miercuri, 12 martie 2014

496. Un mic poem, pentru Robert.



Tu, să nu te miri
          (nepotului Robert de ziua lui)

Să nu te miri că-n iarna asta
Cocorii trec pe cer cuminţi;
Că-n ceruri nu-i iarnă şi basta!...
Cum tot băsneau ai tăi părinţi.

Să nu te miri că prin ninsoare
Trec renii ca la polul nord,
Cum trec corăbii lungi pe mare
Să acosteze-ntr-un fiord.

Să nu te miri c-ai fost, copile
Printre păpuşi cu ochi de jad,
Ce zac acum în pod, umile
În timp ce-afară fulgii cad.

Să nu te miri, poveşti, c-aceste
Şi tu vei spune la copii
Vrăjiţi vor alerga-n ferestre…
Şi flori de gheaţă vor ciopli.

Nimic să nu te mire-n lume!
Dar ţine minte, nu din cer
Noi aşteptăm câte-o minune,
Ca pe-un colind cu lerui-ler.

                                             Tudor Cicu



2 comentarii:

  1. Încărcat de emoţii, plutind neânumărate învăţăminte, gen "că-n ceruri nu-i iarnă şi basta!...şi tu vei spune la copii...". Dar cel mai profund fior l-am simţit în "...ţine minte, nu din cer / noi aşteptăm câte-o minune". Îi doresc lui Robert să se bucure şi să fie mândru de bunicul său.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a mulțumit pe facebook, domnule Negoiță. I-am scris pe înțelesul său acest poem deoarece mereu îi reproșam când recita la serbare (era la grădiniță) poeziile Passionarei Stoicescu. Bine, Robert! pe ale altora le știi, dar de mine, măcar una nu ai învățat. Spunea: păi, dacă ale matale sunt grele!

    RăspundețiȘtergere