cineva abia mai ridică privirea

 

cineva abia mai ridică privirea

 

atâtea spaime care nu-s ale mele mă înconjoară

și afară urlă vântul prin trecătorile vremii

scrisorile tale vin și aici

la capătul lumii

prin sârmele de telegraf sub care aleargă ciulinii

știu

cândva eram amândoi

căutam împreună poarta pe unde dispăruse soarele

nu doar suferința unei frunze tremurând prin mesteceni

nu doar niște umbre chicotind

într-un joc de cuvinte și năluciri

îți mai citesc scrisorile

oricât de departe mă știi

și tot ce ți-am pus pe tarabe ca poezie

sunt numai frânturi de întrebări

însă merg și acum după semne

se înțelege

cuvintele mele nu-și mai găsesc drumul

și încă n-a cântat cocoșul de trei ori;

dar cine dintre noi a văzut mai întâi toate semnele

și se poate lăuda că

viața pornește în grabă același război

pentru ca nimeni să nu-și amintească

că ți-am văzut umbra dansând

și acum totul e atât de misterios

sunt atâtea taine în jurul focului...

prin geamul aburit

cineva abia mai ridică privirea.