Un punct de vedere „al criticii”... citindu-i pe
clasici (7)
(impresii dintr-un caiet licean, rătăcit...)
1. Panait Istrati m-a învăţat ca pe coala de scris să-ţi
picure sufletul
Pescuit de
scriitorul francez Romain Rolland, din apele profunde ale oceanului social, după
încercarea nereuşită de a-şi tăia beregata, prin acea scrisoare netrimisă
autorului (dar găsită asupra lui pe patul de spital), Panait Istrati, acest
vagabond de geniu, hoinarul misteriosului Orient, a creat în limba pământului
strămoşesc fermecătoare „poveşti” trăite. Rolland îi scria lui Panait Istrati,
spunându-i, că trebuie să scrie într-atât de mult, încât, viaţa care pâlpâie în
trupul scriitorului, să treacă puţin câte puţin, în paginile pe care le-a
scris, până când, cei din jur nu-i vor mai simţi fiinţa şi nu vor mai vedea
rânduri şi fraze care amintesc de tot ceea ce ai fost cândva. Rolland chiar îi
spusese, uluit de talentul de povestitor înnăscut al puşlamalei care voise
să-şi ia viaţa: „Scrie, scrie, şarla dracului, ai talent!”. O frază scrisă,
undeva, ni-l înfăţişează în toată aura scriitoricească cu care era înzestrat.
Redau: „Nu împlinisem încă şapte ani dar aveam inima călită de-o copilărie
doldora de întâmplări dureroase”. Pariul pe care îl făcuse R.Rolland pe capul
lui Panait Istrati, fusese asumat de însuşi Dumnezeu. Istrati s-a născut la Brăila
Chira Chiralina a mișcat toate inimile celor care au citit-o nu numai inima mea. Desprinsă
dintr-o baladă veche, cu arapi buzați și feciori alunecoși ca niște șerpi
(frații Kirei), nuvela lui Panait Istrati păstrează doar poemul de slăvire în
proză al cântecului bătrânesc, în rest povestea e firească și tumultoasă.
Transcrierea literară a firului epic al baladei se acoperă perfect cu
transcriere faptelor trăite pentru a creea povestea dureroasă a unei familii ce
credea în dragoste, mai presus de iubirea pământească.
Moș Anghel a însemnat pentru mine descoperirea uluitoare a
tragediei umane, a unui om simplu din popor. Scrisă magnific, povestea lui moș
Anghel, nefericitul în căsnicie, e și povestea unui om pe care soarta îl duce
la cel mai înspăimântător sfârșit. Nu ai cum să nu faci o legătură cu Iov din
Biblia tuturor creștinilor. Deznodământul, însă, foarte tragic al eroului lui
Panait Istrati îl diferențiază de eroul biblic, ceea ce ne și cutremură la
lecturarea povestirii. Aceasta e povestirea care mi-a atras luarea aminte a
frazei rostite cu privire la copilăria sa doldora de întâmplări dureroase. Mai
rar să poți ilustra în termeni atât de crânceni lupta omului hăituit de
nenorociri, cu Destinul său.
Codin e povestirea care m-a îngrozit când am citit acele
ultime pagini în care mama e nevoită să-și omoare fiul. De pe urma acestei
povestiri nu m-am ales decât cu insomnii și coșmaruri în vise, atât de realist
și cu sobrietate a fost scrisă. Nu prea se găsesc pagini în literature
universală care să egaleze descrierile unor atât de crunte mizerii umane.
Neranțula pare
a fi scrisă de autor, dansând și cântând. M-a urmărit îndelung, în copilărie, cântecul acela tare ciudat: „Pe țărmul mării pe prundiș/Neranțula fundoti!/O
fecioară își clătea fusta/Neranțula fundoti!” Acestei fermecătoare istorisiri
de pe malul Dunării, i-ar urma poveștile cu fecioare țărăncuțe și haiduci legendari
ori răzvrătiții hăituiți de potere din „Cosma”, un amestec de
realitate și legendă. Când am citit poezia „Cosma Răcoare”, de Nicolae Labiș
(care mi-a răscolit întreaga ființă, despre ceea ce credeam eu despre poezie:
trecând prin folclor, cu aripi în mit și ardere de geniu, de până atunci),
gândul m-a dus tot la „Cosma” lui Panait Istrati, la namila aceea de haiduc
care hălăduia prin codrii cu ceata lui, dar și alături de fratele Ilie și
propriul fiu (Irimia) zămislit dintr-o dragoste cu frumoasa ciobăniță
Floricica. Destinul lui Cosma (asemănător cu al lui Samson în fața Dalilei), se
împletește: 1. cu viața poterelor aruncate de boierii și arhonții-beizadele, mereu
pe urmele lui; 2. cu ale blestemului popular aruncat în cârca vitejilor care după al
treilea glonț ratat pe lună plină, în dușmani, le era sortit să moară tot de-un glonț venit de aiurea; 3. și iubirii pătimașe arătate de haiduc, ciobăncuței
Floricica, un fel de Ileana Cosânzeana a codrilor. Mihail Sadoveanu considera realizarea celor două povestiri „Moș
Anghel” și ”Cosma”, un miracol. Iar „Cosma” e povestirea care nu are egal în
toată literature noastră. Aveau de ce să fie uimiți, de măiestria cu care
Panait Istrati a scris aceste pagini, până și doi dintre cei mai mari
povestitori: Gorki și Kipling. De aceea, cred (asemeni lui Dostoievski
rostindu-se despre Gogol), că din pulpana mițoasă a cojocului lui Panait
Istrati au ieșit prozatori ca Zaharia Stancu, Marin Preda și Fănuș Neagu.
Urmăriți de cititorii de pretutindeni, toți acești scriitori descinși dintr-un
pământ mioritic, ne transmit nouă acel îndemn, al țăranului de ieri, de azi și de
mâine (nu numai din „Ciulinii bărăganului” lui P. Istrati):
-
Încotro,
Ioane?
-
În
lume, Matache, cu ciulinii după noi….
(va urma, ca postare de fiecare luni)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu