imaginează-ți
spuneai...
iată, nu există nici un rai
și nici un iad sub noi.
dar astăzi ești plină de mistere
și uite câtă lumină e afară,
dar m-ai învățat să cred că venind de departe
nici acel buchet de liliac alb
la dragostea mea târzie nu mai putea adăuga nimic.
chiar atunci am simțit
ca o piatră tăcerea după ce ai plecat.
imaginează-ți că nimic nu ne poate aștepta înainte
ori poate sunt doar un visător
și retrăiesc o scenă demult petrecută,
dar nu sunt singurul
care ascultă doar gânduri mult tulburate
de mă întrebam: ce le-or fi venit să cânte celor doi,
strânși unul într-altul și ghemuiți
șezând la o masă de unde îți scriu zâmbind...
că lumea va fi alături de noi
ori închipuirea mă înșelase
cu primele nopți care au fost înspăimântătoare
și singur?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu