2. Acum, după ce i-am eliberat din zăpezi, le deschid urdinișul înghețat .
3. Ajunși la final...
Motto:
“Scriitoru-i răsplătit
în ce
scrie, omenește;
Nu că
lumea l-a citit.
Dar că
omul îl iubește.”
(Arghezi)
Odiseea drumului dinspre Scorțoasa,
spre Negoșina... descrisă aici, îmi aduce aminte de un vers scris de Homer: ”
...pe tracul Tamiris/Muzele l-au întâlnit şi luatu-i-au darul cântării/Când de
la craiul Evrit din Ehalia el făcea drumul”. Atât l-am repetat, că nimeni nu
realizează uimirea eroului nostru. Păi, i-a să fi fost, undeva la gura sobei,
să fi băsnit astfel de povești? Asta
pentru că în casa fără poveşti, fusul
sare singur de pe laviţă gata să-ţi depene o poveste uimitoare, soba începe a
umbla singură prin casă, dracu mai ştie de ce, şi un cal iute ca focul, încă
mestecând jăratec îţi zboară de sub nas precum o pasăre. Tu îţi spui că e ceva
suprarealism în toată tărăşenia asta, şi că ciudat mai e făcută şi lumea asta,
unde – după spusele lui Gogol – „fiecare maimuţăreşte pe celălalt”. Să nu spui
deci cititorule, că basmele mint, şi că numai asupra lui (a povestitorului),
toate lucrurile îşi aţintesc, asupră-i, ochii. Dar, acum vom trece în luntrea naratorului,
pe care-l vom trece cu vâsla cuvintelor sale... Ajunși la Negoșina, la poarta
de la drum, ne-am dat seama că trebuia și de o parte, și de alta, să dăm zăpada
la o parte pentru a ne face loc de înaintare. Odată pârtia făcută, am ajuns la
stupi. Erau acoperiți cu zăpadă, prinși în troiene de nea, până sus (cca. 2 m). Nu
ne-a trebuit prea mult să facem pârtie în fața lor însă, cu multă grijă, fără să-i
atingem. Odată eliberați, am considerat că trebuie să îndepărtez, fără zgomot,
gheața și zăpada din dreptul urdinișului. Apoi am ciocănit cu degetul în
peretele stupului pentru a observa (prin acel bâzâit intens), că există viață
în stup. Zumzetul albinelor e un idicator de apreciere a stării albinelor în
stup. Apoi o ușoară mișcare a capacului, conduce la o eliminare a umidității
din cutie și asigurarea unei ventilații bune. Am folosit o sârmă îndoită sub
formă de gheară pe care am introdus-o prin urdiniș, spre a recolta albinele
moarte. Semn că nu au prea au fost pe fundul stupului, era de bine! Am folosit
și o mică stratagemă: cu ajutorul unui băț de chibrit aprins, pus în dreptul
urdinișului, mi-am dat seama, după suflarea din stup (care îmi stingea flacăra
bățului de chibrit), că albinele făceau ventilație, deci, erau în viață. Vreo
doi stupi n-au răspuns. La primăvară voi ști ce e și cu aceștia. Când le voi
deschide capacul, prezența albinelor moarte, mucegăite, îmi vor semnala, că aici n-a fost o ventilație bună. Îmi voi nota asta, spre a-mi corecta viitoarele
interpretări asupra condițiilor de iernat. Mi-am făcut și un registru al
stupinei. Habar nu au ele cum le ascult zumzetul pe perioda culesului, cât mă
încântă o asemenea melodie. Încerc să le spun și altora, cam ce trebuie făcut,
dacă doresc să recolteze, după înflorirea salcâmului, mierea albinelor. Sau să nu spun nimănui și să țin totul doar pentru mine? Știu și eu cum e mai bine? Lucrul care
nu vrei să se afle, nu trebuie spus nimănuia. Așa să fie înțelept?
(sfârșit)
"Cât timp e viață e și speranță, spunea cineva. Dar, mă întrebam, ce-ar fi fost fără acești minunați șoferi, rămași, acum, pe marginea drumului? Altădată voi cumpăni îndelung când voi fi pus să iau o hotărâre de mare însemnătate."
RăspundețiȘtergereEu, călătorul de altă.dată pe orice vreme; eu, cetitorul de cînd mă ştiu, dar cu bibliotecă proprie pot spune modestă, abia după un sfert de veac de trai-ca-vai - nu m-aş încumeta să vă însoţesc: m-aţi da gata pe toate fronturile. Oricum, decît să înjuri într-un habitaclu strîmt, la drum de iarnă, mai bine-i să infiripezi ficţiuni.
Să vă trăiasc albinele, Efendi!... Iar la vară, să-mi aduci o linguriţă de miere, să gust şi eu de cum te-au răsplătit... Că ele nu-s ca neoamenii de azi.
Culai