Despre actualitatea romanului românesc
(„Întoarcerea” - de Dumitru Dănăilă)
Reluând tehnica planurilor succesive (din
viaţa unuia şi altuia), ca în romanul de început „Destine la indigo” (2008), Dumitru Dănăilă revine pe scena vieţii culturale
buzoiene, în lumea scrisului, cu cel de al cincilea roman al său, intitulat: „Întoarcerea” (Ed. editgraph, 2013).
Reţinut în construcţii epice, dar, concentrat în evenimente care se succed
în sânul unei familii de ţărani din Padina (Buzăului), romanul „Întoarcerea”
reprezintă bătălia proprie, avută în scris, cu actualitatea epocii trăite. Mai
puţin înclinat, să înfiereze lumea ticăloasă „a zilei”, Dumitru Dănăilă ne
sugerează optimismul ţăranului din vastitatea câmpiei Bărăganului, ca pe un
mesaj imperial care nu va ajunge niciodată la destinaţie: adică, la putere. Pe
scurt, acţiunea romanului, una începută oadtă cu primăvara anului 2012, nu-i
decât dorinţa ancestrală a ţăranului român de a-şi vedea (reunită) familia, în
jurul ogorului moştenit din părinţi şi în bătătura casei strămoşeşti. Singura
fiică a ţăranului nonagenar George Bărăganu, (zis Pălmaşu), Angelica, împreună
cu soţul ei, se întoarce la casa părintească pentru a îndeplini dorinţa
bătrânului: „Dacă ar fi şi Profira... Şi Vlad, şi Luca dacă ar fi... Şi
Floarea... S-ar umple bătătura. S-ar umple şi s-ar veseli, cum era odată , când
nu plesnea dă bogăţie, da’ dă veselie mai plesnea... Adunatul laolaltă era
bogăţia Bărăganilor” (p.135). Autorul are farmec în narare şi tragism în
derularea cinematografică a unor evenimente. Cu inima la gât, aştepţi
deznodământul poveştii celor două cupluri: Mirel-Zenovia, Ionuţ-Amelia. Fiica
cea mare, Porfira, nu se mai întoarce la casa strămoşească. Moare, undeva,
într-un cartier bucureştean, printre blocuri moderne. Această veste îl doboară
în cele din urmă şi pe bătrânul nonagenar, fiindcă a avut un vis şi nici pe
acesta nu i l-a îndeplinit Dumnezeu: „...simte că vine sfârşitul <<cam
devreme a venit, cam devreme, încă nu sunt gata... Doamne, câte mai am de
rezolvat!>>”.
Stilul folosit de autor e unul împrumutat din scriitura dramatică: alert şi cu
suspansuri. Planurile succesive alimentează cititorul cu vieţile şi trăirile
satului, prin întâmplări de cea mai recentă actualitate (prin G. Bărăganu şi
singurii întorşi acasă - Angelica şi soţul ei Ilie), şi trăirile cuplurilor de
la oraş, prin cei doi fraţi: Mirel şi Ionuţ. Dumitru Dănăilă e adeptul luptei
până la capăt. Încă nu s-a spus ultimul cuvânt despre ţăranul român, cel
actual. Nici nu are pretenţia. Dar, aşa cum îi transmite cititorului: „Nimic
n-o fi veşnic, dar lupta merită dusă întotdeauna”. Da, domnule autor: lupta
trebuie dusă mai departe. Aşa cum întorci pe dos o mănuşă şi continui lupta cu
gerul. Doar printr-o luptă continuă cu puterea (aşa cum crede George Bărăganu),
cu semenii noştri (cum ne sugerează autorul), cu viaţa (cum crede un personaj
din carte: Codrin), putem crede, în final, într-o izbândă.
Tudor
Cicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu