Un veac de
singurătate: Gabriel Garcia Marquez
Motto:
„Nu ești din nici un loc atâta vreme cât nu ai nici un mort îngropat în
pământ”
(Gabriel Garcia Marquez)
Gabriel Garcia
Marquez s-a născut la 6 martie 1927, în Aracataca un sătuc situat în munții
Columbiei. La vremea apariției s-a spus că „Un veac de singurătate
este prima operă literară, de la Cartea Facerii încoace, care ar trebui citită
de întreaga omenire”. Un realism magic de la început până la sfârșit e acest
roman total al literaturii latino-americane. Este o carte admirabilă pe care de
fiecare dată o vei citi cu o plăcere și uimire că a putut încăpea în ea atâtea
istorii, profeții și viață, şi vei găsi noi şi noi răspunsuri la multe ecuații
puse de atâtea minți universale de-a lungul unor vieți. Este și un roman al
magiei unor trăiri, de la nașterea omului și până la moartea sa, al fascinației
vieții cum este lumea de astăzi. Romanul este o alegorie a omenirii care nu îşi
poate depăşi condiția de a ieși din tărâmul binelui și răului. Evenimentele ce
i se vor derula cititorului sub ochi, prezintă viața lui Josѐ Arcadio Buendia,
acțiunile sale îndrăznețe, temperate de prudența soției (Ursula), viața fiilor,
nepoților şi a atâtor strănepoți, într-o aglomerare a detaliilor şi a
patimilor: iubire, ură, violență, delir, sete de cunoaştere. Planul profund al
semnificațiilor ne duce cu gândul la un univers închis, care se autodistruge,
prin izolare, prin neputința depăşirii unor crize şi a unor mentalități, ca o
profeție a acestui genial autor despre Lumea de azi. Chiar numele familiei este
o metaforă: ,,buenos’’şi ,,dia’’ însemnând ,,zi bună’’, ceea ce nu corespunde
și destinului la toate aceste personaje. Ca o trăsătură generală: este și un
roman istoric ce împleteşte realul cu magicul, un roman universal, psihologic,
sociologic, filosofic, etc... Autorul a reuşit în roman să cuprindă toate
aspectele complexe ale istoriei unui sat (numit Macondo – de ,,o rezonanță
supranaturală’’, pentru că îi apare în vis lui Buendia, ca un oraş din oglinzi),
dar poate fi și geneza unei ţări, ale unui continent chiar şi a lumii.
Singurătatea, e trăsătura care îmbină toate aspectele vieții descrise în
familia lui Josѐ Arcadio Buendia căsătorit cu Ursula. Domină această lume descrisă
ca într-o frescă a lumii: speranţa care nu mai există, paradisul oamenilor,
apocalipsa calamităților naturale și a războaielor, moartea, în cel mai fericit
caz, sau iadul, profeția omului, etc... Profeţia lui García Márquez este
profeţia unei viitoare lumi conduse de tehnologie, care și sfârșește prin
invențiile care le aduce aceasta. Firul epic (deși romanul nu se axează pe
nararea unor acțiuni principale) este descrierea istoriei familiei Buendía,
familia care a și fondat satul Macondo. De-a lungul ei, istoria acestei familii
se împleteşte cu evoluţia satului, familia suferind calamităţi suportate de
toți: secetă, ploaie, insomnie, invazii de fluturi, furtuni de praf, războaie, etc.
Puterea de imaginație cu care autorul a creat fresca unei lumi de la
începuturile ei și până la pieirea acesteia, au făcut ca Un veac de
singuratate să devină una dintre capodoperele mondiale ale genului
epic. Este uimitoare lumea imaginară creată de Gabiel Garcia Marquez. Acțiunea,
derulată pe o perioadă de peste o sută de ani se petrece, în întregime, într-o
așezare numită Macondo. La începutul romanului Macondo era alcătuit doar din
câteva case pentru ca în decursul anului să se dezvolte, dar concentrat mereu
în jurul locuinței familiei Buendia. Membrii ei sunt primii locatari și întemeietori
ai acestui orășel care se prefigurează. Axul în jurul căruia se rotesc
personajele este Ursula, mama care conduce gospodaria. Este personajul prin
ochii căruia vedem felul în care se transformă soțul, copii, nepoții și strănepoții
după ce trec prin nenumărate întâmplari. Are darul profeției, așa cum fiul ei
Aureliano o avea pe cel al prevederii lucrurilor ce se și vor întâmpla în clipa
premergătoare viziunii sale. „Adevărul este, suspină ea, că lumea se sfârșește
încetul cu încetul, iar lucrurile astea nu se vor mai întoarce niciodată”. Ursula
se ghidează în viață după vorbele bătranilor, folosește leacurile transmise de
aceștia, leacuri ce o ajută să supraviețuiască peste o sută de ani. Tot ea este
cea care va veghea asupra conduitei fetelor din familie, ea le va învăța cum să
întrețină gospodaria și le va dezvalui fetelor, secrete ale leacurilor din străbuni
care ar putea să vindece și cele mai cumplite boli. Celelalte personaje
feminine, Pilar Ternera-ghicitoarea, Rebeca - mâncătoarea de pământ, Remedios,
Amaranta, se lasă stăpanite de simțuri, sunt pasionate fie în iubire, fie în
ura lor. Poate numai Fernanda reușește să păstreze într-un fel tradițiile în
casa copleșită de apocalipsa ce planează asupra membrilor familiei și
prietenilor care pleacă și se întorc, mereu mai mulți și tulburatori. Trecerea
periodică a unor țigani conduși de Melchiade aduce noutățile din lume: o bară
magnetică, o lupă, o oglindă, proteza dentară, un covor zburător, un alambic
pentru a face aur, sau hărți. Melchiade se întoarce din lumea morţilor deoarece
era apăsat de singurătate, atât de mult este marcat sufletul de singurătate.
Aduce multe pergamente de cercetat pentru generațiile care vin sub acoperișul
casei Buendia. Doar lui Aureliano, unul dintre strănepoți, încep „să i se
dezvăluie dezlegările definitive ale enigmelor lui Melchiade și văzu epigraful
de pe pergamentul perfect rânduit în timpul și în spațiul oamenilor: Primul din
spiță este legat de un copac și furnicile încep să se înfrupte din ultimul”. De
fiecare data Josѐ Arcadio Buendia (primul din spiță, tatăl) e cuprins de febra
noului, are planuri și se închide în camera lui, lucrând cu tenacitate si
meticulozitate până reușește să realizeze ceea ce își pune în gand. Din
puternicul Josѐ Arcadio Buendia se transformă într-un om în pragul nebuniei,
menținut legat cu funii de un copac, afară, sub un cort. Dintre bărbații
familiei al doilea Aureliano are o traiectorie fantastică, devine un luptator
curajos și apreciat, va fi desemnat erou national, e aclamat și urmat
pretuntindeni. După moartea sa, în casa Buendia nu mai era loc pentru
petreceri. „Se vorbea în șoaptă, se mânca în tăcere, se spunea rugăciuni de
trei ori pe zi”. Viața satului se schimbă în urma evenimentelor majore, se
introduce calea ferată... prefigurând destinul unei viitoare lumi conduse de
tehnologie. Personajele masculine sunt caracterizate de o rutină obsesivă. Sunt
plini de energie și inteligență, ce le generează sete pentru proiecte ambițioase
sau sexualitate pasională. Viețile lor sunt dominate de o violență irațională.
Personajele feminine sunt ancorate în realitatea de zi cu zi, sunt la fel de
obsesive ca și bărbații. Doar Amaranta Ursula, persista în credința „că va
putea salva acest sat marcat de nenorocire”. Povestea satului Macondo si a
familiei Buendía constituie o saga și o alegorie socială și politică, o
alegorie a condiției umane, a istoriei omenirii. O asemănăm cu Cartea Facerii
fiindcă atmosfera anilor de după întemeierea localității evocă paradisul
pământesc al primilor oameni. Autorul crede că o nouă viață pe Pământ, după
distrugerea ce va urma, va fi pe „vecie de nerepetat, căci semințiilor osăndite
la un veac de singurătate” nu le este dată o a doua șansă ăe pământ. Iar atunci
cînd prezicerea că din relaţiile incestuoase se vor naşte copii cu coadă se
împlineşte, în finalul romanului, atunci se încheie şi povestea familiei
Buendia, fiindcă neamurilor condamnate la o sută de ani de singurătate nu li se
mai dă o a doua şansă pe pămînt. Autorul e magicianul care știe să facă
realitatea și fantasticul să fuzioneze. Dar despre acest genial columbian
nu poţi fi niciodată sigur dacă ceea ce îşi aminteşte în toată această saga a
unui sat și a unei familii s-a întîmplat cu adevărat sau nu e decît ceea ce
s-ar fi putut întîmpla, dar nu s-a petrecut decît la el în cap. Ce poveste fără
egal! Merită efortul de a o procura din librării și a o citi. V-o spun cu mâna
pe inimă.
Tudor Cicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu