poem dintr-o vară fierbinte

 

când poveștile au un final fericit

 

când depărtarea îți va părea un pod imens între noi

dar nici un semn de ploaie pe cer,

pesemne nu de iubire m-am temut

pesemne mai pipăi iluzia unei alte vieți

dar m-am rugat în zori

mereu cu ochii spre acele tărâmuri de poveste

îmi amintesc

cum spuneai că rătăcești lângă fata morgana;

oare cum ar fi

să ne trăim viața

ca și cum

din stele ar porni să ningă cuvintele încă nespuse

ori să ne așezăm povestea,

fiecare sub mărul de aur al prințului

ca în o mie și una de nopți

și totuși dorul de tine dă uneori buzna și-n visele mele...

îmi vine să arunc oglinda și să se facă o apă mare în urmă

să citesc în ochii tăi

cât din tine eu

sunt în prelungirea drumului pe care ai plecat.

știu că noaptea asta o să te caut din nou în așternut

dar ca mine sunt o mie de visători

poate că au murit în această așteptare

hai, fă și tu un efort

ca și poemul care mă privește cum șovăi

de parcă acesta ar fi destinul meu

și vezi, tot de atunci

ploaia nu se potolește deloc.

      

                  Tudor Cicu