191. Cronica acestui anotimp.. (Poveste cu zmei)

În plagiate, demisii sau declaraţii să ne batem? (pamflet)

1. Am scos de pe scena politică şi de pe scena ţării am aruncat la lada de gunoi a istoriei extremismul „României mari” a lui Vadim, dar ne băgăm vată în urechi şi ne legăm la ochi cu basmaua roşie, în timp ce în Ardeal se strigă „Aici România trebuie interzisă!”. Să faci aşa ceva în Ungaria, cred că te-ar umfla în doi timpi şi trei mişcări şi-n fundul temniţei ai fi azvârlit să-ţi putrezească oasele. La noi, deşi, singurul în măsură să-i judece până la capăt, rămâne bunul Dumnezeu, din păcate El ne-a abandonat demult, dându-i dreptate filosofului care a spus, cel dintâi asta.
2.  Una dintre reprezentantele căderii în cap a PDL, Elena Udrea, crede că revenirea PDL la ceea ce a fost „şi mai mult decât atât” nu stă decât în sarcina şi puterea... cui credeţi?  Nimeni altul decât cel pe care l-a făcut cândva, cum i-a venit la gură, adică, „buldogul” de Vasile Blaga. Ca să vezi? După ce pilotul a fost azvârlit peste carlingă şi a picat mai apoi, în cap, acum i se cere ajutorul şi sprijinul să redreseze avionul. Ce dracu să mai redresezi? Singura roată, şi aia dezumflată?
3. („Nu sunt doctor, nici „dottore”), a zis Traian Băsescu. Stai liniştit nene! Pe vremuri, ca să joci barbut pe vapor nu era nevoie de titlu. Trebuia să fii doar şmecher şi să ai pe mână o navă de 306 m. Cât trei stadioane, cum zici mata, fie! Messi, Tores, Drougba... etc., nu fac poate faţă la timona cu care jonglezi matale o ţară întreagă. De nu va vi crezut, ameninţă marinarul, chiar cu părăsirea timonei. Dă-o-n drak‘ de cârmă! Şi, nemţii au crezut că încordându-şi doar muşchii îi vor bate lejer pe italieni, dar n-a fost aşa! Băsescu, de fapt, nu flutură demisia, ci catargul, doar-doar se vor speria vieţuitoarele alea din „coteţul de găini”.
4. Apropo! În finala campionatului european de fotbal, Baloteli se împăuna (îmburica, mai degrabă), peste măsură, anunţând că va da patru goluri în poarta Spaniei. Fix aşa s-a întâmplat (adică, un pic invers): patru goluri au primit ei, în poarta proprie. Cine sapă groapa altuia... Aşa că, atenţie, „dottore”!? Le cam pregăteşti mata câte ceva fiecăruia, dar şi când vom auzi trupa plutonului încheiată cu „ăla micu”, pornită cu cântec înainte... Mai ţineţi minte cum cântau marinerii? Auzi aici: „catarguri, catarguri, chemaţi-mă-n larguri/şi marea cu freamătul ei.../Pe ţărm o fetiţă plângea în rochiţă/Şi-acum mi-amintesc ochii ei” Etc...
5. De când au preluat puterea, USL spune că n-au găsit decât nişte dulapuri pline cu fantome în toate instituţiile statului, de n-au putut guverna. Păpuşarul de la Cotroceni (se spune), manevra aceste fantome după cum voia, numai să împiedice guvernarea ţării. Acest lucru nu putea decât să ducă la ziua „marii suspendări” din 3 iulie, când trupele de asalt din USL au trecut la atac de baionetă: a căzut Avocatul Poporului (mare sculă pe basculă, na!), i-a urmat preşedintele Senatului (miorlăitura căruia i s-a luat roata de caşcaval), şi s-a încheiat cu Roberta (care a scăpat biluţele pe jos şi n-a mai apucat să şi le înşire din nou pe mâna cu care a manglit pensia bătrânilor). „Marea suspendare” e abia la început. Cu lacrimi de crocodil în ochi, PDL-iştilor li se mai aud şi vaietele până la hotare, ca în poezia lui Bolintineanu.
6. Ambasadorul Statelor Unite în România (un fel de Andreea Pora a României), obişnuit să lucreze pe bani, îl susţine pe Traian Băsescu, care iese şi el la rampă. Corb la corb... Relaţia între România şi USA nu stă într-un trepăduş care mai are o lună şi ceva până va părăsi postul şi influenţa sa în România. Şi, tocmai acum s-au găsit unii din PDL să ne vorbească despre drepturi elementare, când ei ne-au blocat toate drepturile. Strigător la cer. Dar, ce mai contează. Vine şi 4 iulie, şi ne vom plânge americanilor, ca pe vremuri: „tovarăşa, uite ce mi-a făcut Gigel!”. Şi Gigel va fi pus la colţ, să repete tabla de legi a lui Moise, a lui Murphi... ne vor explica ei!
7. Mai aparţine România, României? Vă mai aduceţi aminte vorbele lui Octavian Paler. Pe vremea lui (în 2007) România nu era, încă, în halul în care e acum. Spunea Paler, că n-ar dori să trăiască o asemenea grozăvie (comedie – spuneţi-i cum vreţi) cu Boc premier şi Băsescu preşedinte. Şi uite că s-a întâmplat nenorocirea. Dar, cum o fi cu ţara asta fără Băsescu preşedinte? „Între dumnezeu şi noi mai există cineva?” (O.P). Vom trăi şi vom vedea.