540. O seară a poeților de pretutindeni, la Piatra Neamț

 1. Cantautorul Florin Săsărman

 2. Moderatorul de la sala Cupola a Bibliotecii GT Kirileanu din Piatra Neamț: AAG.

 3. Dan Mircea Cipariu citind din „Singurătatea vine pe facebook”

4. Imagini din partea stângă a sălii, unde, aproape de perete, lângă tabloul din colț, retras discret, îl zărim pe Eugen Simion.

 5. Claudiu Komartin - un show poetic.

6. Buzăul e reprezentat, prin mine, cu un cântec amintind de vasta întindere a câmpiei dobrogene.
                                               
 7. Rita Chirian - vocea din Sibiu.

8. De la Satu Mare, George Vulturescu, înfingând în moarte un cuțit transilvan.

   Poezia ca și cântecul

                 Motto:

                    „când asculți muzică, ecoul din tine e poezie”

                                (A.A.Gheorghe – dintr-un interviu)

   Sub însemnele de pe acel afiș (găsit de noi) la Biblioteca G.T.Kirileanu din Piatra Neamț, vineri 13 iunie, a avut loc o serată de poezie în sala Cupola. Poeții s-au strâns de pretutindeni, iar ca moderator l-au avut pe poetul gazdă: Adrian Alui Gheorghe. Invitați, îndrăgostiți de poezie și cântec, locuitori ai orașului Piatra Neamț. În drumul nostru către Piatra Neamț, ne-a ajuns ploaia, din urmă. Fugisem din calea ei, încă de pe la Mărășești spre Adjud. Infernul ne-a prins înainte de Lespezi, la cca. 30 km de Piatra Neamț. Prima călătorie a lui Dante A., pare-se a fi fost: Infernul: „Înduri captivitatea, însă vei dărui acelui poem un cuvânt. Nu te-am privit niciodată, oceanule în faţă!” (Mersul lumii e însă prea complex pentru naivitatea unui om). Ar părea o interogaţie whitmaniană. Abia acum (credem) cititorul, va înţelege de ce a zis Baudelaire că iubirea  râde şi de Infern şi de Paradis. Poetul (mai sus amintit) care-şi văzuse îngrădită posibilitatea de a comunica societăţii adevăruri nerostite, descoperă în acest periplu prin infern (sub mantia orfeică a cântăreţului fără de frică şi prihană) : eliberarea prin limbaj. Nimeni nu-l împiedică aici, să jongleze cu cuvintele, fiind tot mai pregnantă rostirea sa, cum că nu adevărul contează, ci abilitatea de a percepe un tip special de credibilitate a rostirii în marginile imaginarului. La ora 19,00 Adrian Alui Gheorghe anunță publicul prezent că serata de poazie va începe cu poeții: Dan Mircea Cipariu (București); Radu Vancu (Sibiu); Claudiu Komartin (București); Bogdan Federeac (Iași); Vlad A. Gheorghiu (Iași); Dan Coman (Bistrița Năsăud); Ioan Radu Văcărescu (Sibiu); Adrian G. Romilă prezentând doi membri tineri ai „cenaclului de joi”( care ne citesc din poezia lor – unul visceral și puternic celălalt sentimental și feminin); Tudor Cicu (Buzău); Paul Gorban (Iași); Rita Chirian (Sibiu); și George Vulturescu (Satu Mare).  Poeții își încep destul de timizi propriile lecturi, având în vedere că pe ultimul rând se află, atent la tot ce se petrece în sală, însuși criticul Eugen Simion. Tinerii cad în păcatul poemelor prozaice, unde existențialismul are o notă specifică în enunțul lor.

1. Dan Mircea Cipariu ne citește din „Singurătatea vine pe facebook”, câteva poeme. Începe cu scrisoarea a XIII-a, din care aflăm că „moartea nu face parte din planul meu divin” iar particula lui Dumnezeu nu poate fi capturată. „Sunt un proprietar de singurătate”, reținem această sintagmă. Aşadar, nu-i ucideţi visele „o măsură a lucrurilor (şi ele n.n.)”, ce vor veni cu fiecare scrisoare trimisă. Mai aflăm câte ceva (inedit pentru public) că „omul străzii” îi cere bani pentru a-și cumpăra o carte.

2. Radu Vancu ne prezintă o poezie prozaică din care evidențiem un spectacol citadin, care se petrece și nu se petrece în memoria autorului. Nu prea se înțelege, cum fac îngerașii tobogane din sicriele morților, dar credem că, tabloul, face parte din poezia imaginar/suprarealistă.

3. Claudiu Komartin ne citește din poezia care se pare că i-a țâșnit ca un glonț pe la ureche. Existențialist și ironic (deopotrivă), ironic pînă la amărăciune, poetul privește viața și viața îl privește pe el. Ambele aruncări de ochi se petrec după un gard enigmatic al cuvintelor. Omul, praf, măturat și aruncat prin parcuri pare a se sparge de râs la acest tablou al vieții. Dar, să fim atenți la destinul poeților, încheie poetul!

4. Bogdan Federeac ne citește din inedite... Și el are tot o înclinație spre poemele prozaice cu elemente fixate în memorie.

5. Vlada A. Gheorghiu face parte din generația celor care cred, în poezie, că cetatea, cam cât cuprinde o societate, riscă să devină cercul de harababură a lumii. Tot atât cât o zadarnică şi grea povară a unui nou anotimp în infern sub care tinerii chiar cad prăpăstios în păcatul poemului prozaic ce nu are nimic sentimental cu formele clasice, dar are înclinație (el, poetul) spre fluviul poem-proză al timpului acesta.

6. Dan Coman, ne citește din „Alesul” – un poem emblematic care începe în stilul arogant și teribilist al generației sale. Dar nu prea înțelegem cum de poate să facă parte din cei aleși care „stau aici și nu fac nimic„!

7. Ioan Radu Văcărescu, își aminteșlte că a mai fost, aici, acum 30 de ani și că se poate numi că, azi, sărbătorește reapariția sa în mijlocul publicului nemțean. Tot ce ne citește stă sub semnul unei speranțe a vremurilor, când se pare că au apărut energii noi în poezia română.

8. Tudor Cicu, face mai întâi o comparație între cele două portrete ( una din sala bibliotecii GT Kirileanu, cealaltă din aula Bibliotecii V.Voiculescu din Buzău), punctând pe faptul că marile săli de lectură își veșnicesc mentorii. Citește trei poeme, dintre care ultimul, dă prilej unui ropot de aplauze.

9. Paul Gorban spune că ascultă de ceva vreme poezie și crede că lumea se îndreaptă spre ceva frumos. Reținem (din antologiile în care a fost prins de C. Komartin și Radu Vancu) că „soarele miroase puternic a pământ” – de altfel, o metaforă reușită. Are o poezie melodioasă (o baladă e chiar despre iubire și imaginație).

10. Rita Chirian, e cea mai tânără președintă de filială, aleasă la USR (de la Sibiu) și, cum citește, intrăm în sevrajul poeziei ei. Versurile au, pe ansamblu, o metafizică a unei poezii aflate pe tărâm suprarealist. Cuvintele ei sunt alese cu grijă, ca să poată fi transformate de ascultător, în imagini reale. Poezia (ori glasul ei) ar fi avut nevoie de un microfon.

11. George Vulturescu ne citește două poeme fluviu, cu imagini șocante despre moarte-viață-trăire-ori imaginație împinsă spre absurd. Reținem comicul situației și ironia celui confruntat cu moartea cea de toate zilele. De la el reținem: „Bă! Băutura, ascultați aici/Duce la filosofie și poezie”.

       Un astfel de eveniment, îi va lăsa cititorului de azi o curioasă senzaţie de nerostire lăuntrică, de gol în fiinţă? Acel gol imaginar care-l desparte de îndemnul orfeic de a-i urma pe eroii periplului imnic, până la capătul acestui alfabet încifrat, al tinerei generații? De ce nu ne-am pune și astfel de întrebări? Parcă Montaigne, zicea că orice raţionament în critica literară e ca un vas cu două toarte de aur. A-i dori să-ţi aparţină amândouă, dar nu ţi se cuvine decât una. Poetul întreabă, se apără, se răzvrăteşte, se supune în tot atâtea stări „cioplindu-şi visele interstelare” şi împărţindu-şi „frăţeşte crucea, cuiele, oţetul, unul mie, unul ţie…” cu chiar Fiul Omului. E răscrucea de unde e posibilă intrarea în destin a cărţilor scrise. Cantautorul Florin Săsărman, a presărat cu vocea sa melodioasă, cântece diverse, folk, în special pe versuri din Esenin, Voiculescu, Shakespeare, Adrian Păunescu etc... Un recital de zile mari, care a încântat publicul și i-a cam pus pe gânduri pe unii. Facem, la sfârșit, fotografii în grup. Unii se despart, cu gândul că mâine vor pleca spre ținuturi botoșănene, spre un Festival Mihai Eminescu. Alții, cu gândul că, până acasă mai au drum de străbătut. Toți cu gândul la o seară următoare de poezie.

                                                     (cronicar de ocazie: Tudor Cicu)