550. Despre cărțile citite pe plajele Greciei...

Însemnările din pridvor ale Danielei Șontică

Deși mi-aș fi dorit să fie un volum de poezie, cartea pe care o deschid pe plaja de la Nei Pori (Grecia), îmi amintește de vorbele lui R. Kipling: „Fă-ți timpul, Acum! Să știi:/Zadarnic ai să plângi/Comoara risipită a vieții n-o mai strângi!”. Cartea, care se numește „Însemnări din pridvor”, îi aparține unei autoare născută prin părțile Buzăului, pe numele ei Daniela Șontică și a apărut la ed. Trinitas, 2013. O carte publicată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel (Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române) ce conține o serie de tablete publicate de Daniela Șontică în ziarul „Lumina”, de-a lungul vremii. Textele Danielei Șontică au încărcătura unei „spovedanii jurnalistice” rostite cu multă smerenie bisericească. Mă las pradă acestor texte și gândul meu zboară la vremurile copilăriei, pentru că întâlnesc în aceste tablete și multe texte având ca subiecte trimiteri și imagini la nostalgiile copilăriei, la învățăturile mamelor care înainte de a-și vedea porniți copiii de acasă, în lume, le transmit cam tot ce-i sfânt și creștin în „biserica sufletelor” lor. Cititorului i se transmite, de către autoare, încă de la început, un mesaj care-l va urmări pe tot parcursul lecturii: „Poate că mai avem o șansă și încă nu e totul pierdut” și, într-un fel, suntem datori să ne ridicăm fără menajamente împotriva celor ce brodează imprudent în marginea esteticii și a necuviinței aduse la adresa poporului nostru, la adresa conduitei noastre ca cetățeni crescuți în spirit ortodox-creștin. Amintirile sale despre copilăria trăită prin zona locurilor de la Vintilă Vodă (localitate din munții Buzăului), poate părea unora, trăitori doar la oraș, năluci ale unor iubiri neîntâmplate. Copil născut în inima câmpiei dobrogene, înțeleg perfect de ce Daniela Șontică așterne un spic al melancoliei peste acea lume a miracolelor. În blagocestivul neam al jurnaliștilor români, Daniela Șontică a intrat, prin această carte, cu surâsul fermecător al „spunerii”, unde, adevărul (de cele mai multe ori) se confundă mai mult cu căutarea lui decât cu imaginea ce ne-am făcut-o despre el. Multe dintre tabletele din carte au cam ceea ce se chiamă dorința de „a visa mereu o altă viață”, cum își exprimă speranța și credința într-un titlu de tabletă. Dar, la „Dumnezeul fericirii” nu se ajunge decât „trăind durerile cu răbdare, până la capăt„ – sugerează autoarea. Așadar, la pomul cunoașterii și fructele sale, prin intermediul acestor texte, necesare și folositoare, prin rostul acestor fascinante înțelesuri din ele, cititorului nu-i rămâne decât să ridice ciutura de la fântâna parabolelor ridicate de autoare și, după ce-și va potoli setea, să pornească la drum, cât încă „nu e totul pierdut” pentru noi toți, ca popor. Stilul simplu, claritatea expunerii și morala fiecărui text ideatic îl conduc pe cititor, dinspre miracolul răbdării înspre miracolul lecturii.

                                                     Tudor Cicu