Omul și creația sa: Ion Roșioru (14 august 1944)
(medalion
literar de ziua sa)
Muntele
(unde s-a născut: Mânzăleștii de Buzău), ca și Dunărea (de lângă orașul
Hârșova, unde locuiește), i-a inspirat lui Ion Roșioru numai ziceri frumoase și
cântece. Născut într-o familie țărănească, el însuși ucenic la un croitor, Ion
Roșioru și-a terminat școala primară și gimnazială, cu un interval de 5 ani
între ele, în satul Grunj din com. natală. După liceu (com. Beceni) urma
facultatea de Limbi Romanice (azi cunoaște: spaniola, rusa, engleza, franceza,
germana și câteva limbi orientale) la Universitatea București, promoția 1972.
Debutul, îl are (cu poezie) în revista Tomis nr. 1 din 1976, prezentat de
Nicolae Motoc. Poet al desfășurării în spațiu, de la munte la câmpie (dar și al
desăvârșirii creației sale), ținând cu umărul ca un stâlp streașina casei vechi
de la Mânzălești, Ion Roșioru trece prin zariștea lumii ca un cântec
(pantum-pantun-rotruanjă-schaltinienă etc...) rodind „grădina-n care-mi este
casa” ... „de la un dangăt la un alt dangăt” de clopot, o nouă cărare în
poezie. Cântecul său seamănă cu cel al tracului Tamiris care se-ncumetase a se
înfrunta cu muzele zeilor:
„Pe plita-ncinsă să
trosnească sărat semințe de dovleac
Să-mi bați în poarta
scâlciată te-am așteptat un sfert de veac”
Îl urmăresc, mai tot timpul, prin diverse
reviste și m-am întâlnit cu spiritul său în paginile revistelor de cultură din
tot spațiul românesc, și nu știu să fi închis „poarta scâlciată” chiar celui
mai mărunt scriitor. Poate prea timid și prea modest, nu s-a impus în
învingătorul de drept, în mituri și legende „spre niciundele din mine, spre
oricândul din iubire”, pentru simplul motiv că este imparțial, profund,
echilibrat și de o onestitate ieșite din comun. I-am reținut, pentru spaima
rostirii mele critice, un vers scris parcă de cineva cu crucea în spate:
„Niciunde nu-i mai frig ca-n vatra destinului mistuitor”... Când aud că se află
în ținuturile Buzăului, adunat la casa părintească „la masa lungă de sub
vișini”, mi-l imaginez ascultând sub ropotul greierilor de noapte, cum răzbate
„tropotul de cal” din îndepărtata sa copilărie, și îngânând un vers drag:
„Azi voi urca la rădăcina fântânii din bătrânul sat
Din care cu opt lustri-n urmă
în lumea largă am plecat”
Îmi place să cred, că la 14 august 2014 (la
cei 70 de ani, ce-i va sărbători, de la naștere), în casa Poeziei „toate
candelele ard” pentru a-i lumina drumul pe care a pornit, cu sacii în spinare,
până la CARUL MARE, în straie de „pândar de vise” al Poeziei. Pentru toţi cei
care l-au citit, versurile sale (fie în pantun, pantum, schaltiniena, sonetul,
elegia, cântecul liric, poemul total, liedul, crochiul poetic, distihul,
tristihul, tetrastihul, rotruanja, balada… ori elide...), ce stârnesc emoţia revederii continue cu ecoul
vastelor câmpii dobrogene şi freamătul pădurilor din munţii locurilor natale,
şi care îi readuc cititorului îndrăgostit de poezie imaginile unor tinereţi ce
nu pot fi uitate, au ceva din autentica sfâşiere a unui poet născut într-o
manta lirică, care va dăinui.
Acestui vrăjitor, tot scormonind în traista cu rime rare și brățări
lirice, îi doresc Biruința celui mai mare strigăt, care e durerea zămislirii
Iubirii, în cântec, și-l îmbrățișez cu dor.
Tudor Cicu
Foarte frumos aţi scris, domnule Cicu, despre acest poet unic în "peisajul" literar actual. Versurile sale sunt ca un balsam pentru minte şi inimă. Este, totdată, un bun recenzor şi un suflet mare, nu-ţi trebuie mult ca să-ţi dai seama de asta. Mă alătur dumneavoastră, dorindu-i viaţă lungă şi frumoasă, cu multe alte poezii care să ne încânte. La mulţi ani, domnule Ion Roşioru!
RăspundețiȘtergereFelicitări, domnule Cicu! Felicitări, domnule Roșioru! Minunat!
RăspundețiȘtergereBine-ai poposit pe blogul meu, Vasilisia! Da... erau ani frumoși aceștia în care scriam. iar maestrul Roșioru ne vizita la Buzău (trecând spre satul natal, casa părinților din Mânzălești, venea și pe la Marin Ifrim, la casa Sindicatelor, unde se întâlnea cu noi.) Trecut-au anii!...
Ștergere