească de niscaiva sfinţi Velimirovici. Aşa era bunicul, mai ortodox decât ortodocşii satului. Şi, nici mie nu-mi reproşa că sudui şi cam dau dracului când mă luam la harţag cu şturlumbaticii de năpârstoci de seama mea."Cuvintele sunt cărările faptelor"- spunea sf. Ioan Gură de Aur. Se poate să nu mă smeresc în faţa sfintei guri de aur? Da, ştii ce-mi spunea bunicul, asemănător? "Mă nepoate, dracu-i drac şi fără să-l iei tu în seamă. El vine şi chemat şi nechemat. E dat dracului de săritor în aceste treburi. Numai că, de, sfinţii se mai codesc. Pe ei îi chemi şi le ceri ajutorul, c-aşa te-o învăţat ai tăi, dar până la urmă tot tu trebuie să urneşti stânca din cale şi să mergi mai departe. Nu aştepta învăţătură de la alţii". Adică, de unul singur! Cât despre V. Voiculescu... multe sunt scrise, multe sunt de spus, puţin însă, am făcut, ca neam, pentru acest martir.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu sunt un băgăcios în şi pe bloguri. Şi nici afectat de mulţimea mulţimii care le ştie pe toate, inclusiv pe cele eterne. Tudor Cicu scrie nişte treburi oneste sub un titlu metaforic. Realitatea acestor timpuri. Citesc treburile astea cu "smerenia" şi nu-mi vine să nu cred că sunt gândite de cineva. Nu pricep de ce trebuie să fiu "smeros" când locul Domnului a fost confiscat de o chiaburime fals credinciosă. Tudor Cicu zice, aşa, în treacăt, că "Ne-a părăsit Dumnezeu". De unde ştiu cei care ştiu de toate ce simte Tudor, uneori. Dacă l-a părăsit Dumnezeu, e treaba sa. Face nişte rugăciuni şi Dumnnezeu revine. Nu înţeleg de ce vor unii să îl dea pe Domnul pe inventar, să i-l bage pe gât. Între Tudor şi Dumnezeu nu e loc de ambasadori ai tâmâiei. Textul său e corect. Nu trebuie să putrezim bisericile cu aflaţi în scurta eternitate a colivei. Nu înţeleg acest asalt biblic asupra unui text simplu, scurt cât arderea unei lumânări lângă un bec electric de lungă durată. Marin

    RăspundețiȘtergere
  6. Gazdei nu i-a placut colinda.

    RăspundețiȘtergere
  7. Smeriţii şi bigotele dejurnă sunt animalele cele mai periculoase omului, alături cu odăjdierii şi catedraliştii care-au făcut din religie o industrie profitabilă doar pentru burţile clanului lor.
    E o legendă despre Lumea de Apoi, in care pe frontispiciul iadului scrie RAI, în poartă stau îngerese nurlii cu gustări şi beuturi alese, în timp ce guiţători şi salami nevăzuţi manelicesc psalmi în care Doamne are numai plural, pe alături cu Fete. Şi-i o năvală de suflete pe acolo, mai ales de bigoţi şi bigote, încît Sîn-Petru-nciudat învîrte-n gol cheia porţii nemaicăutate a Raiului, doar ca să nu ruginească şi să se gripeze taman la primul credincios meritoriu, ajuns să bată-n poartă.
    Mi-e mai mult decît... milă de predicatorii de trotuare, rătăciţi mai nou pe drăcovenia aiasta de blog, unde pînă şi siturile religioase arată ca naiba.
    Mare necurat tre'să fi fost acela care-a pus de bloguri bisericeşti şi a scos prin măgăoi şi tembelivizoare slujba sacră din biserici. Iar, cum asta nu le-a fost îndeajuns, acum milosîrduiesc la ridicarea unei mmamutoaice mai mari decît Casa poponeţilor parlagimentarilor.
    Îs un Anonume ştiut de Efendi Tudor şi de dl Marin auzit telefonic.

    Oricum, nu disperaţi, prieteni: dacă v-au nimerit bigoţii ca orbii Brăila, e semn că le place de voi. Şi, cum nu vă vor putea sminti de l-ale voastre, ori vă lasă-n a Domnului plată, ori se vor lua după voi.

    RăspundețiȘtergere
  8. Poate fi adevar in ce spui,dar forma este cel putin nepoliticoasa(si agresiva),si forma
    viciaza fondul.
    In alta ordine de idei;eu cred ca blogurile sunt "spatii"deschise,intra cine vrea,
    ramane cine crede ca are cui sa-i propuna subiecte de discutie.
    Toate cele bune si sanatate !(Cornel)

    RăspundețiȘtergere