456. Poeta - Ana Maria Gîbu (speranţa din Dorohoi)

Între irizări lirice şi jocul poetic

   Am înţeles şi eu, că tinerii poeţi reuşesc să debuteze de la vârste fragede, unii prin antologii, alţii chiar prin plachete proprii. Despre Ana Maria Gâbu ştiam din auzite, poate de pe facebook, poate din cartea Luminiţei Zaharia... Mi-a trimis pe calea poştei române, cartea sa „Nu mai este un joc”, apărută la ed. Armonii Culturale, 2013. Tinerii, în general, prin poezie, se manifestă îndeobşte ca trăitori ai cotidianului, fascinaţi sau, dimpotrivă respinşi de „efervescenţa” cetăţii. În poezia acestei tinere (16-17 ani?) te regăseşti, ca cititor, între irizări lirice şi jocul poetic (n-am spus jocul cu păpuşile) „pînă când nerostirile/mă vor chema/pictez cuvinte” (împlinire). Nici nu ştii ce să surprinzi (mai întâi) la „jocul” acestei adolescente îndrăzneţe, în puţinele imagini rostuite. Realitatea imediată, cea de pe retina ochiului cu care îşi asediază, la sânge, lecturile? Ori, acele „felii de viaţă” pe care confesiunea lirică (un pic subiectiv-feministă) îi dictează crâmpeie lirice, imprimându-i o turnură, cu precădere reflexivă? Titlurile poemelor, din placheta de faţă, atrag atenţia, împingând înţelegerea şi sensurile cuvintelor spre orizonturi stranii, sugerând „axiome” ideatice, că, luate singure, numai acestea îţi sunt suficiente spre a-ţi transmite fiorul unor clipe, în care „s-a petrecut” câte ceva din viaţa ei. „prin hăţişul de cuvinte” (titlu de poem) – aflăm cum, „la masă cu verdele/adun culori/din cuvinte”. Irizări lirice, pe care doar un neînţeles pictor anonim, o aduce şi în poezie, „amestecând albastrul din ochii tăi”... „cu albul de la ţărmul zilei” şi... atenţie!: „îmbrac visul de ieri/în şuviţe din curcubeul lui mâine” - fiindcă, acum, înţelegem, s-a săturat „de basme/promisiuni îngenuncheate” pentru a afla cine este (ea) cu adevărat (pact). Lecturând, mai departe, poezia tinerei adolescente din Dorohoi, suntem în pericol de a nu cădea în capcana ce preconizează destructurarea limbajului poetic, prin: ilogisme, asociaţii lexicale pantagrueliene (vezi: Gargantua lui Rabelais, cu acel „clopot, clopoţelnic, clopoţind în clopotniţă cu clopotarii clopotoşi... etc.), ca şi unele deturnări de sens. Prioritară, la tânăra adolescentă, rămâne predispoziţia ei ludică (pseudo-epică) irizată de gingăşia jocului poetic. Un curcubeu de culori îi invadează percepţia ideatică a lumii (sper să scape curând de această ameninţare), pe care încearcă, deocamdată (cu arme stângace) s-o descifreze. Verdele (predominant) – care „îi spune poveşti”/la gura speranţei”, apoi, albul, prin care „ochiul inimii a descifrat” (nerostitul?), castaniul cu care „mângâi cuvântul... din starea de zmeu”, urmând ca „între albastru şi alb” să coasă „aripi din privire/şi le transform în poeme” – sunt lumea ei împletită „cu alb şi roşu”. Starea de poezie din faţa calculatorului, mimetismul surprins între acest tablou amplu al prozei fireşti, citadin prin redare, şi o anumită înclinaţie (încă, nedefinită la o vârstă atât de fragedă), antimetafizică, să fie doar un avânt poetic? Riscăm, în pronosticuri, spre acele „anotimpuri rimbaudiene”, de bun augur. Că prea ne sugerează unele trimiteri ale versului spre imaginea de convieţuiere osmotică a concretului cu abstractul. Efervescenţa ideatică, asediul lecturilor, explozia rostirii... o va marca şi de acum încolo în poezia sa. Reţinem, pentru frumuseţea adolescentină a rostirii, doar „ascunse cuvintele luate prizoniere” şi finalul unui poem semnificativ - „februarie încărcat de iubiri”:

„cuibărită într-un vis

cochetez cu luna

până recompun

drumul spre acasă

mut tăcerile rănite

de ger

într-o poezie

fac leagăn din ramuri de mâţişori

şi culc în el

iubirea”

Pare că un eu poetic al inocenţei, se joacă purtând măşti diferite cu tablourile unei maturităţi decepţionate. Dar, cine mai ştie, poate e şi acesta un mod de a coabita (în cadru imagistic) cu erotismul adolescentin.

                                                                                       

                                                                                                                 Tudor Cicu