399. Plajele însorite de la Halkidiki (2)

 1. Soţia pe plaja de la Golden beatch

 2. Nici urmă de Vineri la Golden beatch, doar noi!

3. Am ajuns la Paliouri (fiul meu crede că maşina lui e mai tare ca vaporul din imagine)

 4. Soţia Cornelia, pe plaja din Paliouri

5. La Paliouri... Aşa da, apa e mică la mal, merge şi pentru neînotători, păi nu?

1. Paliouri     

                          Motto:

                                 „Când toate-n lume s-or plini

                                   Şi în neant s-or îneca –

                                   atuncea mă voi nemuri

                                   Eu ca o frunză,

                                   ca un fir de iarbă,

                                   ca....”

                                         (Vasile Tărăţeanu)

  

   În cea de a V-a zi de şedere pe plaja de la Pefkochori, părăsim staţiunea cu destinaţia: braţul Sithonia (Sidonia), spre orăşelul de munte Neos Marmaras şi plajele sale superbe. Dar, mai întâi coborâm tot mai jos pe braţul Kassandhra, circa 8 km, spre orăşelul Paliourion cu renumita plajă aflată la cca 2 km de oraş. Dacă vreţi să ştiţi adevărul (ca să folosesc o frază a personajului lui J.D.Selinger din „De veghe în lanul de secară”), mă simţeam aşa de fericit, că-mi venea şi mie să urlu, firar să fie! Trecem mai întâi pe la plaja de la „Golden beatch” (înainte de Paliouri) pe care o găsim pustie la ora aceea (cam 10 dimineaţa), chiar pot spune asta, ca pe o curiozitate. Am impresia că am nimerit plaja de pe insula lui Crusoe, când acesta tocmai dăduse peste cel pe care avea să-l numească Vineri. De fapt, suntem tot într-o zi de vineri, 2 august. Facem fotografii cu plaja întinsă, nisipul auriu (superb) şi umbreluţele acoperite cu papură ori ceva asemănător cu stuful de pe la noi. Ne mirăm, totuşi, că o plajă atât de întinsă nu şi-a primit, încă, vizitatorii. Plecăm spre Paliouri şi, după ce parcăm maşina la umbra unor pini foarte înalţi, într-o poiană de pădure cca 30 m de ţărmul mării, ne instalăm umbrela şi cearceaful pe o porţiune de plajă cu nisip din cel mai fin, asemeni celui de la Mamaia de Constanţa. De fapt, toată plaja (sub forma unei potcoave mai lăbărţate), e cu nisip din acela fin şi auriu. În stânga şi la dreapta locului unde ne-am aşezat începeau şezlongurile şi umbreluţele pânzate. Ne surprind câteva voci care vin dinspre apă, în româneşte. Apoi, şi în dreapta noastră, pe unul dintre şezlongurile marginale, intuim (după vorbă) o familie de români, soţ şi soţie, şi chiar trei fete românce, adolescente, care citeau de zor şi conversau cu doamna din România. Cu ochii la cele trei adolescente românce, mă visez (cândva) şi eu tânăr. De ce nu?  Că ai vrea să te vezi cum arăţi aşa, în slipul de ultimă modă, cum îţi mângâie ceafa, soarele arzător de la Paliouri; dar, nu mai ai pletele adolescente, pe care ţi le clătinai, odată, şi atrăgeai atenţia tuturor! Ne simţim ca la noi acasă. Doamne, ce mi-ar fi plăcut să fiţi cu toţii (cei care mă citiţi, acum) acolo! În spatele plajei de la Paliouri, dealurile sunt îmbrăcate cu o pădure de pini, maiestuoşi şi verzi, că ne şi mirăm, pe arşiţa de aici, de unde atâta verdeaţă. Acest amănunt, mă trimite cu gândul la versurile Anei Blandiana: „Eu cred că: suntem un popor vegetal -/Cine-a văzut vreodată/Un copac revoltându-se?” Sub arşiţa zilei, nici un pin de pe dealurile astea stâncoase, nu-l vedem revoltându-se. De fapt, tot braţul Kassandhra este populat cu păduri de pin şi alţi arbuşti verzi, ceea ce-i dă o frumuseţe distinctă. Aici la Paliouri, găsim plaja plină cu turişti. Iar peste câteva ore (în jurul orei 13), nu mai sunt locuri, nicăieri. Între timp, după vorbă, turiştii sârbi şi greci au ocupat plaja micului golf în formă de potcoavă. Apa e limpede şi curată, arată de parcă ar fi un cristal imens de culoare verde-turcoaz. Înaintezi în apă cca 6-7 m până la brâu, apoi începi să înaintezi mai în larg, spre apa mai adâncă. Aceste locuri îi plac şi soţiei, care, neştiind să înoate, se simte în afara oricărui pericol cu picioarele în nisip, pe fundul mării. Mie şi fiului meu ne este indiferent. Înaintăm, înot, până în larg, unde nici nu ştim cam la câţi metri adâncime e fundul mării; dar îl zărim spre tălpile noastre, ca şi cum cineva l-ar apropia cu nişte lentile enorme de tălpile noastre. După ora 14⁰⁰ părăsim plaja de la Paliouri şi, înainte de a trece prin poarta de la Nea Potidhia (unde s-a tăiat un mic canal prin istm spre a permite yahturilor să treacă spre braţul Sithonia, fără să mai ocolească braţul Kassandhra), ne oprim în Calitheea, să admirăm plaja (cam la 60 de m sub nivelul şoselei), cu apa de culoarea aceea minunată, un verde-turcoaz spre ţărm şi un albastru ca cerneala, mai în larg. Aici, doar admirăm peisajul stâncos, plaja îngustă şi palmierii gigant. Facem poze, cumpărăm piersici parfumate şi mari de la un comerciant ambulant şi ne îndreptăm spre cel de al doilea braţ de pe Halkidiki, spre Neos Marmaras, pentru alte patru nopţi de cazare. Noi ca o frunză, ca un fir de iarbă, ca...

                                     (va urma: marţi, episodul 3)