431. Un poem pentru dumneavoastră (Totul e de nespus)

Totul e de nespus...

   (poetului Ion Lazu, cel din poezii dedicate)

„Atunci când mă opresc la florărese”

Şi, nu visam (nicicum) să le privesc de sus.

Vă jur pe suflet!... ce senzaţii cereşti

s-ar desprinde din aste versuri alese,

în fila acelor, abia scrise poveşti?

„Nu-s vorbe căutate (acum) să le adun”

În taina ce leagă, aici, două lumi.

Cu cât sufletul, nu?, se fărâmă mai mult

Dumnezeu lasă veşnicia-n cătun.

Şi, totul e de nespus. Tac. Tac şi te-ascult.

„Prin bălării (iată) ce cresc în cărare”

Nu se-nvinge moartea, de n-ar fi uitare.

Oamenii o-aşteaptă ca moment final.

Păi?! Cum să nu fie ea biruitoare,

ceea ce e sigur, unic şi real?

„Şi-i (cam) place vieţii, sufletul ce râde”

Ori terapeutic – altă detaşare!

Crezi în suferinţă sau tristeţe rară?

Ură şi feerie ai în propriul gâde,

când tot migăleşte, funia la scară.

                             Tudor Cicu