2. Vasile Anghelache, pictorul lăsând, în pictură, ca lucrările să vorbească singure.
3. De la stânga la dreapta: Valeria Manta Tăicuţu şi N. Tăicuţu, LIS, Paul Spirescu - meditând la poezia zilei.
Festivalul Naţional de Poezie
“Emil Botta”
(ed. II-a. Adjud. 14-15 septembrie, 2013)
3. A doua zi
(15 sept. 2013) – partea a doua (ultima)
Motto:
“…de ce
zici că furăm, tată? Furăm ce-a fost al
nostru
– să am, fă, cu ce să-ţi fac o
ladă:
să ai şi tu
o ladă
cu maimuţe… Nu mai e casa noastră? N-am plătit
la stat?
Ziua în amiaza mare, în plin centrul
Adjudului – e o captură din spaţiu ”
(Liviu Ioan Stoiciu)
Suntem în cea de a doua zi (ziua de 15 sept., când s-a născut poetul Emil Botta) într-un spaţiu moldav, la întretăierea
drumurilor unor poeţi veniţi din n direcţii la întâlnirea cu poeţii Adjudului,
cu ţara, cu veşnicia… Şi prezentarea de carte la „Festivalul Naţional de Poezie
– Emil Botta” continuă cu „Scriitori vrânceni în interviuri” de Culiţă Ioan
Uşurelu. Această carte e prezentată de poetul Virgil Panait (cel despre care Marin
Ifrim spune că a discutat la masa festivă, împreună, cât n-au discutat în 20 de
ani de când s-au cunoscut). Virgil Panait crede că o analiză pertinentă a
acestui dicţionar a fost făcută de Constantin Coroiu, în prefaţă. Consideră,
totuşi, că autorul a dat „o miniistorie a culturii vrâncene, o carte bine
primită de critici” şi îl felicită pe autor, pentru că numai aşa sunt făcuţi
cunoscuţi scriitorii vrânceni, în capitală şi întreaga Românie. Florentin
Popescu e de acord cu cele afirmate, doar că, această carte „aduce o noutate
faţă de dicţionarele clasice, şi anume: tumultul vieţii interioare, a efortului
creator cât şi al zbuciumului scriitorilor din Vrancea”. Marin Moscu crede şi
el, că autorul este „un bun avocat al cuvântului” şi că are ştirea de ultimă
oră: cartea se află în biblioteca din Adjud şi se citeşte cu succes.
Bibliotecara Tatiana Valea, aflată de faţă, afirmă cu glas tare, că „aşa e”. Un
moment delicat, este şi cel al înmânării premiilor de excelenţă (prin simple
diplome, pur şi simplu) din partea Ligii Scriitorilor din Vrancea, celor două
distinse doamne, în ordinea: Constanţa Cornilă; scriitoarea Doina Popa
(autoarea romanului „Porumbei sălbatici”) şi, în fine unui domn (a cărui voce
ni l-a reamintit pe Gil Dobrică), e vorba de poetul Apostu Vultureanu. Se continuă prezentarea de carte: acum la
rând vin poeţii: Apostu Vultureanu şi Marin Moscu. Vorbind despre cartea de
poeme a lui Apostu Vultureanu „Ecoul geamătului”, Culiţă Ioan Uşurelu ne
sugerează tuturor, ideea, că poetul „construieşte prin versuri – în dulcele
stil clasic cât şi modern – un poem închinat Omului” şi ne citeşte un poem ce
ne aminteşte de jocul barbian din „Domnişoara Hus”. Stan Brebenel exprimă
câteva idei: despre debutul poetului Vultureanu, premiile primite de acesta şi
apariţia întârziată a primei sale cărţi. Cronicarul crede că poezia lui A.
Vultureanu îţi dă impresia că acesta se
află la geamul unui tren în mişcare, iar prin imaginile violente şi tablourile
redate, ţâşnind din versuri, ne aminteşte de pictorii renumiţi ai vremii” –
poetul Vultureanu pendulând între mai multe sentimente (!) şi ca să le afle,
cititorul va trebui să pună mâna pe această carte. Rămasă la final, cartea de poezie a lui Marin
Moscu „Pete de lumină pe fereastra vieţii” e prezentată de Corneliu Antoniu. Ca
un voievod coborât din fresca de pe pereţii Casei de Cultură „Tudor Vornicu”,
acesta ne vorbeşte despre „efortul lingvistic şi imagistic (deşi nu-i unul
neobişnuit) ce surprinde un tablou
poetic plăcut şi simplu” – în sensul că-i uşor de perceput şi citit. Ne citeşte
din carte poezia „de suflet, ca o rugăciune ce poate fi învăţată şi recitată de
copii”: ……. În concluzie: „el scrie exact aşa cum simte şi comunică simplu”.
Marin Ifrim face o afirmaţie care stârneşte un freamăt nefiresc la o parte a
sălii cufundată în amorţeală. El spune despre Marin Moscu, că „e un poet aparte
în instrucţia acestui profesor de matematică venit în poezie „să mute virgula
dintre cifre”, iar Culiţă Ioan Uşurelu se simte dator să pună lucrurile în
ordinea lor, punctând asupra „a trei piloni centrali”, pe care e construită
poezia lui M. Moscu: iubirea, natura şi patria. Şi aminteşte un lucru f.
important, care nu poate trece neobservat: „poezia lui Marin Moscu, iată,
descoperă satul şi ţăranul” – ce părea uitat în ultima vreme de poeţi. În
încheiere, este prezentată „Antologia de poezie” (prima antologie scoasă în
Adjud) intitulată: „Punctul de întâlnire – Adjud. 580” , cu o prefaţă scrisă de regretatul
critic vrâncean, Mircea Dinutz. Directorul casei de cultură Ion Catană, care
anunţă apariţia antologiei (scoasă cu mari eforturi financiare), spune că
antologia s-a bucurat în prefaţă de o ultimă rostire a lui Mircea Dinutz
„probabil ultima lui aplecare asupra cărţilor, înainte de trecerea sa în
nefiinţă”. Cităm din Mircea Dinutz: „În condiţiile în care cei trei poeţi ai
Adjudului (Liviu Ioan Stoiciu, Paul Spirescu şi Adrian Botez – n.n) discutaţi
succint mai sus (în prefaţa la antologie – n.n), au o operă în continuă
desfăşurare, îndrăznesc a spune… (că
sunt, deja) …instalaţi confortabil în istoriile şi în dicţionarele
literare, asumându-mi toate riscurile pentru această judecată de valoare”.
Poetul Liviu Ioan Stoiciu îl prezintă şi pe cel de al patrulea „autor-personaj”
din carte: pictorul Vasile Anghelache. Domeniul acestuia, fiind unul aparte de
poezia zilei, Vasile Anghelache e invitat să se adreseze sălii. Toţi cei
prezenţi în sală, chiar sunt mişcaţi de vorbele pictorului şi curioşi să vadă
cu ochii lor un expozeu cu desenele şi picturile acestui interesant om al
momentului adjudean. Iau cuvântul (conform programei) a celor înscrişi să
vorbească despre antologie, despre cei trei poeţi cuprinşi în ea, despre Festival.
Unii vorbesc despre antologie şi poeţi, alţii vorbesc pe lângă, unii anecdotic
şi chiar în serios despre antologia respectivă. La final se adresează celor prezenţi, în mod special primarului Adjudului, ing. Armencea Constantin, cei trei poeţi, autori de antologie: Adrian Botez, Paul Spirescu şi Liviu Ioan Stoiciu. Că, toate cele spuse acolo, de către participanţi, de autorii antologaţi, de către organizatorii festivalului, a fost reţinut de domnul primar, vom trăi şi vom vedea, la toamna viitoare, când, înainte de deschiderea festivalului, scriitorii şi îndrăgostiţii de literatură ai Adjudului se vor înfăţişa dinaintea statuii poetului Emil Botta (promisă de d-l primar) şi vor depune recunoştinţa lor: poezie şi flori! Multă poezie şi multe, tot mai multe flori. Noi, în speranţa că v-am făcut părtaşi la suferinţele scriitorilor prezenţi la "Festivalul... " în cauză, am încălecat pe-o şa şi s-o ţineţi tot aşa! Cu gurile căscate... la ale mele, prea puţine şi sărace vorbe, din păcate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu