Cel mai urât dintre pământeni
(Pamflet)
Mă numesc K. Cei care mi-au citit cărţile, cum ar fi „Metamorfoza” ori „Castelul” mă cunosc bine. Când am scris celebrul „Cel mai urât
dintre pământeni”, unde descriam rătăcirile unui erou într-o lume străină,
neprimitoare, labirintică, am înţeles că eroul meu nu avea nici o ieşire în
lupta cu puterile vrăjmaşe - străinii care aveau să-i ceară suspendarea din
lumea literară -, dar pentru a vă demonstra contrariul, mi-am zis că se merită.
Pe când îmi scriam cartea, nu aveam de unde a şti, că în alt colţ de lume,
cineva avea să-mi preia titlul romanului şi să „încropească” (din ce resurse?)
un erou înălţător prin odiseea la care fusese ancorat de regimul său. Dar, nu
mă plâng. Singur în lupta cu o hidră cu o mie de capete, iată-mă-s din nou
reînviat. N-am alte arme, decât inteligenţa mea diabolică şi voinţa aprigă, că
voi da de pământ cu toţi. Ţineţi minte primele mele vorbe când am purces spre
tronul care mi se cuvenea? „De ce vă este frică, nu scăpaţi!” Nu-mi place să
fac polemică de dragul artei cu nimeni. Dar am dreptul şi eu să-mi pun unele
întrebări. Prea îi văd agitând steagul războiului pe unii şi alţii. Şi nu că nu
am avea cu toţii dreptate. Suntem chiar un popor pus pe gâlceavă, sau altceva
ne mână de la spate? Păi să încercăm în felul nostru romanesc să desluşim iţele
acestui „castel” pe care l-am cucerit cu sprijinul vostru, promiţând că voi
ridica ţepe la porţile cetăţii, barbarilor care v-au stors de imaginaţie. Dacă Titulici
Pontici (un fel de Sancho Panza al romanului), în loc să facă un asemenea
tărăboi, acest haiduc de salon ar citi ce scrie deasupra porţii la care bubuie
zi şi noapte... ar pricepe că este vorba despre „Ieşire” şi nu despre
„Intrare”... dar de! Din plagiat nu se poate învăţa niciodată. Domnilor! Aici e
ca în faţa porţilor lui Kafka... „Nimeni în afară de tine, n-avea dreptul să
intre aici, căci poarta asta era făcută numai pentru tine; acum plec şi o
încui”... o vreme, şi apoi mă voi întoarce la castelul meu. Aşa am zis – să mă
bată Dumnezeu, dacă n-am zis! În ceea ce priveşte „Intrarea”, povestea lui
Kafka conţine două lămuriri importante ale paznicului porţii: una la început şi
una la sfârşit. Pentru lămurirea „Ieşirii” din acest labirint tare încâlcit, să
ne adresăm basmului: „Oglindă oglinjoară, spune-ne cine va ieşi pe poarta
Cotrocenilor afară?”: Păi, Nero s-a
spălat pe mâini dornic să se distreze când a dat foc Romei... aşa spune Biblia
şi despre Pilat: „Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci se face mai multă
zarvă, a luat apă şi-a spălat mâinile înaintea norodului” (Matei C.27 v.24). Bulgakov susţinea că Pilat solicitase dinainte
părerea membrilor sinedriului de a i se comunica oficial pe care dintre cei doi
(Barabas sau Iisus) doreau ei să-l lase în viaţă. După ce i se răspunse că
acela era Barabas, Pilat spuse: ”- Foarte bine. E timpul!” Deci totul fusese
plănuit demult. Ne bate Dumnezeu pe toţi, dacă n-am respectat ad-literam planul
biblic. În vara asta vom avea mari spectacole. V-am promis asta, ţineşi minte.
Încă de pe vremea celor trei ziarişti azvârliţi în hrubele teroriştilor. Puteam
să-i ucid pe toţi fără nici o explicaţie. Ar fi fost de ajuns să arăt cu
degetul în sus fără a-i mânia pe zei. Ştiam dinainte că nu era nevoie de un
asemenea gest care m-ar fi pus într-o lumină confuză. Am simţit că preferaţi
circul. Şi am apelat la el ca prim jucător. Ştiam că prin lipsa spitalelor, a
medicilor şi a veniturilor tot mai împuţinate, fără nici un efort al ridicării
degetului în sus, cât de curând va scădea numărul celor care m-ar putea judeca.
Mă trage de mânecă E. Cioran şi Ionesco, care-mi spune: „cine are vreo părere
sigură despre vreun lucru oarecare dovedeşte a nu se fi apropiat de niciuna din
tainele fiinţei”. De aceea mai trebuie să vă ascund câte ceva. Prea aţi crezut
într-un rege, dinaintea căruia, spuneaţi voi, ar trebui să-mi plec capul sau să
duc la gură cupa cu zeama cucutei, ca Socrate. Nu am bătut drumurile până aici
pentru a mă retrage dinapoia tronului ca un clown, ci am urcat prima scenă ca
un Faust, stăpân pe destinele voastre. Propun să-mi ridicaţi un bust la
intrarea în clădirea Casei Poporului. Îndemnul meu e valabil pentru orice
votant la referendumul prostiei la care v-aţi înhămat. Acuma d-le Pogonici Agamiţă,
e timpul tău! Va veni vremea când doar noi, vom servi creier pane. Fript bre!
Hai că ţinem şi pentru mata plita încinsă. La fel şi cu tine domnule Titulici
Pontici! Invitaţia e şi pentru mata. Când eu, abia porneam în literatură, un
geniu neînţeles pentru mulţi, m-aţi învinuit că sunt un incendiator de teapa
lui Erostrat, incendiatorul Bibliotecii din Alexandria. Ce Erostrat!? Puterea
mea e înzecită. Cu torţa democraţiei vă voi da foc ca la o grotă cu şobolani.
Nu voi avea linişte până când ultimul gladiator ce a cutezat a mă înfrunta nu
va da cu izmana de propria umbră. Turnatul pe goarnă se ia domnilor!.
Întrebaţi-l pe Panait Istrati. Dacă trăia, v-ar fi spus cum o turna ăsta pe
mama lui Codin, lui Stalin direct la Moscova. Păi poţi să spui mata că eu sunt
laş şi mincinos? Asta-i plagiatură din Maiakovski, bre oameni buni! Vreţi s-o
dăm acum pe franco-păsăreasca? Ia aşează-te
mata Titulici Pontici la masa de scris şi mai dă-ne o declaraţie. Gogol
spune pe bună dreptate că un asemenea denunţ nu poate fi dat la ziar. La beci,
bre! Altfel, mi-aş pierde reputaţia. „Şi aşa se pretinde că publicăm destule
absurdităţi şi zvonuri false”. Păi vezi mata, cititorule, ce formidabilă
harababură pe lumea asta? De aici încolo (citim ce citim prin singura carte
citită, „Orbitor” sdau „Zdrobitor”, tot un drac), că va începe demolarea Casei
Poporului „par-lamen-dentarilor” blestemaţi (ce au votat suspendarea) şi aflăm
de la autorul care mi-a furat titlul romanului, că va începe după asta, un fel
de a „întoarce lumea pe dos”, cum spune. Nu-i o noutate calitatea de
„autodidact” atribuită mie, dar clasicului „agent de influenţă” care am fost,
acum ba prieten, ba coleg de breaslă cu cel cu care împărţeam haliş-verişul, nu
i se poate imputa că nu „lucra organizat cu securitatea”. Dă-o în mioriţa ei de
„forţă aspră, cu un realism tenace al romanului” – cum scria Matei Călinescu
unul din punctele de plecare al Franciscăi, ibovnica blondă de la Cetăţuie! Am
dreptate? Hai c-am pus-o de-un nou dosar între timp. Ne apucă Paştele şi noi nu
mai isprăvim cu vopsitul ouălelor din portocaliu în roşu... şi iar portocaliu. Hai
să n-o mai dăm ca alde Tomozei şi alţi ridicători de mâini/ ce îl ponegreau cât
a trăit, foarte lăudându-se cu El/după ce n-a mai fost... Eu, de pe vapor, am
zis cândva, o Parimie ţărănească/despre căţeaua care ridică la câinele ei
coada” (Ion Gheorghe). N-aţi auzit de unul „greu de ucis”? La referendum vă îndemn să cântaţi de acasă,
de la ferestre, cu piept de macovea-s(t)olo: „Cinşpe inşi pe lada
lui/Io-ho-ho!/ Lada căpitanului. Io-ho-ho!” – cântecul vostru de adio, până ce
Moise vă va trece marea”.*
* – Fragment din discursul de la cea de a treia înscăunare a lui K.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu