vineri, 27 septembrie 2013

416. O noutate în literatură... "Niciodată parodii..." A 12 -a mea carte.


Notă: N-am apelat la nimeni, altcineva (critic sau necritic),  pentru prefaţarea cărţii mele. Am considerat că scriu o carte, doar pentru ai mei de casă, de lângă casă şi cei câţiva prieteni. S-ar putea ca istoria, care se va scrie (şi ea, odată), să-mi infirme scepticismul celor afirmate, acum. Poate, măcar, a avut curajul să-i înfrunte pe zeii de dinaintea sa, va spune ISTORIA. (Dacă va spune!)

                                           Ce este parodia şi cum o privim
                                                    (Cuvânt înainte)
  
   Se spune, adesea, că parodia este gen facil, de neluat în seamă de către cititorul adevărat de poezie. Hm! E de discutat. Totuşi, să nu uităm că Marin Sorescu a debutat cu un volum de parodii de care nu s-a dezis niciodată. Mai mult: când s-a putut vorbi despre celebritatea sa, era mereu amintit acel volum de debut „Singur printre poeţi” – volumul de parodii. Poeţii care n-au fost în atenţia lui Marin Sorescu (contemporanii) s-au simţit frustraţi, marginalizaţi ca valori şi repere. Parodia, deşi la origine semnifica un cântec distorsionat&contrafăcut, este o creaţie artistică. Fiind o imitaţie satirică a unei opere serioase (cunoscută publicului: opera ori autorul), ea echivalează cu un act critic. Cu efecte comice sau scrisă în note triste, parodia atrage atenţia punând pe soclul cuvenit autorul, şi pansează sufleteşte o rană deschisă, neştiută în cititor. Poetic spus, parodia e candela cu care îşi luminează camera, autorul ei, sperând să veşnicească alături de poeţii adevăraţi. Se poate spune şi aşa: că parodia mi s-a arătat într-o bună zi la masa de lucru, cum lui Lungu (al lui Sorescu, din „Minunea”) „i s-a arătat Dumnezeu azi-noapte” şi ai lui, din Bulzeşti, îl puneau de fiecare dată, „să povestească de la început, cum a devenit/Minunea,/Să priceapă tâlcul”. Şi, tot umblând eu pe internet, ici şi colo, am dat de o poezie a lui Emil Brumaru, remarcată pe un anumit blog, cu menţiunea: „Emil Brumaru e dat în aia a mă’si!” Am luat stiloul şi am alunecat de-a lungul colii de scris, astfel:

Rostogolindu-mă în văile mătăsii...
Am dat de Brumaru, poet dat în aia a mă’si.
Tocmai când îmi ridicam şura şi casa,
Mi se înfăţişă Moartea cu coasa.
- Lasă-mă, doamnă, n-ai auzit de Brumaru?
Acum îl strig de-ţi arde una-n cap cu paru’!”
Şi, Moartea, cum auzi de poet,
Îmi spuse: „-Am auzit, dar, te rog! Uşurel...
Că m-aud dracii mei şi-mi cer versuri din el”.

Altcineva se lăuda cu ciorba de miel, pe care şi-o prepara după reţete numai de dumnealui ştiute, dar pe care şi-o dregea cu „niţică” palincă. Se pare că am ripostat cu nişte versuri, ad-hoc, însăilate: „Domnule, eu făceam ciorba de miel,/Bând din ceaşca de ţuică - la fel./Până sărea soacră-mea: „-Muică!!!/Iar se bălăbăne ăsta, l-a furat băutura./Parc-ar fi dovleacul lu’ moşu Stan,/Ce-l da din vârful muchii, până-n şopron tot de-a dura”:/ Şi punea, de-ale ei, în cazan./Eu şi socru-meu, cu polonicu-o fentam,/Ne umpleam farfuria, până ce-n sticlă – nici neam”. Şi, dintr-odată, mi-am amintit de Măria Bălii, care-i strecura sub picioare, lui Lungu, un scăunel: „Na, suie-te aici, să te vadă tot satul şi predică! Spune-le/Hoţilor ăstora să se lase de rele...”. Aşa am ajuns şi eu, înotând în pustiul unor teritorii ale poeţilor, şi certând, şi povăţuind omenirea... în parodii.
 
                                                                                               Tudor Cicu

   

5 comentarii:

  1. Le-am cetit "la dozator", e bine că le-ai adunat într-o carte despre care ştiu sigur că va face istorie. Desigur literară, măcar la secţiunea parodii. Mai e un ofiţer de nu ştiu ce armă, C.A., tăzlăuan la baştină, care pretinde că-i al doilea parodist, după Topîrceanu. Rămîne de văzut...
    Felicitări pentru insaţietatea literară!
    Culai

    RăspundețiȘtergere
  2. Alea ajacta est, bădie CulaI! Stelele nu se schimbă, numai norocul nostru se schimbă. La capătul vieţii, oricum ne aşteaptă Judecata LUI! Nu căuta, dinainte, răspunsurile (parcă spunea Confucius, Nu?)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Alea ajacta" îmi place la nebunie!
      E mai ceva, decît Sirtakiul perdantului Zorba, cu tot cu Nikos al lui...

      Ștergere
  3. Parodia nu e un gen deloc facil. Pare numai, însă o parodie bună nu e la îndemâna oricui. Şi totuşi, nici nu te poţi forţa să o scrii. Părerea mea e că ori ai simţul parodiei (şi-atunci îţi reuşeşte), ori nu-l mai ai.
    Felicitări, domnule Cicu! La mai multe.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc Florentina! Cartea a ajuns şi la Slobozia prin Costel Bunoaica. Ne-am întâlnit când plecam la alegeri spre Filială.Acolo a primit-o şi Şerban Codrin singurul prezent din Slobozia. Sper să o anunţe G. Dobre în Helis. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere